Actualitate Recomandări

Cristian Niculae: Avem buget, ne apucăm de treabă!

”Avem buget, ne apucăm de treabă”, anunță viceprimarul Cristian Niculae, după ce joi, Consiliul Local Bistrița a aprobat bugetul municipiului pe anul în curs.

”Din bugetul municipiului Bistrița, votat astăzi, asfaltarea unui număr de 47 de străzi, din bordură în bordură, este unul dintre proiectele pe care îl consider a fi foarte important pentru noi, bistrițenii.

Nevoile orașului sunt numeroase, dar consider că trebuie să ne întreptăm atenția către infrastructura rutieră întrucât pe unele dintre străzile pe care vom interveni nu s-a mai lucrat de peste 25 de ani iar pe altele s-a spart asfaltul pentru rebilitarea rețelelor de utilități.

Există străzi foarte importante pe care le vom reabilita pe fonduri europene și care se află în proces de achiziție publică sau contractare iar pe respectivele străzi se va interveni la momentul in care vor fi finalizate acele proceduri.

Lista străzilor ce vor fi asfaltate cu bani din bugetul local este:

Lotul 1: Cerbului, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Nicolae Bălcescu, Sucevei, Tărpiului (între Dimitrie Cantemir și Drumul Cetății), Vasile Conta

Lotul 2: Ion Luca Caragiale, Lupeni, Mihai Eminescu (între Gheorghe Șincai și Bd. Republicii), Nicolae Titulescu, Piața Mică, Simion Bărnuțiu, Toamnei, Vasile Alecsandri, Zimbrului, Zorilor

Lotul 3: Andrei Mureșanu (între Năsăudului și calea ferată), Ștefan cel Mare, Ștefan Octavian Iosif, Victor Babeș, Tănase Tudoran

Lotul 4: Arțarilor, Republicii, Ecaterina Teodororiu, Lalelelor, Mihail Kogălniceanu, Ursului

Lotul 5: Cuza Vodă, Dumbravei, Gării (între Bd. Decebal și Rodnei), Petre Ispirescu, Pietrosu, Rodnei, Romană, Someșului, Zefirului

Lotul 6: Barbu Ștefănescu Delavrancea, Constantin Dobrogeanu Gherea, George Coșbuc, Dogarilor, Grădinilor, Locotenent Călin, 1 Mai, Narciselor, Scurtă, Sergent Major Octavian Popa, Solomon Haliță.

Cu speranța că licitațiile pentru atribuirea lucrărilor de execuție vor fi finalizate in scurt timp, îmi doresc să asfaltăm aceste străzi in acest an.
Ducem Bistrița pe drumul cel bun.#DezvoltămBistrița”, a scris el.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/782209622158585?__xts__[0]=68.ARAad_iDSxBOX8TMgjrZR2LJJ7Veh84G7n6AFHcw42HNXguKDiNUIj7UflWs0R-Eub8ceMIkumDhrExNPKbQittLlKLZIrkMYnj1_CIGesaa1VAT5IXPCjsDEeWiT4LVtcdKnXlAztItTPx1bBEol6UdcoF6C3Z_T-jq_VC3GxHfRDO1jjm3u1qzZLewAqeRWup0y6evsdbMkmQhKYmTtobWXV0mPgINgPNr__pQ7br3p74qc4Vw1KgBSZj0Kk_p-0nRxZt0EOZF_dHfqLWVGw6oC9PUAvqFYHGuvDuImjOQYmgK4LBX1_HNfFFvlmhilf9pmKpzcVQ2zR9ABXUeGpk&__tn__=-R

18 comentarii

    • mă uit la ăștia și ma gândesc să candidez de primar(eu personal), eu vă fur de nu vă vedeți, pe bune chiar am să o fac .. 😉

  • Un om harnic, serios, care a lucrat in privat inainte de a veni la stat. Se vede asta, știe ce e munca !
    Felicitări, nu vă luați după veșnicii băgători de vină!
    Mergeti inainte cu planurile pe care le aveti, asfaltați străzi , faceți curat pe râu, reabilitați centrul istoric.
    Opoziția va zice că e rău orice veți face bine.
    Era să uit, Extindeți parcul pentru ca bistritenii sa aibă unde să se relaxeze!

    • Tu esti Anton? Ala care toarna … beton? Unde o lucrat asta-n privat? L-o pus tata-su director la mediu. Terminati cu lisu ca faceti herpes.

  • Pffff.. de când așteaptă orașul nostru sa se lucreze la aceste străzi. Nu știu al cui e meritul exact dar e bine ca se face in sfârșit! Bravo viceprimarului ca a reușit, dacă altii n-au fost in stare!

  • Cea mai dorită investiție din oraș devine realitate! Felicitări, domnului viceprimar pentru inițiativă și interes! Se vede ca va pasa de orașul nostru. Meritați toată aprecierea. Dacă o țineți tot asa, orașul nostru va deveni din ce în ce mai frumos! Succes în tot ce faceți!

  • ba obositule, tot pe strada Colibitei îti faci poze?
    înca nu ai terminat-o?
    de când ai început tu lucrarile pe strada aia (care a stat sparta peste 30 de ani) chinezii au mai facut un oras.
    sa va fie rusine, politicieni incompetenti ce sunteti!

  • O masura care aparent pare normala dar este realizata cu constiinciozitate de actuala administratie locala. Felicitari domnule Niculae! ne bazam pe dumneavoastra sa continuati proiecte si actiuni de genul acesta!

  • Si cu străzile de pământ ce faceti? Bistrita Europeană! Romania merita mai mult!

    P.S. Umbla vorba ca vreti sa aprobati din nou construcția de blocuri in zone de case unde PUG-ul este de P+2.

  • Mda… sa se screama un pic si sa faca prima data treaba mica, pe urma, sa se screama si sa faca si treaba mare. Cine acum ii tine olita lui nenea Mniculai, mai tarziu i-o va turna in cap!
    C-asa-i in politichia de doi bani!

  • In an de alegeri va apucati de treaba??? Pana acum v-a durut in fund de treaba, bugetari lenesi si incompetenti. Trebuie altii care au treaba tot timpul si care fac proiecte viabile nu proiecte care ne fac de ras la stirile tv.

  • Bine că asfaltați din nou str. Tărpiului(între Dimitrie Cantemir și Drumul Cetății), când porțiunea asta a mai fost asfaltată în anul 2012. Există acele denivelări în zona liniei ferate scoase din uz, denivelări apărute în urma unor lucrări efectuate acolo si care au fost astupate cu ceva material. Ăia care au săpat acolo să facă bine să repare drumul în mod corespunzător, că există o grămadă de lucrări în oraș în urma cărora remedierea carosabilului s-a făcut în doru` lelii (lucrări ale Aquabis și nu numai). Mai bine ați reabilita str. Dimitrie Cantemir, că aia n-a văzut reparații de vreo 30 de ani.

  • domle bulevardul decebal zici ca este drum forestier, asa petice so pus. landcruseru imi da [pe bord teren forestier cand merg pe acolo, da-o ***********de treaba

  • Normal ca se asfalteaza , vrea si omul sa castige alegerile locale dar daca ne scapam de Cretu -Bula nu cred ca vom face treaba mai buna cu Nicu -Bulisor .

  • Dupa astfaltarea lui Niculae din bordura in bordura ramin gropi de 20cm adincime numai bune de plantat copaci!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Anton D Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS