Actualitate Recomandări

Cupa toamnei la orientare în Pădurea Schulerwald s-a ţinut în ciuda ploii

(FOTO) A plouat mocăneşte în această dimineaţă la Bistriţa, dar vremea rea nu i-a speriat pe orientarişti. Festivalul Orientării Bistriţene, Cupa toamnei, s-a ţinut duminică dimineaţa, conform programului anunţat în Pădurea Schulerwald, printre participanţi numărându-se şi 17 elevi de la Bistriţa Bârgăului.

 

Preşedintele clubului Nord Team Orientare Bistriţa, Nicu Gheorghe, a declarat pentru Timp Online:  „S-au înscris mai mulţi, dar au venit mai puţini din cauza vremii. Traseul e un pic mai complicat faţă de anii trecuţi fiindcă de doi ani tot aici ţinem concursul, cam aceiaşi participă şi acum i-am cam scos de pe alee, să o ia prin pădure, să vedem cum se descurcă. În pădure sunt 26 de posturi de control pe care, în funcţie de categoria de vârstă, trebuie să le parcurgă. Câştigătorii primesc cupe şi premii simbolice, un tricou, o ciocolată. Le mulţumesc profesorilor de pe Bârgău care au venit cu copiii la concurs”.

Întreaga competiţie a fost supravegheată de pe margine de veteranii sportului din judeţ,

„Bistriţa a dat ţării mulţi campioni, chiar şi femei. E un sport mai dur, dar, dacă îţi place adrenalina, făceai mişcare şi iarna, şi vara, şi pe ploaie. Noi mergeam în Germania, Cehoslovacia, Polonia şi tot timpul ne clasam între primii trei. La campionate când mergeam, toată lumea se temea de Bistriţa. De la copii, la seniori, toţi ajungeam campioni. Noi, vechii orientarişti, am făcut acest club, nu luăm niciun leu pentru pregătirea copiilor, îi ducem la concursuri, chiar avem o fetiţă care acum o lună a obţinut un premiu. Preşedintele nostru, Nicu Gheorghe, a fost campion naţional şi anul trecut, a participat şi la Cupa Ungariei de unde a venit cu un premiu”, a spus Nadia Tătar.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS