Social

Cu ”Mamă, dorul dumitale”, un adolescent dat în plasament la Şieu Odorhei ajunge în finala Next Star

(FOTO-VIDEO) Marius Varga, un adolescent de 14 ani, solist de muzică populară, luat în plasament de o femeie din Şieu Odorhei, a fost declarat câştigătorul celei de-a patra ediţii a concursului „Next Star” de la Antena 1. În faţa juriului şi a ţării, băiatul şi femeia care îl îngrijeşte şi-au spus povestea, una extrem de emoţionantă.

„Am două fete, de 33 şi 35 de ani. Când am împlinit 40 de ani, soţul meu a decedat. La sfârşitul acelui an, în odorhei-1noiembrie, l-am luat pe Marius de la Protecţie (a Copilului -n.r.) la vârsta de şapte luni. La opt luni a început deja să vorbească şi să spună: Mama! Într-o dimineaţă, aşa pe la răsăritul soarelui. Aşa mi-o fost de drag! După trei ani de zile am mai luat încă un copil de la Protecţie. E o fetiţă acum de 11 ani, se numeşte Daciana şi este sora lui Marius. M-au sunat de la Direcţie şi m-au întrebat dacă vreau să iau în plasament o surioară de-a lui Marius şi am zis că da. Oricum, Marius nu avea cu cine să se joace. Când am mers să o vedem, am mers împreună cu el. I-a fost dragă, i-a plăcut, se înţeleg bine împreună şi acum”, a spus asistentul maternal care are grijă de Marius Varga şi de sora lui.


„Mama mea naturală m-a părăsit în spital, de acolo m-a luat mama mea care mă îngrijeşte. E într-un fel odorhei-2emoţionant, dar asta e viaţa mea. E o vorbă: mamă e cine te creşte nu cine te naşte şi te lasă. E o vorbă pe care tare o respect. E o ajut, ea mă ajută. Mi-am dorit pe cineva cu care să mă joc şi, la vârsta de trei ani a surorii mele, a adus-o în casă. Era cineva din sângele meu”, a spus Marius Varga.

Băiatul a  spus că, dacă ar avea mai multă putere, ar schimba Legea adopţiei fiindcă cea actuală îngrădeşte mult drepturile copiilor aflaţi în grija unui asistent maternal. „Să avem dreptul la mai multe… De exemplu, în oraş nu avem voie fără fişă sau neînsoţiţi. Mă deranjează pentru că am 14 ani şi eu nu am voie să ies”, a spus Marius.

Asistentul maternal a intervenit şi a spus că „multe săptămâni” a umblat pe la părinţii lui naturali să obţină aprobarea pentru ca Marius Varga să poată participa la Next Star, acelaşi lucru fiind valabil şi când copilul a avut nevoie de o operaţie fiindcă nimic nu se poate face fără acordul părinţilor naturali, chiar dacă aceştia şi-au abadonat copilul. „El a fost foarte supărat fiindcă nu a putut merge cu grupul împreună cu care cântă la Casa de Cultură neavând aprobarea lor”, a spus femeia.

Marius Varga a interpretat mai întâi piesa „Mamă, dorul dumitale”, pe care juraţii concursului au considerat-o un fel de „dedicaţie” adresată mamei care l-a adus pe lume, apoi a cântat o melodie mai veselă din zona noastră, purtând inclusiv clopul cu pene de păun.

Dorian Popa unul dintre juraţi a izbucnit în lacrimi, iar Pepe a mărturisit că a fost fascinat de interpretarea lui. „Notă mai mare de 10 nu am avut. M-a spart! Altceva nu mai am ce să spun”, a spus Pepe, iar Alina Eremia a spus, de asemenea, că a fost extrem de impresionată. CRB a dat şi el steluţă verde şi, în final, toţi cei patru juraţi au dat nota 10 aşa încât Marius Varga s-a calificat în finală.

Marele premiu al concursului este de 20.000 de euro. Acolo o va întâlni şi pe Yasmina Butilă, o altă fetiţă din Bistriţa-Năsăud.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS