Actualitate

Deschidere de an academic la UBB Bistrița. ”Meci aprig între România educată și România needucată”

(FOTO) 595 de studenți, din care aproape 200 în anul I, au început noul an universitar la Extensia Bistrița a Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Festivitatea de deschidere a avut loc în Aula Magna a Extensiei.

”Călătoria noastră continuă. Suntem din nou împreună în încercarea de a ”încasa” cât mai multe competențe. Încercați și prin studii, și prin modelele pe care le preluați, să vă atașați României educate. Dacă noi avem o problemă în societatea de astăzi o avem pentru că devine foarte aprig meciul dintre România educată și România needucată. Dacă privim la fenomenul hemoragia elitelor, plecarea lor în afara țării, se pare că România educată la cel mai înalt nivel își restrânge efectivele în timp ce vine peste noi o România needucată, care ridică nu numai probleme sociale, ci și de securitate națională. Să plecați de aici ca niște cetățeni educați care să se alăture intelectualității de elită din țara noastră, ca singură șansă de a răzbate prin vremurile acestea tulburi și cu foarte multe provocări. Vrem să vă formăm ca foarte buni specialiști, dar și ca oameni cu caractere puternice, educați, care la rândul vostru să deveniți modele pentru lumea în care veți evolua ca angajați. S-a tot vorbit că UBB și UTCN ar trebui desființate și reunite într-o nouă universitate ca să se dea o altă anvergură Bistriței universitare. Noi suntem împământeniți aici ca o structură de valoare, reprezentăm cea mai prestigioasă universitate din țară. Noi nu ne simțim copiii orfani ai universității mamă, ci suntem copiii cu toate drepturile rezervate. Au fost și lovituri sub centură, lovituri date culmea de cel care a pus bazele acestei entități sub titlul de Colegiul Universitar Bistrița și care acum, sub deviza ”Eu te-am făcut, eu te omor”, parcă ar vrea altceva, vezi Doamne pus sub semnul corectitudinii și noncorupției. Noi suntem o entitate care funcționează bine”, a afirmat directorul Extensiei Bistrița a UBB, conf. dr. Mircea Mureșianu.

Prezent la festivitate, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, le-a spus studenților: ”Pentru cei din anul I începe cea mai frumoasă perioadă a vieții și este foarte important să o trăiți la fel de frumos. Din păcate, societatea ne oferă tot felul de exemple de succes care au ajuns acolo fără mari eforturi. Eu am spus de fiecare dată că sunt doar excepții și că pentru a face carieră există o singură variantă pe termen lung, cea a învățării, a muncii, a studiului. UBB este nr. 1 în România, în urma tuturor analizelor de specialitate. Anul acesta sunt cu 24 de studenți mai mult, în total aproape 600, și cu circa 700 la UTCN sunt 1.300 de studenți care învață acasă. Este foarte important să vă programați timpul în mod echilibrat, să învățați dar să găsiți timp să vă și distrați. Niciodată excesele nu sunt bune, nici la învățat, nici la distracție. E o perioadă care zboară și să nu aveți regrete la final că puteați face lucruri pe care nu le-ați făcut. Să vă stabiliți obiective mari, pentru că veți ajunge cel puțin aproape de ceea ce vă doriți, dacă veți avea targeturi mici s-ar putea să realizați mai puțin decât v-ați propus pentru că eforturile au fost mici. La mulți ani pentru cei 20 de ani de învățământ universitar în Bistrița, la început sub titlul de Colegiu Universitar”.

El a postat apoi pe Facebook: ”Am avut bucuria să fiu în mijlocul celor aproape 600 de studenți care pășesc într-un nou an universitar, la extensia bistrițeană a celei mai mari universități din România, Babes-Bolyai. De fiecare dată când ajung în Aula Magna mă cuprinde o emoție care mi-e greu să o definesc. Să ai în față viitorul societății și comunității noastre, mii de gânduri, vise și aspirații ale unor tineri care acum fac primii pași în viața de adult, înseamnă o mare provocare și oportunitate: șansa de a modela viitorul. Cred că în rolul foarte important al extensiilor Universităților Babes-Bolyai și a Universității Tehnice din Cluj-Napoca la Bistrița. Prin cei peste 1.300 de studenți care urmează studiile universitare aproape de casă, județul nostru se va putea baza pe specialiști în zona publică și privată care să aducă un plus dezvoltării inteligente a comunității noastre. Am fost, sunt și voi fi alături de mediul universitar local și vreau să știe atât studenții cât și cadrele didactice că în omul și președintele Radu Moldovan au un aliat în promovarea și dezvoltarea educației de calitate”.

8 comentarii

  • Nu credeam sa apuc ziua in care sa fiu de acord cu Radu Moldovan . Omul se refera la persoana lui , cand vorbeste despre ” exemple de succes „care au fost certati cu scoala . La prezidiu : legea compensatiei , 5 cu scoala … si el .

  • Pe Radu Moldovan l-a luat gura pe dinainte cand a spus ca: „Din pacate, societatea ne ofera tot felul de exemple de succes care au ajuns acolo fara mari eforturi” , si nu s-a gandit ca un astfel de exemplu este chiar el, care intrand in politica a ajuns pe cai mari, fara alte eforturi. Nici afirmatia lui Raducu, potrivit caruia „UBB este nr. 1 in Romania , in urma tuturor analizelor de specialitate” nu se confirma. AAstfel, conform clasamentului Quacquarelli Symonds (QS) 2018,România are patru universități clasate în topul celor mai bune instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est. Acestea sunt:
    -Universitatea din București – locul 42;
    -Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași – locul 49 ;
    -Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – locul 50;
    -Universitatea de Vest Timișoara – locul 64.
    Pe primul loc în clasamentul QS Europa Centrală și de Est se situeaza Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova .

  • Ideea lui Andrei Marga, privind desfiintarea extensiilor universitare UBB si UTCN si unirea lor intr-o universitate autonoma la Bistrita este o aberatie. Nu de o universitate autonoma si fara perspective e nevoie la Bistrita. Solutia cea mai eficienta este construirea unui campus universitar modern care sa adune laolalta Extensiile Universitare imprastiate in prezent prin tot orasul in spatii improvizate, fapt care creaza dificultati in procesul educational iar influenta vietii studentesti la nivelul locuitorilor orasului este practic inexistenta. Pe de alta parte, lipsa locurilor de cazare in camine studentesti, limiteaza numarul de studenti care ar dori sa invete la Bistrita.
    Cu toate ca autoritatile locale au discutat foarte mult ca impreuna cu universitatile-mama sa creeze un campus universitar modern cu spatii de invatamant prevazute cu sali de curs si laboratoare, camine studentesti, cantina, biblioteca, sala de sport, terenuri de sport, parcuri cu alei, etc care sa aduca impreuna toate extensiile universitare prezente la Bistrita, nu s-a facut nimic pana acum. Un astfel de Campus Universitar ar putea sa includa si cladiri de laboratoare cu spatii functionale pentru activitate de cercetare organizata la standarde internationale. Toate acestea ar fi de natura sa creeze un climat academic si o mai buna stabilitate a invatamantului universitar la Bistrita. Existenta unui campus universitar ar facilita aducerea al Bistrita si a altor extensii universitare, in concordanta cu nevoile de specializari cerute pe piata muncii in zona. A existat chiar intentia de se înfiinţa, un colegiu universitar pentru viitorii asistenţi medicali, în colaborare cu UMF Târgu Mureş, care pana acum nu s-a realizat.
    Vezi: https://www.timponline.ro/la-bistrita-se-va-infiinta-in-colaborare-cu-umf-targu-mures-un-colegiu-universitar-pentru-asistenti-medicali/

    • Ar fi ok un campus care sa adune toate extensiile ,facut de localnici, care apoi daca este impetuos nevoie se poate transforma candva intr-o universitate autonoma. Un astfel de loc putea fi fostul Liceu Forestier plus teren langa el…

  • E absolut surprinzător să vezi că o imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte și că teoriile sociale pe care unii dintre noi le-am învățat sunt reflectate pe deplin în realitate.
    Dacă ar fi să sintetizăm imaginile de la deschiderea anului școlar la extensia UBB, prima impresie generală este de obediență și conformism.
    Comportamentul viitorilor studenți e oglinda comportamentului și abordării actualilor dascăli.
    Mediocritatea e acasă la ea la Bistrița.
    Studenților li se propune într-o retorică de salvare a națiunii un discurs în care ei sunt ultima speranță, cei care se împotrivesc proiectului actual de educație universitară oferit în oraș.
    De ce mediocru?
    Lumea academică internațională are standarde de calitate, iar printre ele ca și mecanism de evaluare a calității unui autor și a articolelor. Protejarea împotriva plagiatului. Sunt indici, indicele Hirsch(H index) , indicele G, care rezumă pertinența lucrării, caracterul inovator, plus-valoarea adăugată domeniului de activitate..simplificat impactul pe care autorul îl face în domeniul respectiv de specializare.
    Există mai multe metode de calculare pe bază unor algoritmi (Google Scholar, Web Scholar) , am făcut o mică evaluare utilizând Harzing Publish or Perish.
    Calculând acel indice pentru autorul Mircea Mureșianu…au rezultat …2 articole…și un indice H zero.
    În alte cuvinte, în domeniul respectiv în care și-a dezvoltat activitatea profesională nu a produs nimic remarcabil …e cunoscut pe planul local.

    Comparând dl Andrei Marga pe care dânsul îi adresează critici total deplasate, nedrepte, are un indice H 14 și unul G 28, 197 articole inventoriate. E o activitate onorabilă, recunoscută internațional.
    La o chestiune de decizie simplă, cu cine veți merge, cu un om care e recunoscut ca și valoros internațional sau cu un no-name a cărui valoare e locală..Simplificând să spunem pentru că evident nu e nevoie de titluri academice pentru a fi un administrator eficient, e nevoie mai mult de cursuri specializate etc..

    Dar și la acest domeniu, dl Marga îl bate 100-0, a fost rectorul care a promulgat UBB acolo unde este astăzi, în locul universităților europeene. Să ne înțelegem, nu fac o cultură a personalității, dl Marga a avut greșelile proprii în poziție politică ,dar la nivel profesional a lăsat în urmă multe.

    Revenind la scena deschiderii.

    E o atmosferă de înmormântare și nu una de celebrare, de speranță. Oamenii sunt cuminți în banca lor, singurul om vesel e șeful Consiliului Județean. Și are de ce. Fără studiile corespunzătoare într-un sens controlează activitatea tuturor viitorilor dependenți de el, e omul cu semnătura și comisionul.

    Viitorii studenți, imită în oglindă comportamentul dascălilor. Negrul, predomină, gesturile de dus mâna la inimă, identifică viitorul student preferat , unii vorbesc..alții ascultă, nu e un dialog veritabil e unul reprimat în simbolistică.

    Asch și teoria conformismului social au un exemplu perfect în imaginile respective.

    • Mai usor cu Marga pe scari. Nu-i contesta nimeni meritele/aportul insa, mai interesante (decat indicii H si G) mi se par abordarile/scrierile de tip D si T care au stat la baza ascensiunii, ulterioare, a savantului. Horea obisnuia sa scrie mult, uneori excesiv de mult pt a impresiona auditoriul format din academicieni, cercetatori, personalitati in frunte cu Constantin Ioana si Constantin Banciu. A fost o activitate remarcabila care, pana destul de tarziu, nu a fost cunoscuta decat in plan national. Pacat. Oricum, eu zic sa ne iubim si respectam valorile, indiferent de gradul de conformism social afisat pt ca, la orizonturi, se anunta vremuri mai bune, cu raportari de indici H si G mai mari decat am fi sperat.

      ps. D-delatiune; T-turnatorie

      Verba docent, exempla trahunt.!

    • În chestiunea de referință, ar fi trebuit făcut public și dosarul dlui Mureșianu, pentru a avea ce compara comportament similar. Au fost pe bandă ,personalități politice care scriau pe bandă…ode Securității și mai târziu SRI-ului. Opinia mea, comisia de control al SRI, era o condiție sine qua non, urmărind celebra Academie de Studii în Securitate etc.
      Iar în privința Delațiunii și Turnătoriei..nu e un fapt de oprobiu public să denunți la organele abilitate, fapte ce țin de competența penală și criminală, unde există prejudicii.
      E o datorie de onoare a fiecărui cetățean.
      A, devine o problemă când Delațiunea și Turnătoria au în considerare, criterii de avansare profesională, acuzații care nu sunt conforme cu realitatea, chestiuni care țin de viața personală și valorile personale ale persoanei. Și mai extrem e când Delațiunile și Turnătoriile sunt in facto un sistem încurjat sistemic de a menține în viață un sistem corupt de privilegii și privilegiați. STASI și SECURITATEA asta au făcut, iar unele practici s-au transmis ulterior în rândul noilor servicii de informații, nu? Altfel nu aveam atâția ofițeri SRI post-decembriști , generali implicați în scandaluri, de la vânzări de combustibili până la șantaj ,pentru a obține foloase personale.
      Daniel Dragomir e un ultim caz celebru.
      De multe ori, nu știm dpdv etic cine e mai scursoare dpdv moral.
      Denunțătorul (din rațiuni x, y, z semnalează un prejudiciu, injustiție cu bună intenție- protecția publicului) sau Manipulatorul .
      Judecata, caz de la caz.
      Desigur e gratuit să denunți *atitudini dușmănoase partidulu*
      Dar e absolut normal să denunți, că în fața ta șeful cu o semnătură a plătit de 3 ori, costul mașinii de serviciu din bani publici, pentru a avea un cash pe care să-l depună la BRD.
      Nu toate conștiințele sunt manipulate cu BICE.

  • Rezumând, generația asta aflată la vârsta afirmării a fost crescută îndoctrinat să confunde școala cu biserica. Să înlocuiască cunoașterea cu credința. Procesul științific de căutare a adevărului cu un adevăr comod. Să nu își pună propriile întrebări, să înghită *adevărurile altora* din anturajul direct.
    Sad,
    Pe de altă parte pasionații excepționali de robotică, informatică de la Liviu care vor lua drumul universităților tehnice din Cluj și apoi drumul carierelor în companiile și universităților străine, pe cealaltă parte, cohorta funcționarilor tăcuți și liniștiți din birocrația locală care vor semna hârtii pe bandă, și care vor aștepta nerăbdător și umili, următoarea creștere salarială în sectorul public sau al 13-lea salariu.
    Plus marja reziduală de rătăciți care se vor reorienta rapid înțelegând mecanismul relocării economice și sociale, îngroșând rândurile muncitorilor necalificați cu studii universitare la cules de căpșuni în străinătate pentru o perioadă, iar apoi schimbând cariera. Puțini vor lucra în domeniul pe care l-au ales și mai puțini vor performa în acel domeniu.
    Mi-ar plăcea să mă înșel. Vorbim în 5 ani după un sondaj în rândul celor care vor absolvi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS