Actualitate Recomandări

Cristina Iurişniţi: USR vrea desfiinţarea ISJ, CCD şi CJRAE, structuri retrograde, politizate

Deputatul USR Cristina Iurişniţi, care a participat la lansarea Proiectului România Educată, a scris pe Facebook că salută viziunea Preşedintelui României care este „apropiată de cea a USR, doar puțin mai diplomată”, convingerea ei fiind aceea că şeful statului „nu vrea să deranjeze cu reformiţe”!

„Educația nu are culoare politică, dar trebuie să venim cu propuneri curajoase. USR lucrează la o strategie în Educație pentru orizontul 2020. Câteva din propunerile noastre:

1. Desființarea ISJ-urilor care sunt o structură anacronică și retrogradă, politizată excesiv în ultimii ani, care nu aduce o ameliorare sau o valoare adăugată în sistemul educațional. Concomitent propunem: desființarea CCD-urilor (Casa Corpului Didactic) și a CJRAE (centre județene de asistenţă educaţională) cu atribuții care se suprapun. Aceste entităţi vor putea fi cu succes înlocuite de Centre Regionale de Resurse didactice și pedagogice, unde echipe de specialiști vor coordona persoane resursă din școli, metodiști, psihologi școlari, profesorii mentori. Rolul lor va fi de consiliere, furnizori de programe de formare continuă și de atragere de finanțare pentru proiecte de dezvoltare profesională.

ARACIP- ul va fi o structură de audit extern, formată din specialiști, independentă de Ministerul Educației Naționale și NU subordonată, pentru o evaluare obiectivă a eficienței activitătii didactice din școli.

Mai rămane titularizarea, care fiind un filtru de intrare în sistemul educațional și garantând un anumit standard calitativ valoric poate merită menţinută pentru stabilitatea echipei profesorale pe care o aduce, dezvoltarea profesională a acesteia și implicit a calităţii actului educațional.

Voi, cei cu experientă în Educație, ce punct de vedere aveți, în special în privința menținerii sau nu a titularizării?

2. În propunerile noastre există și Masterul didactic în formarea iniţială, revenirea la un an de practică pedagogică într-un parteneriat școli – universităţi. Examenul național de intrare în învăţământ nu îți garantează și postul. Aici intervine rolul directorilor și al Consiliului de administrație al școlii. Școala are nevoie de legi stabile și profesori angajați în baza unui concurs. Pentru evaluarea lor de etapă ține de director prin instrumente de evaluare specifice. Avem cifrele clare de la Evaluarea Naţională și Bacalaureat! Profesorii au o fişă de evaluare la fiecare final de an școlar care se validează de către Consiliul de Administrație.

Schimbările propuse sunt pentru descentralizare, renunțarea la ISJ-uri și înființarea unor Centre Regionale de resurse didactice care să organizeze perfecţionări pentru profesori în urma unor analize de nevoi, să atragă finanțare, să ofere consiliere și îndrumare prin inspecția scolară. Directorii și Consiliul de administrație să fie responsabili pentru resursa umană pe care o angajează în scoală, în funcție de profilul școlii.

3. Formarea continuă este o prioritate. Ea va fi gratuită, în specialitate și tehnici moderne de predare-învăţare -evaluare, pedagogie și digitalizare. Evident, conform agendei europene 2030, formarea va fi pe tot parcursul vieții”, a scris deputatul USR pe Facebook.

23 comentarii

  • Doamna profesoara, am avut neplăcerea ca pe o scurta durata sa îmi predați la clasa, regret ca nu prea am cuvinte de lauda la adresa activitati d-voastră didactica. Dacă în parlament ar fi ajuns alți profesori pentru care am o stima deosebita (gen Dan Coman), a-și fi tuat în serios articolul de sus, dar asa mi se pare o gluma nereușită!!

    • Cred ca tot pentru o scurta durata, ai luat parte si la orele de gramatica limbii romane!

    • În vremea strămoșilor noștri limba română se scria cu diacritice. Tot eu să vă învăț, domnule profesor?

    • Ați văzut câte minusuri am primit eu de la profesori? Tata îmi spunea, de fiecare dată: – Nu-l corectezi tu pe profesor! Nu-l înveți tu materie! Pe vremea mea puteai rămâne și repetent pentru așa ceva. Și tu bagă de seamă, că ai mare noroc. În școala de acuma nici repetent să rămâi nu mai poți. Hă, hă, pe vremea mea… N-ai voie să-l corectezi pe profesor!

    • Problema nu e la diacritice, ci la faptul ca toți ne pricepem la toate! Din perspectiva celor 20 de ani de profesorat, prin tot județul , îmi permit uneori sa am opinii, vizavi de articolele referitoare la educație in general. Dar acum , din considerente personale , politice sau din lipsa de bun simt , ne grăbim toți sa dam lecții …inclusiv unor profesori! Mai grav e ca nu ne asumam responsabilitatea postării prin numele nostru. Asta este!

  • Poate că nu avem nevoie de o Românie educată. PSD în mod sigur pentru că n-ar mai putea controla voturile. Hai, să vă văd acuma cum puneți toate tunurile voastre pe Cristina Iurișniți.

  • Nu știu voi în ce fel de școală lucrați, dar la noi elevii cei „răi” dau tonul pe motiv că au coeficientul de inteligență mai ridicat decât restul învățăceilor. Asta nici nu te mai miră într-o țară condusă de hoți și în care putregaiul s-a întins fibră cu fibră, de sus până jos. Profesorii sunt deja resemnați, elevii fug de la ore pe motiv că debandada din clasă este mai mare decât cea din oraș, chiar acolo unde câteva rețele mai controlează din exterior școala. Felicitări domnilor inspectori și domnilor directori care mai pot ține pe linia de plutire șandramaua la care îi este suficient doar un picior să se împrăștie ca șperla.

  • Vai, dar ce avem noi aici?
    O doamnă care probabil face reclamă la un anumit tip de lentile.
    Doi care au sudat fără a folosi masca de sudură.
    Și unul care are alergie la șampon și nu a mai vizitat frizerul de ceva vreme.
    Poza spune totul!

    • Carmen Iohannis o cotoroanță? Pentru a fi în tonul pesdeului bistrițean, Doina Pană cum este? Baba de la educație cum este? Nici aici la Bistrița, unde instituțiile sunt pline de paviance pesediste, nu-s toate Irinuca lui Dragnea.

    • Nea Soroș pentru toți ! Tu când te referi la România educată a plăvanului te referi desigur la Sandy, Angy, bot, Dide, marian ceaușescu, bădiță etc.

  • România MEDITATĂ

    Crește iarba, crește deasă
    Perpendicular pe casă,
    Vine Plăvan și o paște
    Altă iarbă va renaște.

    Plăvan avea doar șase case
    Din meditații și din acte false
    Pierdu vreo două prin instanță
    E tristă și-a lui cotoroanță.

    Acum vrea România educată
    Nu, zău, ce glumă răsuflată!
    Desigur că-i anafabet funcțional
    E greu cu boul tâmp la deal.

    Te du, Plăvane, și ne lasă
    Cuprindă-te-a uitării pânză deasă
    Românii nu te vor chema-napoi
    Cel mult, te vor considera strigoi

    • Pesediștii prostovani-îs
      De votează pe Iohannis.
      Nici eu nu votez Plăvan
      Am o scuză: sunt Țigan.

    • Eu vă sugerez să mă puneți pe mine președintă deoarece daddy al vostru joacă cum îi cânt eu. Dacă tot ați încercat premier cu Pavianul cu mantie și ați eșuat lamentabil, probați și cu mine că la Bistrița nu aveți nimic de pierdut. Zic: – Haida, Bistrița! Haida, de!

  • Sunt un dragniot înrăit din Bistrița. Citadinii mă numesc deja Moldoveanul-Pană-Sucită. Le-am pus aceeași întrebare la useriști. Mi-au răspuns că ideea asta a căzut de multișor. Ordinea de zi este acuma „Fără jeguri pesediste la Bistrița! „, înlocuind „nali” cu „sediste”.

  • Desfiintarea I.S.J.-urilor, desfiintarea CCD-urilor… Agitatoarea neobolsevica nu se desminte. Deci nu se jeneaza sa declare negru pe alb ca partidul acesta de alogeni intentioneaza sa distruga toate institutiile din domeniul educatiei, ca apoi sa introduca controlul neomarxist total, prin institutii noi, bolsevice sau cum le place sa se alinte, progresiste. Si atunci va incepe adevarata reforma in educatie… Atat trebuie sa intelegeti: educatia sexuala si de gen va fi singura materie care se va mai face serios in scoli. Indoctrinarea copiilor dar si a profesorilor va fi prioritara. Scolile vor deveni centre de indoctrinare.

    • Tot mai mulți bistrițeni se întreabă dacă legile din România trebuie să le mai facă în continuare ciordachii, nipulicii, șerbanii și tot felul de drăgniți… Haideți, de ce să nu încercăm și cu neomarxiștii, sorosiștii, neobolșevicii, alogenii sau cum le mai spuneți voi. Pentru pesediștii patrioți, puriștii care n-au făcut nicio școală la timp: Muzica pentru Hora unirii a fost scrisă de Alexandru Adolf Flehtenmacher, un alogen care vroia să-i scoată pe români din Evul Mediu. Dar n-a reușit. Autosuficienții la Bistrița tot pe acolo ne-au rămas.

  • Desființați ISJ-ul și trimite-ți „academicienii” de acolo la catedră, de prea mult timp stau la căldurică și doar învârt hârtii pentru a-și justifica lefurile și gradațiile de merit. Prima pe listă ar trebui să fie „toar’șa” Dan Aurelia, responsabila UTC pe stil nou ( sau cu educația permanentă, de parcă restul profesorilor fac educație intermitentă, noroc cu „toar’șa” că-i monitorizează).

  • Cu tot respectul dacă se întâmplă asa ceva PNL risca sa dispară de pe scena vieții politice precum PNTCD.Asa ca dacă PNL va accepta asa ceva risca ca la viitoarele alegeri sa nu mai intre în Parlament
    Pe deputații USR ii indemn la prudenta și echilibru in a pune în piata o asemene viziune.Presedintele este la al II lea mandat . Sa o lase mai moale cu desființarea instituțiilor de stat.Ministrul susține ca inspectorii vor da concurs.Asdar doamna deputat nu este în concordanta cu ministrul liberal.Ce vor zice liberalii adevărați ? Dragii mei Usr din mediul privat iubitori de reforme ,va rog mai tine ti și cu propria voastră tara.Va rog sa nu ma criticați este o simpla opinie.Mai gândiți va.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS