Daniel Suciu: ”Codul Administrativ este pentru cetățeni”. Ce prevede proiectul de OUG

Holistic

”Codul Administrativ este pentru cetăţeni, nu urmărește politizarea niciunei funcții publice şi nici prejudicierea vreunei instituții fundamentale. Proiectul este susținut, în forma ce va fi adoptată de Guvernul României, de toate structurile asociative ale unităților administrativ-teritoriale şi creează un cadru legal unitar, coerent, clar și simplificat pentru activitatea administraţiei publice”, a declarat vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Codul Administrativ va fi adoptat de Guvern prin Ordonanță de Urgență.

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. iosif

    In primul rand care-i urgența? De ce sa fie adoptat Codul Administrativ prin Ordonanță de Urgență data de Guvern, care are rolul de „executiv” si nu prin dezbatere in Parlament care este forul legislativ al țării.

    (22)
    • Primar

      Iosif draga ai dreptate,nu exista nici o urgenta,doar ca acest cod a fost indelung dezbatut in parlament,a ajuns la presedinte pentru promulgare,iar presedintele la timis la CCR,unde a fost considerat neconstitutional pentru vicii de procedura.Acestea au fost rezolvate si pentru a nu mai sta cativa ani prin parlament ,vor sa-l promoveze prin OUG

      (-16)
  2. Codul administrativ este pentru cetateni

    Cetateanu nu are voie sa deranjeze aparatul administrativ inainte de ora 9, daca ajung totusi fata in fata cu functionarii publici sa nu-i jigneasca , sa le ofere toata atentia, sa nu de-a mita sa nu incerce sa intervina prin alte persoane pentru rezolvarea problemelor de orice natura pentru ca oricea-ti face cetateanul e vionavat. Functionarii publici sunt doar victime!
    Restul de 101 articole din lege sunt doar povesti si orice asemanare cu cele 101 nopti este pur intamplator!

    (11)
  3. Corina

    Da, da! Pentru cetățeanul Mazăre, pentru cetățeanul Hrebenciuc și alți cetățeni asemenea lor, tovarăși cu scriitorii. Nu ne așteptam la nimic altceva de la cei mai buni prieteni ai pușcăriașului Dragnea, cel care fura de la copiii sărmani.
    https://www.g4media.ro/cele-8-randuri-din-proiectul-de-cod-administrativ-care-distrug-sentintele-de-retrocedari-ilegale-terenurile-nu-se-mai-intorc-la-stat-ci-sunt-atribuite-direct-actualilor-proprietari-constructiile-ri.html

    (16)
  4. Primar

    Daca-i bun dati-l naibi o data,daca nu lasati-l in mama smaului sa-l tranteasca.Toata lumea crede ca e doar pentru indemnizatiile speciale a primarilor,viceprimarilor,presedintilor si vicepresedintilor CJ.Am ajuns sa fim priviti ca mafioti.Da si noi suntem beneficiari ai efectelor acestui cod,dar nici situatia in care suntem azi nu-i normala.Colegi primari care au iesit la pensie dupa 5 mandate de primar au pensie de 1200 de lei,iar colegi de-ai lor care nu au fost primari (cu aceiasi pregatire,vechime) au 2400 de lei,deoarece ca primar nu ai avut salar ,ai avut o indemnizatie fara spor de vechime sau alte drepturi.Sigur pe buna dreptate ve-ti spune ca cine ne-a obligat sa candidam si sa acceptam sa fim primari si aveti dreptate ,nimeni,doar ca atunci nu am stiut cum se calculeaza pensia.Da, nici eu nici colegi nu suntem de acord ca trebuie sa existe categorii speciale ,cu pensii speciale,dar in nici un caz nu cred ca e drept ca cineva care a muncit multi ani in folosul comunitatii sa fie pedepsit cu o pensie de mizerie.In final e foarte bine ca ati publicat acest proiect,care contine 17 legi si peste 300 de pagini cu tot ce inseamna administratie publica centrala ,judeteana si locala. Dati-l zic ori terminati definitiv cu el ca ne-am saturat de ani de zile,asa cum ati procedat si cu Legile justitiei,nici nu le-ati dat ,dar m…e tot am luat.

    (-20)
    • dottore

      normal…si compensatii retroactive pentru cele 3,,4 sau 5 mandate…ne dam seama ca unii chiar au ajuns saraci lipiti pamantului dupa mandatele astea in care au muncit pentru binele comunitatii..vorba aia au scos tara din noroaie,nu mai sunt toalete in fundul curtii pe la scoli…ce sa mai spunem …

      (5)
  5. Daniel Suciu, tu la ce te pricepi?

    Daniel Suciu, tu la ce te pricepi? Că la Sângeorz bătrânii au o vorbă: Cel ce linge, se prelinge.

    (19)
  6. toni

    Inainte de Codul Administrativ, Romania are nevoie de o reforma administrativa profunda. Cu ocazia unei vizite la Bistrita, Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu, sustinea că actuala organizare administrativ – teritorială a țării împiedică foarte mult absorbția fondurilor europene. Comisarul european pentru politică regională, argumenta ca solutia este regionalizarea. Pentru asta este nevoie de vointa politica. Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ teritorială în Romania ceea ce nu există astăzi. A doua cale este mai simpla si se poate face prin lege care sa prevada comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune ca din cele 41 de județe actuale sa faci un numar mai redus dupa modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativa in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nu exista nici un județ care îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. România pierde, din această cauză, enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se misca foarte greu. De aceea, ar fi extrem de utila o initiativa legislativa privind regionalizarea. Sa nu uitam insa ca in timpul USL , Guvernul Ponta cu o majoritate de 65% nu a avut curajul sa vina cu o reforma administrativa profunda. S-au invocat tot felul motive si s-a apelat doar la paleative care nu au dus la nici un rezultat. Regionalizarea trebuie sa aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regionala. Insa regionalizarea cu pastrarea judetelor nu rezolva nimic, dimpotriva adauga un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrala si locala. Solutia este extrem de simpla si ea presupune desfintarea judetelor si trecerea unor prerogative de importanta zonala, ale acestora la regiune, si a celorlalte atributii judetene care au importanta locala, la primarii, unde sunt mai aproape de cetatean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. Aceasta masura ar determina in timp asocierea comunelor si nu comasarea lor facuta din birou dupa ureche.

    (11)
    • Ovidiu

      Ca sa regionalizezi trebuie sa dai afara o gramada de bugetari care nu fac nimic si primesc salarii uriase!!

      (7)
    • dottore

      unul din motivele pentru care nu se face regionalizare e aparitia cu girul guvernului si al parlamentului a unei regiuni care sa corespunda standardelor de recunoastere europeana …cu toate obligatiile ce decurg de aici..autonomie sporita,administrativa ,culturala si economica…cred ca va dati seama care e..eu nu zic ca e bine cum e acum sau ca ar fi rau …dar e unul din motive pentru care nu se face prea curand

      (3)
  7. Iusti

    Iară pun caru înaintea BOILOR.
    Saracii boi !
    Da-i vai de noi.
    Urgența-i că s-ar putea schimba modificarea și să ”nu mai putem doar pentru că puteam!”

    (5)
  8. Urgenta

    Dar parca s-a facut un referendum care a trecut cu brio , fara ordonante de urgenta.
    A fost degeaba acest referendum???
    Am citit la unul din articole, primarii, viceprimarii, vicepresedinti etc sa aibe consilieri personali 2-3, oare nu ajung neamurile, lipitori de afise, amantele care sunt angajati in institutiile publice, probabil ca mai sunt de rezolvat.
    CARE ESTE DEFAPT URGENTA..???

    (9)

Lasă un răspuns la Codul administrativ este pentru cetateni Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.