Contracte semnate de ministrul Suciu. Drumuri județene, centru intermodal, piste de cicliști

Holistic

(FOTO) Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Daniel Suciu, a semnat mai multe contracte de finanțare, beneficiari fiind Consiliul Județean și Primăriile Bistrița, Sângeorz-Băi, Lunca Ilvei, Șieu Măgheruș, Nușeni și Galații Bistriței:

Consiliul Județean – 1. Modernizare DJ 172 A Beclean-Nușeni-Chiochiș (26 km), 2. Modernizare DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie-Visuia (10,1 km), 3. Modernizare DJ 154 D Domnești-Nețeni-Albeștii Bistriței (7,4 km). Valoarea totală a contractelor de finanțare: 82,2 milioane lei (17,5 milioane euro). Total km: 43,5.

Municipiul Bistrița: 1. Centrul intermodal de transport public Str. Gării-Tărpiului-Industriei (42,4 milioane lei/9 milioane euro), 2. Piste de bicicliști (21 milioane lei/4,5 milioane euro)

Orașul Sângeorz-Băi: 1. Construire și dotare Grădiniță în Sângeorz-Băi (2,67 milioane lei/570.000 euro), 2. Construire Școală Gimnazială cu 9 săli de clasă în Sângeorz-Băi – Cormaia (6,7 milioane lei/1,4 milioane euro).

Comuna Lunca Ilvei: Modernizare cartier ”Strada Fabricii” (1,3 milioane lei)

Comuna Șieu Măgheruș: Modernizare și extindere corp primărie (781.000 lei)

Comuna Nușeni: Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public (813.000 lei)

Comuna Galații Bistriței: Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public (373.056 lei).

”Alături de drumurile județene prinse în ordin, am găsit finanțare și pentru aceste comune” – ministrul Daniel Suciu

”O zi foarte bună pentru județul Bistrița-Năsăud, Daniel Suciu a revenit acasă nu cu mâna goală, ci cu vești foarte bune. Vor fi modernizate încă trei drumuri județene foarte importante. Era, cumva, ultimul mare proiect pentru a ajunge cu rețeaua de drumuri județene aproape de final, ne mai rămân câteva capete pentru care vom găsi în cel mai scurt timp soluții” – președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan

”Este un moment important pentru bistrițeni, un prilej de bucurie semnarea contractelor de finanțare pentru Centrul intermodal și piste de cicliști, care alături de Linia Verde, proiect semnat în urmă cu o lună, vor schimba complet filozofia mobilității urbane. Centrul intermodal va scoate traficul zecilor de autocare ce tranzitează și preiau pasageri din oraș prin construirea unei platforme suspendate peste calea ferată în zona gării, va interconecta autogara și gara cu drumul de centură și se va realiza o axă de trecere peste calea ferată, care va lega strada Gării de strada Tărpiului. Acest lucru va fluidiza traficul rutier. Pistele pentru cicliști înseamnă 30 km de piste pe 29 de străzi, care alături de alte proiecte ce includ piste pentru cicliști (Linia Verde – 20 km, 6 km prin reabilitarea străzii Valea Ghinzii, 1 km pe strada Colibiței, 4 km reconfigurarea axei de transport Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului) va crea o rețea de piste pentru cicliști de aproximativ 60 km, care va încuraja folosirea bicicletei în detrimentul mașinii. Aceste proiecte înseamnă decongestionarea traficului rutier, a parcărilor, reducerea poluării, încurajarea unui stil de viață sportiv și sănătos” – viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae

Finanțări de 11,7 miliarde lei prin MDRAP

”Acest județ beneficiază, dacă nu de cele mai mari investiții prin MDRAP, cu siguranță de investiții care îl situează între primele trei din România. Prin PNDL, POR, ANL, CNI, cadastru, se derulează investiții de 11,7 miliarde lei. Cred că aceasta este cartea de vizită a unei echipe și cifrele nu mint niciodată” – Daniel Suciu

”Daniel Suciu a avut o rezervă să spună, dar eu nu cred că mai există vreun județ care să deruleze proiecte de 11,7 miliarde lei de la un minister” – Radu Moldovan

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Alegător

    Același sistem binecunoscut de a încerca ducerea electoratului într-o altă direcție prin promisiuni și minciuni.
    Cancerul acestui popor sunt primarii,care se vând pentru o punguță de galbeni aruncată în silă de Dragnea prin intermediul „eunucului” său Daniel Suciu. Mai bine ar rămâne perceptorii care să adune dările în fiecare sat și comunele s-ar comasa. Parcă îmi provoacă greața când văd cum acești siniștri protejați de o legislație imbecilă să fie aleși dintr-un singur tur,au devenit așa de importanți.
    Ar trebui să nu-i mai ascultate nimeni precum atunci când l-au ales pe Iohannis.

    (23)
  2. Biciclist de zi de zi

    Bafta in realizarea pistelor de ciclisti. Asteptam demult realizarea pistelor de biciclete pe strada Drumul Cetatii pentru a putea merge cu bicicleta la munca in siguranta iar in weekend pentru a avea o pista lunga pentru agrement.

    (21)
  3. Sergiu

    Centrul intermodal de transport nu este altceva decat o platforma de beton cocotata la 9 metri peste peroanele de tren este o solutie idioata, costisitoare si inutila care complica circulatia auto in loc sa o rezolve, cu atat mai mult cu cat activitatea feroviara din gara Bistrita este redusa la cateva trenuri de calatori. In primul rand nu se rezolva nici pe departe problema fluidizarii circulatiei auto in zona garii. Dimpotriva, accesul pe platforma presupune construirea unor rampe care complica si mai mult circulatia, intrucat strazile din jurul garii sunt inguste. De aceea, o solutie mai realista si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela noua. Aici ar putea sa se mute si activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, iar in locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogara, fara a mai fi nevoie de platforma suspendata. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies trenurile de calatori. Circulatia feroviara spre Bistrita Bargaului este extrem de redusa si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-o trecere la nivel.
    In felul acesta s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea, ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto de o parte si de alta a caii ferate.

    (22)
  4. Popa Daniela

    Totul e frumos! Dar municipiul Bistrita cand va fi cum ar trebui sa fie?! Sunt ok ca județul arată tot mai bine gratie dlui. Radu Moldovan si echipa lui. Toata stima pentru Consiliul. Rămâne problema municipiului Bistrita, ați vazut in saptamana curenta ce înseamnă lipsa canalizării la Unirea, Slatinita, zona spre Sigmir Etc, Deasemenea Str. Faleza prost făcută a inundat casele si beciurile. Dnu Primar?’ Dnu Vice ?! Cine plătește cheltuiala cu pompele?! Dar cheltuielile oamenilor care au suferit de pe urma inundațiilor ?! Bine ca avem pârtie de milioane de euro, Rușine sa va fie. Personal nu mi as mai face poze sau sa apar ca nu stiu ce vor face, sau ca voi asfalta. UTILITĂȚI DLOR ! ȚINEȚI MINTE! CANAL, APA, GAZ, CURENT Si ASFALT! Asta ne dorim ! Nu pârtii, struti, p…le de cal, lumânări si rahaturi! TREZIȚI VA! Orașul e ca dupa bombardament dupa fiecare anotimp rece ! Treziți va ! Treziți va!

    (12)
  5. Alex

    Intreb pe pres Radu Moldovan și pe ministrul Daniel Suciu :
    Din banii cui are guvernul bani ?
    Din banii cui sunt platiti ei cu peste 20.000 ron pe luna ?
    Din banii cui au bugetele locale bani ?
    Dacă răspunsul la cele trei intrebari este din banii nostri ai tuturor si bani europeni la care si noi toți plătim, atunci sa mi-ai mai faca atatea elogii si campanie demagogică.
    Cand o sa vina in comunitățile in care trăim si o sa dea din banii lor ,atunci sa ne scoate ochii .
    Pana una alta, ei traiesc din banii nostri si nu noi din ai lor .
    Adevărul despre relația oameni-cei care conduc instituțiile
    În concluzie : Nu va mai lăudati si retineti cu totii inclusiv primarii si consilierii ca sunteti platiti din banii nostri sa faceti lucruri bune pentru comunitate si nu sa-i risipiti sau sa-i canalizat spre interese proprii. Aveti bunăstare fiecare mai mult decat ati visat.
    Multe lucruri se semnează si se spun exact in campanie . Oare de ce ? Alta intrebare ?

    (13)
  6. Ovidiu Florean

    Campanie electorală – teatru de 2 lei , disimulare . Vin , semnează hârtii și peste 3 luni constată că nu au finanțare . Acum au nevoie de voturi . S-a săturat lumea de minciunile lor , nu mai ține !

    (10)
  7. Ovidiu

    Acesti oameni au impresia ca dau bani de la ei din buzunar si atunci asteapta 10% inapoi de la firme,rezultind lucrari de mantuiala.Voi nu intelegeti ca lumea s a saturat de voi?Ca nu va mai suporta?Ca nu mai suportam hoti si incompetenti?Voi nu intelegeti ca o sa dispareti in noroi?

    (7)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.