Primul cluster agro-industrial din Bistrița-Năsăud

În urma seminarului “Asocierea și dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare – modalități de dezvoltare durabilă a satului românesc”, Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale ”Bârgău-Călimani” anunță ”vești bune pentru fermierii, procesatori și cumpărătorii bistrițeni”. Astfel, la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în prezența lui Felix Arion, director al AgroTransilvania Cluster, a lui Florin Moldovan – administrator public al județului și […]

Tabără de sofrologie la Malin. Misterele conştiinţei umane, dezvăluite de un psihoterapeut

Dacă vreţi să învăţaţi cum puteţi obţine echilibrul între minte, emoţii, corp, să folosiţi resursele pe care le aveţi pentru a vă îmbunătăţi sănătatea, calitatea vieţii şi să atingeţi împlinirea personală, merită să vă înscrieţi la prima tabără de sofrologie care va avea loc la începutul lunii august la Ermitaj Malin.

1 Iunie cu activităţi sportive la ”Lacrima”

Copiii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă “Lacrima” s-au întrecut în activităţi sportive cu ocazia zilei de 1 Iunie. Astfel, ei au fost antrenaţi în competiţii şi ştafete, distrându-se şi concurând deopotrivă. Copiii cu dizabilităţi de la CSEI ”Lacrima” vor fi implicaţi în această lună în diferite competiţii sportive adaptate lor: fotbal, tenis de masă, dar şi drumeţii pe jos sau cu bicicleta.