Actualitate

Daniel Suciu, propus pentru funcțiile de ministru al Dezvoltării și vicepremier

(VIDEO) Județul Bistrița-Năsăud ar putea avea doi miniștri în Guvernul Viorica Dăncilă. Comitetul Executiv Național al PSD a decis ca propunerea pentru funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care va fi înaintată de premier președintelui României Klaus Iohannis, să fie deputatul Daniel Suciu. Această nominalizare, care i-ar aduce și funcția de viceprim-ministru, a fost votată în unanimitate în ședința conducerii PSD.

Propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor este deputatul Răzvan Cuc, care a mai îndeplinit această funcție în 2017.

”Am hotărât ca la Ministerul Dezvoltării Regionale să meargă, şi ca vicepremier, Daniel Suciu. Cred că Daniel Suciu îndeplinește criteriile, a putut coordona deputații PSD, are legături cu toți președinții de consilii județene din țară, are și experiența și expertiza necesare și cred că va fi un ministru al Dezvoltării foarte bun. Plec de la ideea că suntem cu toții responsabili și președintele va accepta propunerile, plec de la ideea de bună credință. Ar fi dezastruos pentru imaginea României și pentru președinția rotativă. Îl voi și suna pe domnul președinte, dincolo de jocul politic mai important este ceea ce se întâmplă în țară, mai important este ceea ce vrem să facem pentru români”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

”Am stabilit că dacă președintele va refuza și aceste două propuneri, ceea ce ar fi exagerat, ne vom întâlni din nou și vom lua o decizie mai apăsată”, a spus președintele PSD Liviu Dragnea.

Vicepreședinte al organizației județene PSD Bistrița-Năsăud, Daniel Suciu (38 de ani) este liderul de grup al parlamentarilor PSD din Camera Deputaților și, de curând, secretar general adjunct al partidului.

Bistrița-Năsăud are în prezent un ministru în Cabinetul Viorica Dăncilă: senatorul Ioan Deneș, ministru al Apelor și Pădurilor.

Cel de-al treilea parlamentar PSD de Bistrița-Năsăud, Doina Pană, a fost în trecut ministru delegat pentru Dialog Social, ministru interimar al Muncii, ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură și ministru al Apelor și Pădurilor.

La începutul anului, în urma deciziei CCR, după demisiile miniștrilor Paul Sănescu și Lucian Șova, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de constatare a vacantării funcțiilor. Nominalizările făcute de PSD, Olguţa Vasilescu și Mircea Drăghici, nu au fost acceptate de preşedintele României, ulterior aceștia anunțând că îşi retrag candidaturile. Miniștri interimari sunt Eugen Teodorovici respectiv Rovana Plumb.

16 comentarii

  • Ar fi super sa puna in practica toate promisiunile facute singeorzenilor. Din functia de ministru poate sa ii ajute mai mult decat din cea de primar. O sa avem un Karlozy Vary in judet!

  • …ma intristez cand MA GANDESC CINE NE CONDUCE
    dupa dacila…budai..vine si sugiu sa ne dezvolte!
    ..
    Pana si jocul cu puta in nisip e mai serios decat ce se intampla in politica romanesca!

  • Vai de ea tara, unu care nu a fost in stare sa intre la liceul din prima ajunge ministru. Putem trage obloanele si sa plecam din tara.

    • Da cum știți ca Sighiartau este mai vrednic???? După Orbán mandolina??? După Alinuta Gorghiu? După Turc ??? Și la PNL banii vorbesc! Voi credeți ca dacă nu avea afacerea IFN și Comsig in spate și biserica penticostala, acest tânăr excela in ceva????? Pe bune?????poate e bun, poate e doar un Moștenitor bogat, dar la fel poate este și Suciu! Hai sa ii lăsam pe tineri sa vedem ce fac și apoi sa ii judecam!!!!

    • @Simionas eu nu am zis nimic de Sigartau, nu ma intereseaza ce face Sigartau. Si de el as zice la fel dar momentan nu e acolo sa fie vicepremier.

      Avem nevoie de oameni noi in politica care au facut ceva in viata, cu experienta manageriala, nu cu 2 articole pe saptamana la ziar.

  • VA INCHIPUITI CA SUCIU ASTA NU A PUTUT PACALI 5000 DE SINGEORZENI SA AJUNGA PRIMAR SI A REUSIT SA PACALEASCA UN GUVERN SA AJUNGA MINISTRU?
    Concluzie 1: Alesii Romaniei care ne conduc sunt MULT MAI PROSTI decat oricare 5000 de romani ce au ales.
    Concluzie 2: Romanii pana acum au ales pe cei mai prosti dintre romani!

  • Doamne ai mila de noi!
    Daca si bipedul asta o ajuns ministru si vicepremier, ii vai de ea tara.
    Nici macar nu am cuvinte potrivite pentru a-mi exprima starea, nu stiu cum vom iesi din captivitatea penalilor si incompetentilor.

  • Daniel Suciu și Răzvan Cuc au avut un proiect comun ( care a ținut doar 6 luni ) , inaugurarea căii ferate Ilva Mică – Rodna Veche . Vă mai amintiți ce spectacol caraghios au făcut atunci pentru imagine . Singurul criteriu de promovare în PSD e obediența față de Dragnea . Oamenii ăștia 2 i-au jurat credință lui Liviu că vor face și vor semna numai după dictarea lui . Sper ca dictarea să nu aibă caracter penal , ar fi păcat de ei fiind încă tineri .

    • Te zgâmbă cand cineva face ceva nu-i asa Floreane? Dar tu ca ai lins dosuri pentru posturile caldute nu ne spui nimic? Intr-adevar sunt doar realizarile tale personale nu ai făcut nimic pentru ceilalti asa ca este usor sa razi de acesti oameni care au facut ceva pentru comunitate.

  • Dezvolta cineva ideea cu experienta si expertiza lui suciu? Ce a condus si produs omul asta ca sa il pui la dezvoltare? A fost carausul de geanta al lui cretu, apoi s-a dus la bucuresti sa care niste genti mai mari… Dar nu ma mai mira nimic in tara asta condusa de incompetenti!

  • Suciu era responsabilul cu coordonarea echipei de huligani ai tineretului PSD in campaniile trecute. Va mai aduceti aminte de afisele mazgalite ale lui Moldovan? Stie cineva ca in campanie el si altii sub coordonarea lui intimidau candidati aruncand cu diverse obiecte noaptea in casele lor? In PSD daca esti golan ajungi mare. In PSD daca pupi giulul poti sa mergi si la baie. Din pacate asta este profilul ministeriabililor din judetul nostru. AAAA… Sucie era responsabil si cu jocurile pe sub masa cu pusul de bete pentru alti candidati din partid sau de la alte partide aflate in zona de gravitatie a PSD.

  • Mah, asta-i mai deștept decât Veorica, ar putea sa fie liniștit premier. La noi se fata ministrii peste noapte, ce vorbești dom-le, dacă a coordonat deputații PSD e bun dara și de ministru, bun pe naiba mah ce CV are Suciu care-l recomanda sa fie ministru al dezvoltării, auzi mah al dezvoltării cu rang de vicepremier, ce experienta are el în afara de funcțiile trecătoare pe care i le-a dat partidul? bănuiesc ca la fel de multa ca și Elena Udrea sau Paul Stănescu și atunci de ce nu poate fi ministru? Ba da poate sa fie ministru,…. dar de ce s-a coborât atât jos din punct de vedere calitativ, al pregătirii celor care ajung miniștrii, pentru ca li s-a permis pt ca nu sunt niște criterii foarte serioase legate de studii, experienta și anvergura, astfel încât sa nu ajungă ministru orice pogonici sau pogonica.
    La ce nivel a ajuns tara asta, de la Stolojan, Văcăroiu, Năstase, Isărescu chiar și Ciorbea care erau capabili sa joace un rol de premier, am ajuns la Veorica, stimați PSD-iști v-ați umplut de stima din partea romanilor. De la un Daianu, Remes, Tănăsescu, Popescu, Pogea, care știau carte, am ajuns la Orlando „Casanova” care e mai preocupat sa dea replici acide lui Iohanis decât sa învârtă finanțele alea astfel încât sa trăim și noi mai bine!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS