Actualitate

”Cununa de pe Someș” a sărbătorit, la Palatul Culturii, 50 de ani de activitate (FOTO)

La Palatul Culturii a avut loc un spectacol aniversar dedicat ansamblului folcloric ”Cununa de pe Someș”, înființat în anul 1968 și devenit profesionist în 2017.

”De-a lungul celor 50 de ani, ansamblul folcloric ”Cununa de pe Someș” a polarizat în jurul său nenumărați artiști amatori, fiind formația de referință pentru toți bistrițenii iubitori ai artei și ai frumosului. Pretutindeni în lume, unde a participat la concursuri sau festivaluri, cu jurii dintre cele mai exigente și cu spectatori iubitori și cunoscători ai artei adevărate, ansamblul ”Cununa de pe Someș” a cules nu numai binemeritate aplauze ci și diplome și premii dintre cele mai prestigioase. Distincțiile și laurii cu care ansamblul a fost încununat recunosc și onorează vocația și talentul artiștilor amatori sau profesioniști ai ”Cununei” precum și valoarea inestimabilă a tezaurului nostru folcloric – pecete a perenității spirituale românești. La mulți ani și urări de fericire tuturor membrilor de azi și de ieri ai ”Cununei” – primarul Ovidiu Crețu.

 

“Cununa de pe Someș”, ansamblul folcloric cel mai îndrăgit de bistrițeni, serbează 50 de ani de existență! Cu această ocazie, artiștii ansamblului ne-au oferit o seară minunată, în care ochii spectatorilor s-au umplut de lacrimi, atunci când au ascultat cântece din folclorul românesc autentic. Dansatorii ansamblului profesionist “Cununa de pe Someș” au încântat publicul prezent cu dansuri tradiționale ale meleagurilor noastre, dar si cu dansuri din alte zone ale României sau chiar din folclorul altor popoare. Mulțumim acestor artiști adevărați, pasionați de munca lor, dedicați cu tot sufletul promovării tradițiilor și folclorului românesc, care ne-au oferit timp de 50 de ani, generație după generație, multă bucurie și frumusețe. Ne-am emoționat văzând în sală membri ai acestui ansamblu, care au trecut de prima tinerețe, dar al căror suflete sunt la fel de aproape de această a doua lor familie, “Cununa de pe Someș”. La mulți ani, frumoși și bogați în evenimente culturale, întregului ansamblu cu care ne mândrim și care ne reprezintă orașul, județul și țara cu cinste, în întreaga lume! La multi ani, “Cununa de pe Someș”!” – viceprimarul Cristian Niculae

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS