Actualitate

Din Bistriţa şi nu numai

CALEIDOSCOP * Autostrada Satu Mare - Dej - Bistriţa - Târgu Mureş, prinsă în Master Planul General de Transport * Încă un ales local declarat incompatibil * UDTM pe biciclete * Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu şi preşedintele Crucii Roşii, Mihaela Geoană, în vizită în judeţ * Bd. Republicii va fi închis sâmbătă, pentru şase ore, traficului auto * Ziua porţilor deschise la CN ”Andrei Mureşanu” * ”O aventură la marginea dintre lumi” la Muzeu * Alte informaţii.

* Autostrada Satu Mare – Dej – Bistriţa – Târgu Mureş, prinsă în Master Planul General de Transport

harta autostrazi 2020Master Planul General de Transport va fi finalizat până la 15 aprilie în forma necesară pentru aprobarea fondurilor europene.

Până în 2020, România va avea 2.440 de kilometri de autostradă, iar până la finele acestui an vor fi în lucru nu mai puţin de 651 km, potrivit planurilor. În plus, în 2015 Guvernul se laudă că va avea în execuţie nu mai puţin de 1.428 de kilometri de autostradă, iar până în 2022 sunt prevazuţi 4.712 km de autostradă în total, scrie Hotnews.

După 2020, pe hartă apare şi autostrada Satu Mare – Dej – Bistriţa – Târgu Mureş.

”Miza uriaşă a Master Planului General de Transport şi pentru care şi oficialii Comisiei Europene insistă foarte mult este aceea că se stabilesc nu numai proiectele care urmează să se realizeze, dar şi prioritizarea lor, având la bază un singur criteriu, de cost-beneficiu. Dacă se realizează acest lucru la nivelul Master Planului de Transport, se finalizează, avem acceptul Comisiei Europene, marele avantaj, şi aici este cheia, este că indiferent de schimbările politice din România, nu mai poate un partid sau un ministru şi să spună ”Opresc proiectul X şi mă apuc de proiectul Y pentru că aşa vrem noi sau pentru că aşa sunt interesele noastre”. În urma acestor două documente, Master Planul General de Transport şi Strategia generală privind transporturile şi infrastructura, vom avea o dezvoltare foarte clară în anii următori, organizată, fără influenţe politice în ceea ce priveşte infrastructura de transport”, a precizat ministrul Transporturilor, Dan Şova.

* Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu şi preşedintele Crucii Roşii, Mihaela Geoană, în vizită în judeţ

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, candidat pentru un nou mandat la alegerile din 25 mai (al 8-lea pe lista PSD-UNPR-PC), va fi prezent joi la mai multe evenimente organizate în Bistriţa. De la ora 11.00 – dezbatere organizată de Camera de Comerţ şi Industrie pe tema ”Autorităţile publice şi rolul lor în perspectiva Alegerilor pentru Parlamentul European 2014” (Hotel Codrişor), de la ora 15.00 ”Tradiţional românesc în europa multiculturală (evenimentul îşi propune sensibilizarea tinerilor cu privire la valorile europene. Vor fi promovate produse culinare şi obiceiuri de pascale – Liceul Tehnologic Agricol), iar de la ora 17.00 – Olimpiada comunicării europene TSD (Extensia Bistriţa a UBB).

Tematica dezbaterii CCI o reprezintă Parlamentul European, rolul său în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, importanţa participării la alegerile pentru Parlamentul European 2014 şi implicarea comunităţilor în acest proces. Dezbaterea este destinată reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi ai societăţii civile. Ceilalţi invitaţi: Mădălina Mihalache – şef Birou de Informare al Parlamentului European în România, Mircea Maniu – conf. univ. dr. Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Adrian Corpădean – asistent univ. dr. Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Vineri vine în Bistriţa-Năsăud preşedintele Crucii Roşii România, Mihaela Geoană, care va vedea o parte din realizările şi proiectele filialei judeţene a Crucii Roşii. Printre ele, punctul de prim-ajutor în zone îndepărtate din Agrieş, comuna Târlişua.

* Bulevardul Republicii închis sâmbătă, pentru şase ore, traficului auto

Sâmbătă va avea loc a IX-a ediţie a Crosului ”Gabriela Szabo”, eveniment sportiv organizat de Primăria Bistriţa împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În vederea bune desfăşurări a acestei competiţii, traficul auto va fi restricţionat între orele 7.00 – 13.00, pe bulevardul Republicii între intersecţia cu strada Gării şi cea cu Piaţa Petru Rareş.

* ”UDTM pe biciclete” – Campanie organizată pentru un stil de viaţă sănătos

UDTM Bistriţa în colaborare cu UDMR organizaţia judeţeană Bistriţa-Năsăud organizează vineri de 11 aprilie, începând cu ora 15.00, un eveniment sportiv denumit „UDTM pe biciclete”, campanie pentru un stil de viaţă sănătos, acţiune ce urmăreşte conştientizarea în rândul populaţiei importanţa mişcării, a gândirii libere şi a dreptului la o viaţă sănătoasă. La eveniment vor participa aproximativ 30 de persoane, printre care se numără şi Sipos Timea, preşedinte UDTM BN, Décsei Atilla, preşedintele UDMR organizaţia judeţeană Bistriţa-Năsăud şi Antal Attila, consilier local.

Acţiunea se va organiza în municipiul Bistriţa, după următorul program: pornire de la cortul nr. 1 amplasat pe Pietonalul Liviu Rebreanu pe ruta: str. G-ral. Grigore Bălan – Calea Moldovei. Oprire la cortul nr. 2. Pornire de la cortul nr. 2 amplasat pe Calea Moldovei, lângă SC Aquabis SA pe ruta: Calea Moldovei – str. Năsăudului – str. Andrei Mureşanu – Bld. Decebal – str. Gării – Bld. Independenţei – str. Libertăţii. Orpire la cortul amplasat pe str. Libertăţii. Pornire de la cortul nr. 3 amplasat în parcare pe strada Libertăţii, lângă benzinaria OMW, înainte de a se urca pe pasarelă, pe ruta: str. Libertăţii – Bld. Independenţei – str. Alexandru Odobescu – str. Nicolae Titulescu – sediul UDMR.

Siguranţa biciliştilor va fi asigurată de o escortă a poliţiei în vederea evitării blocajelor de trafic în circulaţie.

* Ziua porţilor deschise la Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu”

Joi, începand cu ora 08.30, are loc Ziua porţilor deschise la Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu”, în cadrul săptămânii ”Şcoala altfel”.

Se vor desfăşura activităţi interactive, precum: muzică – secţia maghiară, vals – Mihai Saisuc şi Mădălina Roşu, salsa – Maria Majeri şi Kidu, prezentare de modă – colecţia ”Zbor în culori”, târg de carte ”Nu vii tu la librărie, vine librăria la tine”, întâlnire cu scriitorul Claudiu Komartin.

* Eveniment cultural la Biblioteca Judeţeană

Joi, începând cu ora 17.00, la BJBN are loc conferinţa ”Creativitatea geniului, creativitatea sfântului – în viziunea lui N. Berdiaev”, susţinută de Marius Vasileanu.

Lansare de carte – Sandu Tudor. ”Universalism românesc”. Prezintă: Marius Vasileanu, Valentin Ajder.

* ”O aventură la marginea dintre lumi” la Muzeu

Terra Dacica Aeterna Cluj-Napoca, cu sprijinul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, oferă o oră de istorie vie elevilor joi 10 aprilie, începând cu ora 10.00, în cadrul săptămânii “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Astfel, elevii şi cadrele didactice pot afla lucruri noi în ceea ce priveşte aspecte ale civilizaţiilor dacice şi romane, având posibilitatea de a vedea pe viu echipamente militare din perioada războaielor daco-romane de la începutul sec. II d. Chr., precum şi noutăţi legate de cercetările din castrul roman de la Ilişua/Arcobadara şi limes-ul roman de pe teritoriul judeţului prezentate prin Radu Zăgreanu – arheolog la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi Ciprian Pop plus Tudor Bonta, membrii Terra Dacica Aeterna.

* Viceprimarul comunei Dumitriţa, declarat incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că viceprimarul comunei Dumitriţa,Vasile Petronel Nica, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 septembrie 2006, întrucât deţine, simultan cu funcţia de viceprimar, şi calitatea de administrator şi reprezentant al S.C. Biagabiita SRL, încălcând astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

* Incendiu pe str. Simion Bărnuţiu. A ars un garaj

Dispeceratul integrat ISU – SAJ a fost informat miercuri dimineaţa, la ora 1.43, despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din municipiul Bistriţa, str. Simion Bărnuţiu. Trei echipaje ale pompierilor militari, cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă, s-au deplasat de urgenţă la locul indicat, unde au constatat că incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui garaj alipit locuinţei.

Eforturile pompierilor militari s-au canalizat pe izolarea focarelor, pentru a împiedica propagarea incendiului la casa de locuit şi localizarea şi lichidarea acestora. În garajul care avea o suprafaţă de aproximativ 50 mp se aflau adăpostite două ATV-uri, o motocicletă, un scuter un compresor şi alte scule. Incendiul a fost lichidat în mai puţin de oră, fără a se extinde la casa de locuit. A ars garajul în totalitate cu bunurile depozitate în interior. Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric provocat de un cablu defect sau neizolat corespunzător.

* De la 1 aprilie încoace, poliţiştii au dat amenzi de peste 400.000 de lei

În ultimele două zile (7-8 aprilie), pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud poliţiştii au aplicat, în cadrul acţiunilor integrate desfăşurate, peste 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 99.870 de lei. De la începerea acţiunilor, s-au dat zilnic amenzi importante. În 1 aprilie – peste 51.000 de lei, 2 aprilie – aproape 77.000 de lei, 3 aprilie – 69.000 de lei, perioada 4-6 aprilie – peste 126.000 de lei.

În perioada 1-19 aprilie, poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi, împreună cu poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, jandarmi, inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare Bistriţa şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român Bistriţa-Năsăud acţionează în sistem integrat pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, combaterea evaziunii fiscale şi protejarea bugetului consolidat al statului, precum şi pentru diminuarea fenomenului infracţional şi contravenţional specific perioadei premergătoare sărbătorilor pascale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS