Recomandări Social

Creșterea porcilor în gospodării ar putea fi limitată

Creșterea porcilor ar putea fi limitată în gospodării după ce pesta porcină africană s-a tot răspândit. Boala a ajuns și în Bistrița-Năsăud, iar oamenii din Chiochiș, comună cu cei mai mulți crescători de porci din județ, se tem că trebuie să se reprofileze. Veterinarii le-au spus că nu mai au voie să țină mai mult de cinci porci în cotețe, susține primarul Vasile Silași.

Potrivit primarului Silași, în cinci din cele zece sate ale comunei pe care o conduce, principala sursă de venit a locuitorilor este creșterea porcilor.


”Am discutat cu mai multe persoane din Chiochiș și de pe Valea Meleșului. Oamenii sunt speriați de pesta porcină, au început să-și vândă animalele după ce reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare i-au obligat să-și limiteze suinele din gospodării la cinci. Sunt dispoziții verbale. Le spun oamenilor că, din punct de vedere sanitar-veterinar, au obligația să limiteze porcii din gospodării să nu fie mai mulți de cinci. Așa că oamenii și-au lichidat efectivele. Le va fi destul de greu”, a spus Vasile Silași.

Contactat în legătură cu acest subiect, directorul DSVSA Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin, a spus că există un ordin al Ministrului Agriculturii cu nr. 300 din din 2017 prin care se stabilesc dimensiunile pentru exploatațiile de creștere a suinelor pe teritoriul României, astfel:

a) fermă de suine de subzistență – exploatație agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete porcine cu greutatea de peste 30 kg;

b) fermă de suine de semisubzistență – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 6-20 de capete porcine cu greutatea de peste 30 kg;

c) fermă de suine mică – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 21-30 de capete porcine cu greutatea de peste 30 kg;

De asemenea, și ANSVA are norme în acest sens:

Potrivit lui Ioan Bogolin, prevederile nu au nicio legătură cu apariția pestei porcine africane în Bistrița-Năsăud.

5 comentarii

  • ASTA A FOST SCOPUL
    ROMANII SUNT NISTE PROSTI
    70% DIN CE CONSUMAM E STRAIN..adica cumparam in euro…adica 70% iesa din tara
    …adica
    ca in filemele cu mafioti
    70% ei..adica mafiotii straini
    30% ai nostri mafioti…adica statul roman
    ……………….
    cica NU NE VINDEM TARA
    E VANDUTA CU TOT CU TVA~~~~

  • Ai curs de cresterea porcilor?
    Ai curs de prim ajutor la porci?
    Ai acceptul notarial al TUTUROR vecinilor pe o raza de 500m in jurul tau?(daca nu sunt vecini atunci raza se mareste la 5km)
    ….

    Daca nu ai asa ceva nu poti sa cresti porci
    De ce sa cresti porci…sa ne omori cu pesta postporcina? (aceasta boala postporcina este denumirea propusa de mine pentru viitoarea boala ce va aparea!!!!)

  • Lăsați naibii creșterea porcilor la noi in țară ,apoi ar trebui să fie pedepsiti aspru toți cei care vor să crească animale in Romania. Asta din cauza că cei din UE trebuie să își vândă produsele de proasta calitate la noi, iar noi că niște slugi ai lor o să fim obligați să cumpărăm numai produsele lor. Doamne ce bine o să fie fiindcă o să se construiască multe spitale unde tot ei o să își vândă medicamentele. Așa că distrugeti tot,lăsați moștenire generațiilor viitoare o țară otrăvită și o lume bolnavă.

  • Acesta va fi un atentat la taranul roman, un mod prin care cetatenii cu buna gandire ar putea sa spuna ca politicienii romani de la 89 incoce au fost toti impotriva tarii sau au lasat ca altii sa ne subjuge cu tot felul de legi fictive ce nu au facut altceva decat sa ne omoare mai repede.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS