Cristina Iurișniți: 20% la europarlamentare

Holistic

Deputatul USR Cristina Iurișniți spune că Alianța 2020 USR PLUS vrea să facă o figură frumoasă la alegerile europarlamentare din 26 mai, obiectivul fiind de aduna aproximativ 20% din voturile care vor fi exprimate la nivel național: ”Ne dorim o cifră înspre 20%. Sigur, obiectivul cel mai înalt este să câștigăm alegerile. Nu mai vrem să fim reprezentați de oameni care vorbesc dăncileza sau grapineza, care salută ”Good morning very much” și care ne-au trimis în derizoriu la masa europeană”.

Ea a menționat că după avizul pozitiv primit de la Comisia de învățământ, săptămâna aceasta a venit rândul Comisiei de sănătate și a Egalității de șanse din Camera Deputaților să dea vot favorabil inițiativei sale de introducere a educației pentru sănătate în școli, cu componenta educație sexuală. ”Sper ca acest proiect de lege să obțină raport favorabil și de la Comisia de muncă, am și suportul federației părinților la nivel național”.

Cristina Iurișniți a menționat că, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, MAI trebuie să aloce bani pentru brățări electronice pe care să le poarte atât agresorii cât și victimele, pentru ca sistemul să semnalizeze încălcarea distanţei de protecţie stabilită de instanţă. Deputatul USR va participa la Brașov la un marș de conștientizare cu privire la violența domestică: ”Voi lucra împreună cu organizațiile în domeniu pentru un proiect de lege care să prevadă înăsprirea pedepselor. Suntem o societate încă în Evul Mediu din acest punct de vedere. Suntem județul care nu are un centru de primire a victimelor și dacă nu va fi gata până în 2020 va fi o încălcare a legii”.

Publiée par USR Bistrița sur Vendredi 29 mars 2019

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Donald the Duck

    Si banii de prezervative pentru practica elevilor in timpul liber de unde vor veni, doamna deputat? Din salariul consilierului dvs fost director?

    (2)
  2. Alan Dala

    Cum comentati dezvaluirile privind trecutul de tortionar al domnului Lazar? Ne puteti spune si daca il mai sustineti neconditionat? Nu de alta, dar stiu ca erati toata ziua cu justitia, comunistii, tortionarii … Sau daca e din tabara dimneavoastra, atunci e un tortionar de bine? Va rugam sa ne luminati, ca altfel o sa va tot intreb pana primesc raspuns.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.