Actualitate

Cum ar vrea viceprimarul Cristian Niculae să fie redată strălucirea centrului istoric

ACTUALIZARE ”Ca urmare a numărului foarte mare de comentarii și mai ales de mesaje la postarea precedentă, după ce mă voi consulta cu specialiști, am de gând să propun Consiliului Local un ”Program multianual de restaurare și punere în valoare a patrimoniului arhitectural din centrul istoric”, proiect menit să redea memoria unui burg minunat! O inițiativă care adună bune practici din mai multe orașe ale Transilvaniei.

Pentru o reabilitare unitară a centrului istoric este necesară acordarea de facilitați atât persoanelor fizice cât si celor juridice, atât pentru locuințele care sunt monumente istorice cât și pentru cele care nu sunt declarate monumente istorice dar se află în centrul istoric.

Mai concret:

• Toți proprietarii care îşi renovează faţadele clădirilor și acoperişul, inclusiv persoane juridice, primesc scutirea de impozit despre care am vorbit.
• Pentru proprietarii care nu dispun de suma necesară reabilitării, Primăria Bistrița să finanțeze o parte din valoarea lucrărilor, proiectul tehnic şi dirigenţia de şantier.
• Primăria să lucreze pe mai multe paliere, începând cu informarea, coordonarea proprietarilor şi întocmirea proiectelor tehnice pentru clădirile ce urmează să fie reabilitate.

Totul pentru a avea un centru istoric unde clădirile să atragă atenția prin frumusețea lor, nu printr-un aspect degradat de trecerea timpului și neîntreținerea lor, dar și din respect pentru trecut”, spune viceprimarul Bistriței Cristian Niculae.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/photos/a.349148475464704/777255509320663/?type=3&theater

ȘTIREA INIȚIALĂ ”Centrul vechi al Bistriței merită să-și recapete strălucirea”, crede viceprimarul Cristian Niculae care ia în calcul ideea ca proprietarii de imobile din centru care își renovează fațadele să fie scutiți de impozit timp de 10 ani.

”Așadar, credeți că ar fi benefic ca toți proprietarii clădirilor din centrul vechi care-și renovează fațadele locuințelor să fie scutiți de impozit pe clădiri timp de 10 ani? Mai mult, Primăria să îi susțină cu elaborarea proiectelor tehnice și a documentațiilor în vederea obținerii autorizației de construcție pentru renovarea clădirilor.

O asemenea lucrare de renovare a fațadei este costisitoare și complicată, deoarece sunt necesare o serie de autorizări, acte și aprobări de la Comisia Monumentelor Istorice.

Astfel, Primăria Bistrița, asemenea altor Primării din Transilvania, ar sprijini în mod concret renovarea, înfrumusețarea și punerea-n valoare a patrimoniului arhitectural din Centrul istoric al orașului nostru.

Aștept părerile dumneavoastră, în comentarii”.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/777090779337136?__xts__[0]=68.ARCKJ9pExExHRToBgZpfquOHYkMl0pxiKGFr7BLOPhPWlDz6C9WHg-Nm0LpEuQPZHuECO3SzCrhKiHn4nCtqwC11kwXz4BihpzDb9AJSU35sta3bDwJcVgTi–IA2WxYBr_cyE897z6q-SpbM-75-iiNvpOp5Yt0h2vH1lKl1Zya0VfAtvHm2WnmztP3IC_owwqKsaOTNJ5o7ZvoahtQo0Xz6AUlvF1DtERsQa7XdDjYdvIrdFXpZz82hQRQufb1mNM-nUrRNXHqGl_T7KzmeL3ax1VP4Kt_HfuvS_JSlgOsMOh4IETTbuJsHAVZw5QsIM3EY8CruDNEUvoiBMV-wTY&__tn__=-R

18 comentarii

  • Sceptic.
    Scutire de impozite vs credit la impozite dacă renovarea a fost efectuată.
    Măsura doar deplasează problema în viitor, acele familii nu sunt capabile economic să întrețină un centru frumos.
    Rezultă din fotografii că nu au mentalitatea curățeniei.
    Nu e o problemă de sărăcie, ci de educație.
    Singura soluție, dezvoltarea economică și transformarea centrului istoric într-o atracție pentru investitori-inviduali (familii de tineri) sau economici-birouri pentru firme de IT, arhitectură contabilitate, asigurări.
    Iar primăria ar trebui să ofere facilități firmelor particulare care și-ar dezvolta expertiza pe renovări. Chiar nu înțeleg că un tânăr absolvent de arhitectură să spun, fără loc de muncă să nu fie capabil să dezvolte o companie de renovări respectând spiritul arhitectural materiale, originale etc. În alte țări se poate.
    Pentru aceia ar trebui să se facilități ca să -și stabilească reprezentanțe într-un oraș prosper.

  • Eu sunt mirat, dnu Vice s a trezit acum din adormire. Pana acum unde a fost?! Centrul orașului este lângă primărie dar abia cand vin alegerile vede tot si vine cu tot felul de idei.. Ba stadione, Ba Sali polivalente, Ba asfaltează tot orașul , Ba face centrul istoric … tot vrea sa faca intr un an. Pariu pun ca nu se face nimic pana la final de mandat, sincer mi se pare aiurea sa vii acum sa zici ca aia trebuie făcut sau cealaltă. Sunt ok sa se faca orice numai sa vad ca se întâmpla ceva, din păcate primim promisiuni si opinii pe persoana Fizica si alea. Timpul va dovedi ce gospodari exista la primărie. Succes !

    • Este un început bun pt centrul istoric. Bineînțeles ca multe trebuie făcute, dar sa înceapă de undeva.
      Ideea este bună.

  • Ideea este minunată! Oamenii chiar au nevoie și de sprijinul Primăriei în acest sens. Chiar mă gândeam când se va lua o astfel de inițiativă. Fără îndoială că viceprimarul nostru chiar își dorește o Bistrița mai frumoasă! Țineți-o tot așa!

    • Poi încă nu au finalizat” Regenerarea urbană a centrului istoric,pasaje si axe turistice” și acum se apucă de fațade? Multe dintre aceste clădiri,rămase în paragină ,sunt ale primăriei! Dati-mi mie o clădire în concesiune pe 100 de ani și vă promit că în doi ani o fac Neckermann!

  • Ideiile geniale atrag actiuni , dupa care urmeaza faptele. A avea un centru frumos, e in avantajul si mandria tuturor bistritenilor!

  • Ministerul culturii au bani pentru asa ceva!
    DACA E MONUMENT SAU IMOBIL IN ZONA DE PROTECTIE trebuie ca statul sa de-a bani!
    STATUL…SA DE-A BANI…SAU SA FACA PROIECTE SA IA DE LA EUROPENI!
    STATUL TREBUIE SA SE OCUPE
    NU UMBLATI CA SCUTITI DE IMPOZITE…5…20 de ani
    STATUL TREBUIE SA FACA ASTA…ATATA TIMP CAT TU STAT VII SI-MI SPUI CA VEZI CA ESTI IN ZONA DE PROTECTIE A UNUI MONUMANT ISTORIC ATUNCI INSEAMNA CA AI UN INTERES SI VREI SA ARATE BINE SI LA FEL CUM A FOST ACUM 300 DE ANI
    pentru asta statule….prin LENESII TAI …vino cu banbi si fa-mi fatada…LENESULE!!!!!

  • S’o nascut in Bistrita inca un prinț Grigori Alexandrovici Potiomkin, care renoveaza fatadele. La meltean ii place sa stea intre cacati, cu BMW-ul langa WC-ul din curte(vezi poza). La ce sa renovezi fatadele cand cladirea pica pe tine?

  • o imagine cat 100 de cuvinte.masurile de punere in siguranta a cladirilor trebuiau sa fie prioritare si dupa sa urmeze „cosmetizarea”.jalnic ce ascund fatadele cladirilor.nu mi-am imaginat.

  • Ideea acordării unui ajutor se impune de la sine, dar omul care vrea să renoveze fațada are nevoie de bani în timpul execuției lucrărilor, nu anual cu ocazia plății impozitului. Fotografia de copertă însă ne sugerează că dacă s-ar reface fațadele, am realiza doar ceea ce reprezintă vorba din popor – ”afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Locatarul, mai ales dacă nu-i și proprietar (cum sunt în realitate, mare parte a imobilelor) nu se apucă de reabilitarea fațadei, ci mai degrabă, în prima fază și-ar crea un habitat la nivelul cerințelor actuale, eliminarea umidității, a igrasiei, a vechimii, crearea tuturor condițiilor moderne de trai, dar numai după ce începe lucrarea î-și dă seama de faptul că zilnic apar alte nevoi, pe măsură ce desfășoară activitatea de renovare, deoarece nu are de unde să poată calcula toate cheltuielile, neavând o experiență în domeniu. Pe când își reface mediul de locuit, este secătuit de bani, iar dacă nu are bani nu se poate apuca și de fațadă, pe baza unei promisiuni că va fi scutit de plata impozitului pe o perioadă de 10 ani, iar el trebuie să facă rost de banii necesari pe timpul desfășurării lucrărilor de reabilitare, într-un timp relativ scurt. Cineva, dintre comentatori a propus acordarea unui credit la începutul lucrărilor, care să se deruleze pe parcursul desfășurării lucrărilor, care ar fi mai potrivit pentru ideea restaurării imobilelor din centrul vechi, dar în ideea de a moderniza interioarele și apoi fațadele și acoperișurile imobilelor, ceea ce presupune cheltuieli mai mari de două ori decât cele necesare construcției unei case noi. Domnul viceprimar ar trebui să nu-i dea drumul ”porumbelului” din gură, până nu se face o analiză aprofundată a problemei în discuție, de către specialiști cu experiență în domeniu, iar după aceea ar abandona ideea formulată doar în sensul interesului propriu, aceea a câștigării încrederii cetățenilor cu drept de vot. Cu ”porumbei” din aceștia, nu cred că va ajunge să obțină numărul de voturi necesare obținerii fotoliului de primar, la care râvnește.

  • D- le vice Cristian Nicolae. ; Aveti dreptate si spun ca toti proprietarii de cladiri vechi merita un bonus de scutire a impozitelor. Insa prin comentarii scurte nu rezolvam nimic. Trebuie o discutie mult mai ampla pt. ca mi-am dat seama ca faceti o mare gresala ca si Cretu. Tot amintiti si va bazati pe specialistii vostrii din Urbanismul Bistritean din Primarie. Nu exista asa ceva acolo din moment ce avem atatea exemple hidoase in materie de constructii si felul in care se dau aprobarile. Recent doar pe dealul Jelnei in varf pe partea dreapta troneaza ca nuca-n perete un schelet gigantic pt. o Hala intre case si cu mari dislocari de pamant. Ce mama minunii se face acolo.? Apoi sa nu mai vorbim de certificatele de urbanism eliberate pt. blocuri in mijlocul cvartalelor de case fix in centrul istoric sau la limita lui. Ex. Odobescu, Alexandri, Cosbuc. Cu specialistii si viziunea sunteti in aer toti din administratia. Saracii de voi nu puteti mai mult. Dar fiind la inceput de drum va acord un pic de timp, dar nu asa pe comentarii. B-ta Civica si Partidul Verde vor veni cu cereri foarte exacte si de mare acuratete. Trebuie sa le luati in seama nu sa faceti ca OTC care este deja o amintire trista pt. oras.

  • Domnul Vice inca nu era nascut cand s-a facut ultima renovare de catre vechea Intreprindere Judeteana de Gospodarie Comunala si Locativa,adica in 1970, la imobilul de pe str Nicolae Titulescu nr.18. Asa ca de data aceasta il scuzam……desi a trecut aproape o jumatate de veac…

  • Exista Legea nr. 166/2016, cunoscuta si sub numele de „Legea fațadelor”, referitoare la renovarea faţadelor clădirilor istorice, aflate în proprietate privată, cu bani de la primărie, aceştia urmând să fie recuperaţi în cel mult zece ani. Administraţiile publice locale pot asigura, la cererea proprietarilor, finanţarea integrală a lucrărilor în anumite circumstanţe, sumele urmând să fie recuperate în cel mult zece ani, potrivit legii. Banii urmează să fie recuperaţi din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari, iar în cazul în care nu vor putea fi recuperaţi în acest mod primăriile pot stabili o taxă pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, aplicabilă doar proprietarilor care beneficiază de reabilitarea clădirilor în urma înscrierii acestora în programele multianuale.
    În cazul în care clădirile reabilitate astfel sunt vândute, primăriile recuperează banii de la noii proprietari. Prin urmare, Primaria Bistrita nu trebuie sa reinventeze apa calda si sa treaca la actiune.

  • Legislatie in vigoare!!!
    Detinatorii monumentelor istorice NU platesc impozit!!!!
    Exceptie – daca in locatia respectiva se desfasoara activitate comerciala – atunci da, se plateste impozit!!!

  • Singurul mod de a face centrul să strălucească este ca inițiatorul programului să lustruiască ghiulurile și lanțurile de haur a locuitorilor din zonă. În acest mod când vor ieși locatarii pe uliță pt strângere de fonduri, centrul va străluci. La Soare te vei putea uita, dar la centru nu.

  • Potemkimiada la Bistrița!
    Vicele cu aspirații mari, lansează încă o idee creață (are de la cine se inspira) după alba-neagra cu stadionul (ba îl demolăm și extindem parcul, ba facem o bază sportivă de utilitate publică). Proprietarii clădirilor din centrul istoric care-și renovează fațadele să fie scutiți de impozit pe clădiri pe o perioadă de 10 ani. Asta-i ca proverbul „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardu’ „. Uitați-vă la clădirea în fața căreia s-a fotografiat Niculae, dacă spoiește fațada, după doi ani îi totul e la fel ca acum. Acolo trebuie făcute intervenții serioase la structura de rezistență și abia apoi să renoveze fațada.
    Dar de la un pădurar parvenit nu avem ce cere mai mult!

  • In primul rand aici nu este vorba de o fatada. Este o curte interioara de pe str. N. Titulescu. Avem legea FATADELOR promulgata acum doi ani in care Primaria poate interveni cu lucrari si cu recuperarea ulterioara in rate a banilor. Vointa trebuie. In Praga si alte orase civilizate situatia imobilelor istorice in reconditionari este finalizata. Acolo statul, primaria este coproprietar la fatada. Desigur ei au legi mai transparente , mai putin birocratice si nu se fura ca la noi. Acolo DNA-ul nu prea se face vazut la tot ce misca in administratia afacerista si josnica ca cea din Romania.

  • bla,bla,bla.dar nu vine niciun asa zis „edil”la fata locului, chiar daca ai depus vreo sesizare scrisa sau verbala( ma refer la audiente)

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Natalia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS