Deputatul Ionuț Simionca îi cere ministrului Carmen Dan să îl demită urgent pe prefectul Ovidiu Frenț

Holistic

Deputatul Ionuț Simionca, președintele PMP BN, îi solicită ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, să îl demită pe prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț.

Scrisoarea deschisă adresată ministrului Carmen Dan:

”Stimată doamnă ministru,

Mă adresez dumneavoastră, pe această cale, pentru a vă cere să îl demiteți de urgență pe reprezentantul guvernului în județul Bistrița-Năsăud pentru încălcarea legii și lipsă de respect față de înaintașii noștri care și-au dedicat viața țării și națiunii române. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât derapajele prefectului de la lege și de la morală au avut loc cu ocazia Zilei Naționale a României, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.

Mai precis, prefectul de Bistrița-Năsăud trebuie să plece din funcție fiindcă a încălcat Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale. Conform art. 16, al. (3) din această lege, în cadrul unei ceremonii oficiale va putea fi depusă câte o singură coroană din partea următoarelor entități prezente: Președintele României/Administrația Prezidențială; Parlamentul României; Guvernul României/Prefectul; primarul localității unde are loc ceremonia; președintele consiliului județean; corp diplomatic și entitatea organizatoare.

I-am solicitat, în scris, prefectului de Bistrița-Năsăud, să depun o coroană de flori la ceremoniile oficiale desfășurate de 1 Decembrie 2018 la Bistrița, în calitate de parlamentar, în numele Parlamentului României. Acesta mi-a trimis un răspuns negativ, încălcând legea, motivând că, ”în semn de unitate”, va fi depusă o sigură coroană de flori din partea autorităților centrale și locale.

Consider, de asemenea, că reprezentantul guvernului în județul Bistrița-Năsăud a dovedit, dintr-un exces de supușenie față de reprezentanții locali ai principalului partid de guvernământ, o lipsă totală de respect față de memoria patrioților și eroilor neamului din Bistrița care au făcut istoria acestei țări. Prefectul a luat decizia, cu de la sine putere, că Andrei Mureșanu și înaintașii noștri care și-au dedicat viața propășirii naționale nu merită nici măcar o coroană de flori din partea Parlamentului României.

Doamnă ministru Carmen Dan,

Sunteți de acord cu comportamentul pe care prefectul de Bistrița-Năsăud l-a avut cu privire la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire?

Dacă respectați legea și istoria acestei țări, singurul lucru cinstit pe care îl puteți face este să îl demiteți de urgență pe prefectul de Bistrița-Năsăud. Nu poți, ca ministru, să fii respectat dacă tolerezi subordonați care nu cunosc legile și nu înțeleg semnificația marilor momente definitorii ale devenirii și afirmării României”.

Google Ads

Comentarii

    • p. Raiu

      Hallo !!! Hallo !!! Domnule Deputat (??!!)
      Esti total in afara problemei ! Nici in Romania, nici in America, nici dincolo de America, – un Ministru de Interne nu poate DEMITE un Prefect pentru simplul motiv ca acesta, – este reprezentantul guvernului pe plan local.
      *Art 1 (2) din Legea 340/2004 precizeaza:
      *GUVERNUL NUMESTE cate un Prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti………
      Cea mai elementara logica ne invatza ca, doar cel care NUMESTE poate sa si DEMITA (chestiune de Grupa Mare de la Gradinitza-!)
      Prin urmare, mesajul este complet aiurea.

      (3)
  1. Balan Marius -ecologist PV

    Draga domnule deputat IONUT SIMIONCA. Imi pare rau ca nu v-am luat cu mine in satul de eroi COASTA sa depuneti o coroana de flori la un monument cu mare simbol. Acest monument a fost ridicat de bunicul meu in 1936 in memoria celor 61 de consateni morti in primul razboi mondial. Aici nu va trebuia nici o aprobare de la nimeni. Este adevarat ca ati fi pierdut fericita ocazie de a sta linga politrucii sefi pe bina si sa primiti onoruri. Si inca ceva; nu am asigurat nici portii de fasole si din cauza asta nu a venit nimeni ca acolo unde partidul nu da nici interes nu este. La anul daca traim va invit in satul de eroi din COASTA, com Sieu-Odorhei. Pana atunci puteti sa-i scrieti saptamanal ministrei ca nu misca un deget fara aprobarea de la deddy, si nici nu cred ca intelege ce -i cereti. Prefectul este bistriteanul nostru si eu zic sa va impacati.

    (-10)
    • john

      Are dreptate Simionca.Prefectul se face ca nu aude ,mai ales cand este vorba de politruci locali.Eu personal am sesizat de mai multe ori prefectul,cu privire la incalcari ale legii in institutile subordonate dumnealui si s-a facut ca ploua.

      (-10)
  2. Balan Marius -ecologist PV

    Eu rog TIMP ONLINE daca doreste si face placere, sa afiseze materialul trimis acum trei zile cu monumentul din COASTA satul eroilor ca sa va faceti o parere de ceea ce am vrut sa sublinez. Multumesc !

    (-5)
  3. Costache George

    Iarasi iese Simionca cu populisme ieftine..in anii trecuti erau coloane intregi de la fiecare partid si institutie care depuneau coroane acolo si dupa 2 ore ceremonia..
    Acum s-a depus o singura coroana, elegant frumos

    Si inca ceva, de cand depui tu in numele Parlamentului? Din cate stim tu ai iesit deputat la ruleta la redistribuire si nu pe votul cetatenilor
    Tupeu jegos de sudist
    Daca tu ajungi vreodata in vreo functie e grav de functia aia..

    (0)
  4. Balan Marius -ecologist PV

    Costache George; gresesti profund din lipsa de cunoastere al OMULUI care este deputatul IONUT SIMIONCA. Jignesti nepermis un demnitar al statului care este facut din cu totul alt material. Sa-i atribui asemenea cuvinte de (jegos sudist) este incalificabil. In primul rand domnul deputat nu este nici sudist si te rog uita-te la dansul si masoara-i prestatia. Este de departe cel mai harnic om politic bistritean din Parlamentul PENALILOR. Este un tanar care a avut unica experienta de a munci si a se forma si de a intelege democratia din SUA. A avut curajul de tanar sa stea niste ani acolo si ce este de admirat a avut si mai mare curaj si dragoste de Romania sa se intoarca acasa. Desi eu sunt ECOLOGIST nu va permit sa vorbiti in halul asta , necunoscand un DOMN si OM. Sa va fie RUSINE de felul in care folositi acest online pt. a stropi cu noroi. Ma simt nevoit sa sar in apararea domnului DEPUTAT pt. ca il cunosc bine si-i stiu intentiile . Rog TIMP ONLINE sa nu permita unor necunoscatori asemenea jigniri. Eu nu doresc ca acest online sa se transforme in troaca de porci cu laturi urat mirositoare cu care se stropesc oamenii de langa noi. Va rog doamna CRISTIANA SABAU sa luati masurile care se impun ! Asa ceva nu este admisibil sa tolerati intr-o democratie participativa. Sunt fanul dvs, insa marturisesc ca din cauza unor neciopliti de cititori scade valoarea lucrului bun si frumos pe care va straduiti sa-l transmiteti cititorului.

    (-1)
  5. Se permit injuriile

    Redactia Timp online a permis de multe ori denigrarea pe nedrept a unor persoane. Numai sa ne uitam la afirmatiile unora ca Alandala sau Rabinul la adresa unor oameni ca Balan Marius de exemplu.
    Rusinos!

    (0)
  6. Balan Marius -ecologist PV

    Asa este. Ecologizarea societatii trebuie sa vina de la fiecare din noi. Degeaba stam si ne miram de felul in care se porcaresc politicienii intre ei, trimisi de noi sa ne reprezinte nu sa se reprezinte pe ei si familiile lor. Ecologizare trebuie sa faca si presa locala si nationala si ar trebui sa fie mai atenta la exprimari si postari. In nici un caz asta nu inseamna ingradirea dreptului la cuvant, insa ingradirea PROSTIEI eu cred ca este foarte necesara .

    (0)
  7. Can can

    Se putea si in an centenar sa nu se gaseasca un inteligent gen Simionca…?!Si-a gasit si el cu ce si cu cine sa se bage-n seama…Parca nu are destule le cap dnul prefect…vii tu cu aberatiile tale,parca vad ce s-au mai ras de capacitatile tale…Du-te mai asa-zis deputat…du-te si culca-te ca numai din prostii in prostii o dai!!!

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.