Actualitate

Cu cât au crescut salariile la Rombat. Ce beneficii primesc angajații

Vineri, 16 martie, a fost încheiat noul Contract Colectiv de Muncă între reprezentanții Rombat și cei ai Sindicatului Rombat după numai patru zile de negocieri.

Rezultatele negocierilor intră în vigoare cu data de 1 martie 2018 și au ca principale puncte următoarele:

1. Creșterea salariilor brute cu 6%;

2. Sporul de vechime și sporul de încurajare pentru personalul muncitor, în valoare de 22%, se includ în salariul tarifar.

Pe lângă acestea, au mai fost stabilite o serie de alte beneficii cum ar fi: plata integrală a valorii abonamentului de transport, creșterea sumei de reducere pentru biletele de odihnă, majorarea valorii primelor de Ziua Rombat și Ziua Angajatului, etc.

Acordul s-a semnat la Bistrița în prezența membrilor Consliului de Administrație Rombat și cei ai Comitetului Sindicatului Rombat.

”Prin acest nou acord, Rombat demonstrează încă o dată atât grijă deosebită pe care o are pentru angajații săi cât și preocuparea pentru îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă în vederea menținerii unui mediu de lucru motivant și atrăgător”, anunță Rombat SA Bistrița.

Compania a înregistrat în luna noiembrie 2017 cele mai mari recorduri din toate timpurile, pentru producție – 292.177 de baterii și pentru vânzări – 288.525 de baterii. Rombat este parte a grupului sud-african Metair Investments Limited, al treilea producător de pe piața de baterii din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Foto: arhivă

10 comentarii

  • Asta cu introducerea sporului de vechime in tarifar este o mare teapa.
    O sa vadă oamenii de ce.
    S-a făcut de anul trecut si la o alta firma mare din oras.
    Rezultatul……….o sa vedeti luna viitoare.
    Succes.

    • Intradevar, anul trecut s-a facut…. tot la Rombat, la personalul TESA….si a fost foarte bine, e vorba doar de o gestionare mai simpla a grilelor de salarizare

  • Salariile brute la Rombat S/A vor creşte cu doar 6% în 2018.
    Cred că ar trebui să vadă lucrul acesta atât bugetarii, cât şi PSD.
    Nu este corect să măreşti salariile bugetarilor cu 25 – 50% , în timp ce angajatii la privat primesc 6% în plus.
    *
    Mi se pare puțin 6%! Nu sunt naiv, nu cer măriri de salarii de 25% pe an, dar măcar 10% ar fi fost acceptabil pentru ambele părți.
    *
    Sper că angajatii la Leoni vor beneficia de o mărire de salarii de 10%. Nu de 6%. La o inflație de 5% pe an, nici nu simți mărirea.

    • Ăsta e capitalismul, SCLAVIE MODERNĂ ! PSD și nici un partid nu poate obliga un patron escroc să mărească salariile nici măcar ciuma neagră SRI-DNA.

    • Nu este vorba de a obliga pe cineva să mărească salariile.
      Dar înainte de a mări salariile bugetarilor, guvernantii ar putea să se intereseze cu cât la sută au crescut salariile celor de la Rombat, Leoni, Comelf, etc.
      Dacă au crescut cu 6%, atunci şi salariile bugetarilor să crească cu 6%. Institutul National de Statistică are aceste informații.
      Corect ar fi ca angajatii de la Rombat să voteze:
      1. Da (pentru a accepta întelegerea dintre sindicate şi patronate) sau
      2. Nu (nu sunt mulțumiți de rezultatul negocierii).
      Leul s-a devalorizat, iar un leu slab ajută exportatorii. Pentru fiecare baterie vândută la export, Rombat încasează mai mulți lei in 2018, față de cât incasau când cursul euro era de 4.44 lei.

  • data viitoare sa va bagati dracului mintile în cap atunci când votati.
    si sa mergeti naibii la vot, nu sa stati la caldurica si sa bateti din tastatura ca fraierii..

  • ha ha ha mare crestere
    hai da jucam dar a spus careva:
    dar a spus careva ca angajatii Rombat stau acasa 5-6 luni pe an cu 75-80% salar din lipsa de comenzi
    dar a spus careva ca ti se spune cu o zi inainte ca stai acasa si nu poti sa iti faci nici un plan
    dar a spus careva ca in lunile cu comenzi de lucru mari (iarna) esti chemat la lucru sambete si duminici, iar daca nu poti sau nu vrei esti in vizorul sefilor
    dar a spus careva de conditiile de lucru si mediul toxic? Angajatii nu mai primesc grupa de munca 1 de ani de zile
    dar a spus careva ca angajatii Rombat nu iau bonuri de masa? exista cantina la care se da o masa calda care se repeta in fiecare saptamana si fie ca mananci fie ca nu, bonuri tot nu vezi
    dar a spus careva ca managementul ceausist iti cere sa faci multe, te suprasolicita, nu iti face traininguri, nu iti ofera resurse si apoi se ratoieste la tine ca nu lucrezi nimic
    dar a spus careva ca mergi la lucru din nevoie si nu cu drag
    dar a spus careva ca unul vine si pleaca 3-4 si esti obligat sa le faci treburile celor plecati si pe ale tale in acelasi timp
    dar a spus careva ca este angajat pe un post si cand ajungi la lucru iti dai seama ca trebuie sa faci de toate si sa fi plimbat stanga dreapta dupa cum lumea dispare din fabrica
    dar a spus careva ca….

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui citizen Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS