Cum să construieşti un bloc la Bistriţa cu atâtea etaje câte vrei. Mostră de urbanism cu interes

Holistic

(FOTO) Sunt unii dezvoltatori imobiliari la Bistriţa care ridică blocuri acolo unde vor ei şi cum vor fără să respecte documentele pe baza cărora este reglementat urbanismul întrucât acestea nu sunt coerente, nici transparente, ci pitite prin sertare de funcţionarii din administraţia locală şi interpretate după cum îi duce mintea şi interesul pe fiecare.

Din păcate, oameni fără nicio pregătire în domeniu – Serviciul urbanism din Primăria Bistriţa neavând angajat în prezent niciun arhitect – dau undă verde la tot felul de edificii care sunt apoi contestate în instanţă, aşa încât se încep vertiginios nişte construcţii, apoi se opreşte brusc şantierul şi rămâne aşa la faza „de nici îmbrăcată, nici încălţată, nici călare, nici pe jos” în aşteptarea unei sentinţe a instanţei care se poate prelungi ani la rând.

Este şi cazul blocului de pe strada Lucian Blaga-Colţ cu Calea Moldovei, ridicat de omul de afaceri Marius Negrea, căruia statul român nu i-a făcut absolut nimic nici după ce a mai încălcat încă o dată reglementările urbanistice ridicând un bloc pe strada Crinilor cam în aceleaşi condiţii.

Consilierul local PNL Ioan Peteleu, care a ridicat această problemă a blocului controversat de pe Lucian Blaga -colţ cu Calea Moldovei şi în alte şedinţe ale Consiliului Local a revenit şi a cerut din nou explicaţii. Redăm în continuare discuţiile provocate de alesul liberal în CL:

„În şedinţa Consiliului Local din luna octombrie 2018 au fost o serie de discuţii vizavi de Planul de Urbanism General şi în speţă despre zona Lucian Blaga- Calea Moldovei, acea intersecţie unde se construieşte un bloc. Am solicitat în şedinţa respectivă să ni se pună la dispoziţie o planşă, un UTR cu specificaţiile pentru acea zonă, dar nu ni s-a pus la dispoziţie, iar dumneavoastră aţi părăsit şedinţa, domnule primar. Cred că aveaţi programare la frizer din câte am observat după. Am primit în schimb, după câteva zile, o adresă din partea arhitectului şef prin care ni se comunică care sunt reglementările care se aplică conform PUG pentru zona M1. Tot în acel răspuns al arhiectul şef mi se comunică o adresă ilizibilă – care ar fi o adresă din partea elaboratorului PUG, dar nu am putut identifica ce scrie în ea – şi un extras dintr-o planşă PUG care nu are nicio legendă”, a explicat Ioan Peteleu.

Ioan Peteleu a spus că, potrivit PUG aprobat în 2013, acolo este UTR 30 cu indicativul M1A care înseamnă „subzonă mixtă, situată în afara zonei protejate, cu regim de înălţime de maxim P+2”

UTR înseamnă „unitate teritorială de referinţă adică subdiviziune urbanistică a teritoriului unităţii administrativ-teritoriale, delimitată pe limite cadastrale, caracterizată prin omogenitate funcţională şi morfologică din punct de vedere urbanistic şi arhitectural, având ca scop reglementarea urbanistică omogenă. UTR se delimitează, după caz, în funcţie de relief şi peisaj cu caracteristici similare, evoluţie istorică unitară într-o anumită perioadă, sistem parcelar şi mod de construire omogen, folosinţe de aceeaşi natură a terenurilor şi construcţiilor, regim juridic al imobilelor similar”.

Chiar dacă ar fi doar să traducem definiţia UTR, este limpede că blocul lui Negrea nu se potriveşte nicidecum în peisaj, nu oferă „omogenitate funcţională şi morfologică”, ieşind în evidenţă ca un ţăruş deasupra tuturor celorlalte construcţii din zonă.

 

Ioan Peteleu: „Aş vrea, domnule primar, pentru că data trecută când v-am întrebat spuneaţi că acea autorizaţie de construire a fost dată legal, să ne clarificaţi acest aspect cu exactitate: care sunt reglementările urbanistice în zona respectivă? Din această planşă, semnată de arhitectul şef, rezultată că acea zonă este P+2 niveluri. Aş vrea să vă atrag atenţia că persoane din aparatul executiv prezintă acestui for deliberativ informaţii eronate. Vă rog să luaţi toate măsurile care se impun vizavi de această stare de fapt. Nu cred că este permis aşa ceva, ca şi consilierii locali să primească informaţii eronate din partea aparatului executiv. Aş vrea să rezolvăm toate aceste probleme în şedinţele Consiliului Local”.

Ovidiu Creţu: „Nu putem furniza documente exact în şedinţa în care le cereţi. În general, ne cereţi informaţii pe care nu le putem scoate acum, dar pentru ceea ce aţi afirmat, o invit pe arhitecta şefă să răspundă la întrebările formulate de dumneavoastră. Spuneaţi de informaţii eronate, dar nu aţi specificat care sunt eronate”.

Ioan Peteleu: „Informaţia eronată este că acea zonă nu este M1, ci M1A conform planşei pe care am expus-o. Doamna arhitect şef susţine că reglementările pentru acea zonă sunt M1. Sub semnătura dumneavoastră, doamnă arhitect şef, aţi prezentat nişte documente vizat spre neschimbare. Nu vă aparţine acea semnătură sau este eronată acea planşă cu UTR 30 în care scrie foarte clar că zona respectivă este M1A, zonă delimitată de IS1A şi aşa mai departe? Ne puteţi clarifica acest aspect: adică zona respectivă este M1 sau M1A?”

Monica Pop: „În ce priveşte documentul pe care nu îl puteţi citi, la mine a ajuns copia, originalul este la doamna secretar, de aceea nu puteţi citi că v-am făcut copie după copie. Eu cred că am răspuns clar: că imobilul situat pe strada Lucian Blaga nr. 1 intersecţia cu Calea Moldovei nr. 37, conform regulamentului de urbanism şi PUG-ului, se încadrează UTR 30, în subzona M1, subzonă mixtă, cu nivel de înălţime maxim P+4 niveluri cu posibilitatea adăugării a maxim două niveluri, respectând indicatorii cod maxim 50%, cod maxim 2,5% arie desfăşurată construită pe metru păstrat. Este răspunsul proiectantului”.

Ioan Peteleu: „Vă mai întreb o dată: planşa UTR 30 care e predată sub semnătura dumneavoastră, are reglementarea M1A în acea zonă? Codul de culoare galben- roşu ce reprezintă? Şi vă mai întreb dacă UTR au fost anexe ale documentaţiei aprobată de CL în noiembrie 2013. Pe CD-ul cu materialele de şedinţă nu apar aceste documente şi nici pe site-ul Primăriei Bistriţa nu apar aceste documente. Aş vrea să ne clarificaţi aceste aspecte pentru că mi se par de o gravitate foarte mare. Domnule primar, dumneavoastră semnaţi autorizaţii de construire fără să aveţi la bază niciun document de reglementare, decât PUG care e foarte generic”.

Floare Gaftone: „PUG este una dintre cele mai importante hotărâri care se adoptă de către Consiliul Local. În noiembrie 2013, aţi aprobat această hotărâre cu caracter normativ. Cel puţin nouă dintre dumneavoastră aţi primit înainte de şedinţă – fiindcă eraţi şi atunci consilieri – un CD primit de la arhitectul şef. La zece zile după ce s-a adoptat HCL, am solicitat documentaţia pe suport de hârtie şi am primit încă un CD, aşa numitul CD-martor semnat de arhitectul şef, datat 25 noiembrie 2013 pe care l-am comunicat Instituţiei Prefectului. Din noiembrie 2013, în fiecare an am solicitat documentaţia pe suport de hârtie. Nu am primit-o nici în 2014, nici în 2015 pentru a fi arhivată în dosarele de şedinţă ale CL decât în decembrie 2016, documentaţia vizat spre neschimbare, arhitect şef. Este real că pe UTR 30 apare pe strada Lucian Blaga colţ cu Calea Moldovei, vizat spre neschimbare arhitect şef, M1A, adică maxim P+2. Încă din 2015, la solicitarea unui certificat de urbanism de fostul proprietar Rogneanu, eu am consemnat şi am sesizat că în zonă nu se poate edifica decât maxim P+2 pentru că reprezentarea grafică este galben cu roşu, universal valabil se ştie că este o zonă rezervată maxim P+2. Interpretarea dată de către proiectant, arhitect Gheorghiţă, la trei ani după aprobarea PUG nu are valoare juridică pentru că nu poate modifica interpretarea unui act normativ. Să se ţină eu am făcut obiecţii de legalitate cu privire la edificarea acestei construcţii de pe Lucian Blaga”.

 

Întrebat de Timp Online ce a înţeles din toată discuţia cu primarul şi arhitectul şef pe marginea subiectului adus în dezbatere, Ioan Peteleu a răspuns: „Aţi văzut că nu s-a dat niciun răspuns, ceea ce s-a întâmplat şi în şedinţa de data trecută. Blocul e ilegal construit. Acolo, reglementările de urbanism, cel puţin din documentele pe care le avem la dispoziţie, asta spun: zona respectivă este locuinţe şi servicii, prin legenda de culori se stabileşte lucrul acesta, adică galben şi roşu, galben – locuinţe, roşu – servicii, iar prin UTR este stabilită şi o codificare. Se spune clar: M1A în zona respectivă care înseamnă P+2 ca regim de înălţime. Acolo avem P+6 plus un R, un nivel retras, care s-ar încadra ca legalitate în zona specifică M1. Aici sunt nişte diferenţe foarte mici de nuanţe de care profită. Niciodată nu mi se răspunde concret la întrebări. Eu am cerut atât: aduceţi o planşă să vedem ce aveţi dumneavoastră, în birou, la urbanism. Este o planşă, nu mai mult”.

Secretarul Floare Gaftone: „O să se pronunţe instanţa cu privire la legalitatea construirii acestui bloc, el este un P+7. Cert este că foarte mulţi cetăţeni din municipiu, de foarte multe profesii, nu neapărat arhitecţi, m-au întrebat despre acest bloc spunând că este o adevărată sfidare”.

Despre cum se construieşte la Bistriţa, Consiliul Local a discutat şi în şedinţa din octombrie. Timp Online a scris AICI dezbaterile pe această temă.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. M

    Blocul asta a devenit cea mai mare problema a orasului? In loc sa ne dezvoltam ne place sa tot carcotim. Daca mergem in zona vedem ca la cativa metri distanta este o alta cladire P+6 chiar vizavi si un pic mai spre unirea alt bloc mai inalt deci despre ce limitare la P+2 vorbim? Daca in oras nu mai e spatiu unde sa construiesti nici la periferie nu mai e bine? Acest bloc cand va fi gata va arata foarte bine spre deosebire de majoritatea blocurilor recent construite care sunt tot dupa arhitectura comunista facute.

    (0)
    • Cititor

      Da, a devenit cea mai mare problema pentru ca ai provocat-o!!! Cine isi cumpara apartamente direct in strada, ba mai mult intr-un sens giratoriu extrem de des circulat????PROST sa fii si nu poti sa iei un apartament intr-o astfel de locatie …..
      Fara sa mai discutam de cat de deranjati sunt cei din vecinatate. Ar fi foooarte multe de spus, dar e suficient …
      @ ion …… D na secretara face EXACT ceea ce trebuie. Tine piept si se lupta cu toti incompetentii!!!!!

      (0)
  2. ion

    Sfidare este faptul ca se baga secretara unde nu se pricepe, sfidare este faptul ca nebunul arunca cu pietri, sfidare este ca isi bate joc de cetateni pe banii nostrii. Bah …incompetentilor, nu voi doi ati semnat PUG: Peteleu si Gaftone? Poi voi doi l-ati semnat ….da ..da….Si acuma veniti si spuneti ca nu stiti ce ati semnat…vai de mama voastra repetentilor….plecati dracului de aici si lasati pe altii care stiu citii. Si citesc ce semneaza!!!!!Poi mah…inseamna ca voi semnati o gramada de acte si nu stiti ce semnati….doamne dumnezeule…si pe banii nostrii…..

    (0)
  3. Balan Marius - contribuabil

    Tovarasi din administratia locala ! O adevarata SFIDARE practicati voi cu totii fata de mine si familia mea. Anul acesta se implinesc 11 ani de cand am platit o amarata de Autorizatie pt. casa mea construita pe terenul meu, pe care voi nu il recunoasteti, ba mai mult Primaria este inscrisa fraudulos pe o suprafata de 250 mp ,acest inscris facandu-mi mult rau. Ati avut nesimtirea ca nici un jurist sa nu vina la nici un termen de judecata privind lamurirea dosarelor mele. Nu mai reiau povestea , este foarte cunoscuta. Rusine intregii administratii locale de felul in care ati refuzat sa recunoasteti o proprietate perfect in regula cu acte facute de un doctor in Drept -International, si care a fost tatal meu. Este o mare diferenta intre juridicul vostru si tata. Sunteti cu totii niste jalnici functionari care luati salarii babane , bani trimisi de catre noi bistritenii. Cand vine vorba de drepturi si recunoasteri doar cei cu pile si cei puternici le pot obtine de la voi. Sunteti departe de performanta .Nu va mai pot respecta deloc. Nu mai am cum sa ma adresez voua cu plecaciuni si multe alte formule elegante. Mi-ati produs o scarba maxima .

    (0)
  4. ion

    blocurile de linga pompieri respecta PUG doamna Gaftone? Blocurile lui Ungur respecta PUG. Alea, toate, pe care le-ai semnat respecta PUG. Sau respecta interesele de milioane de euro, ca tu ziceai, ale unui investitor din zona protejata de tine. Ai ceva interese in zona?? Inspectorul de zona are ceva interese acolo?? daca nu ai interes atunci semneaza autorizatiile depuse….dar cum ai interes..nu cred ca le vei semna…(ca pe Sieului, pe Mosilor, ca linga lama calea ferata, s.a.m.d., acolo is legale? sau ai vreun interes? sau este o dulce nostalgie dupa comuna natala telciu…

    (0)
  5. O Floare cu spini aceasta Gaftone

    Doamna secretară Floarea Gaftone cand ii convine parerea expertilor , zice ca ei , cand nu ii convine zice ca nu are valoare juridica parerea expertilor . La blocul lui Larionesi de ce avea valoare juridica parerea unui expert , doamna secretara ? Ca asa ati zis acum cateva zile. Nu numai ca va contraziceti , dar va dati si de gol cu faptul ca aplicati dubla masura . Si asta cam are iz penal . Nici nu o mai puteti drege ca e consemnata in scris …

    (0)
    • Bogdan

      Cand esti functionar platit din banii cetatenilor, iti permiti sa stai sa comentezi la tot felul de articole. Rusine sa va fie! Nu faceti nimic in afara de a freca menta toata ziua pe banii nostri. Pozati frumos la evenimente de parca pentru asta ati fi platiti cu zeci de mii de lei lunar si comentati in presa, altceva mai bun chiar nu aveti de facut. Incompetenti scarbosi ce sunteti, ne provocati greata cu atitutidinea voastra si caracterul vostru care se lasa cumparat cu 2 bani. Rusine sa va fie, nesimtitilor! Astept ziua cand o sa urcati pe deal toti in coloana. Acea zi va fi ziua in care orasul acesta va avea o sansa sa priveasca spre Europa si spre civilizatie, pana atunci…batem noroiul de pe partie, pe bani multi.

      (0)
  6. ion

    mai nou am auzit ca Floarea s-ar cere sa faca niste cursuri de urbanism organizate de OAR pentru secretari. De ce n-ai dat fato la arhitectura daca-ti place asa mult? De ce te-ai facut jurista sa ce esti…? Pentru ca asta ai putut!!!! Mai mult nu poti…crede-ma. Ii streseaza pe specialistii aia ai ei din Cluj, de nu mai stiu cum sa inchida telefonul mai repede. A cerut reprezentant din cluj in comisia de urbanism din bistrita. Ce tanti Floarea nu mai ai incredere in membrii comisiei din Bistrita? Si-au dat si ei seama ca furi ….curent.Si acuma vrei sa aduci din Cluj? Asta-i lipsa de respect la adresa arhitectilor din comisie. Oare ei de ce nu sint buni? Cind ti-au convenit erau buni…acuma ca ti-au explicat ca nu faci bine ce faci…si interpretezi eronat si malitios (pentru unii) PUG ul, nu mai sint buni…Eh! Acuma e rai! Oare pug bistrita nu este acelasi de la Viisoara pina la Unirea (Slatinita)?

    (0)
    • pt Ion

      Tu vorbesti serios ca aduc un reprezentant din Cluj in comisia de urbanism din Bistrita ? sa ii lumineze pe astia din primarie ? sa le spuna ce sa se construiasca la Bistrita ???astia sunt prosti si ami si recunosc!:))))))))))))
      Voi va dati seama se va da girul pt constructiile mastodont in centru ??? Nu la periferie ca acuma !!! La Cluj asa se practica !!!! aviz blocul lui Tise (11 etaje) si cel de langa de 12 etaje din piata Mihai viteazu (centrul istoric si inconjurat de monumente istorice) , blocul de 25 de etaje pornit din strada la iesire din Manastur , blocul de 23 de etaje al lui MAurer din piata Abator, cladirea de birouri pornita din strada in sensul giratoriu de la Iulius Mall , blocurile de 10 etaje de pe fosta fabrica de bere Ursus (tot in centru) si cate si mai cate !!!
      Pregatiti- va de blocurile de 12-20 etaje ce vin cu recomandarea specialistului de la Cluj !!! :)))

      (0)
  7. Ovidiu Florean

    Raspunsul este simplu : administratie PSD la municipiu . La fel e si la judet , totul poate fi caracterizat printr-un singur cuvant : DEBANDADA . Cand n-o mai fi PSD-ul la guvernare , Ovidiu Cretu si Radu Moldovan vor petrece mai mult timp pe la DNA si prin beciuri domnesti , decat pe acasa . Tic tac , tic tac .

    (0)
    • radu

      serios???sa intelegem ca stiti ceva dar taceti??? ca ascundeti? ca tainuiti? sau nu sunteti asa sigur…..?ca pana una alta in Costa Rica inca este soare!

      (0)
  8. walter born

    Ioan Peteleu se pare unul dintre poate 3 consilieri locali care nu se tem de ar face opozitie adevarata primariei si a primarului. Foate bine ca exista si intern in primarie opozitie in persoana doamnei Gaftone. Ca si ei ar trebui mai multi si aveam o sansa de vindecare.

    (0)
  9. Balan Marius - contribuabil

    Da d-le WALTER ! Si acei mai multi care fac opozitie ar trebui sa fim noi cetatenii din afara aparatului administrativ. Chiar daca avem sanse sa fim scosi afara cu politia (a se vedea cazurile mele ) este bine sa insistam.

    (0)
  10. Radu

    Daca pana acum s-a construit haotic, părerile fiind pro si contra in funcție de interese, prietenii, … etc, măcar de acum încolo sa intram in normalitate, adică regulile sa fie pentru toată lumea, nu doar pentru unii. Asta nu se înțelege!

    (0)
  11. Dana

    Domnilor consilieri , se apropie sfârșitul anului și trebuie sa ne dati socoteala ce-ati făcut pr orașul asta in 2018 !!
    Vreo strada, grădinița, iluminat stradal, școala reabilitata, parcare publica, utilitati pe străzile lăturalnice ale orașului ?
    Sau schimbați agenda publica cu scandaluri ca astea țin prima pagina și le plac romanilor??
    De ce nu se discuta adevăratele probleme ale Bistriței in aceste ședințe ?? Cumva ca trebuie sa dati explicații ca n-ati fost in stare de nimic ??
    Ce tot o lungiți atâta cu blocul ??Dacă sunteți niște incompententi și nu știți ce ati votat , mergeți fraților la parchet , la DNA și faceți plângere !! Sa va lămurească alții!!
    Sau va place circul asta ca deturnează interesul public de la incompetenta voastră ??
    De lucrările de tot rahatul la pavarea centrului, de pârtia de schi, de parcul industrial fără firme, lucrările alea de multe milioane la care contribuim toți Bistrițenii de ce nu faceți ancheta ?? Sunteți si voi implicați??
    Apropo , ce-ati făcut voi pentru orașul asta de la începutul mandatului ?? Nu ce-a făcut rău Crețu (asta știe toată țara de la Pro-tv ca e abonat), ce-ati făcut voi bine??
    Toți care vin după ani acasă la Bistrita spun ca orașul arată mai rău ca acum câțiva ani!!
    Străzi sparte, bulevarde peticite, apa iese din canale ca fântâna arteziana la fiecare ploaie, ioc investiții (cu cap)!!
    Alții au făcut orașe, ba!! Și voi nu sunteți in stare sa peticiți un drum !!
    Asta e adevarul care trebuie spus!!
    Blestemata țara putem fi sa avem asemenea conducători!!

    (0)
  12. Eu

    Tot sistemul e corupt…primăria și instituțiile sunt cumpărate sa facă ce li se spune…puțin le pasă lor de lege…important e €,$,£

    (0)
  13. ion

    Este corupt..asta este clar. Numai ca mai avem o problema. Sistemul este infectat de oameni fara pregatire care fac pe atoatestiutorii. De ce nu-si vad de meseria lor? De ce horticultorul este la urbanism. De ce arhitectul este unde este? De ce inginerul mecanic este iar la urbanism….si uite asa . Ba mai vin emanatii intelectual urbanistice de la secretar gaftone, recte jurist. Ba mai vine peteleu si zice ca-s doua pug, ca el nu are pug bun, ca de fapt cind a semnat el nu era el si gaftone nu era ea…..ca zona ii rosie ca-i galbena,….ca-s daltonisti….ca-s retarzi…si cite si mai cite. Si uite cum, in aceasta primarie, este cea mai mare densitate de prost fudul din oras. Sa nu-mi spuneti ca nu este asa! Eu cred ca daca ii mai lasam sa zburde prin administratie ne facem si noi partasi la acest abuz. Ar fi frumos sa ceara cineva un examen psihiatric acestor politruci gen gaftone si peteleu.

    (0)
  14. Gicu

    Ce va mirati ca blocul are 7 etaje chiar daca in jur au maxim 2 ? Umbla vorba ca pentru fiecare etaj in plus se „decarteaza” cel putin un apartament sau contravaloarea lui. Asa ca… la cat mai multe etaje.

    (0)
  15. Tazman

    Deci si in concluzie, bistritenilor nu le plac blocurile : ))). Bistritenii fac tot posibilul sa ramana un oras plin de vinituri de pe cine stie unde, de gura carora sa te feresti pe la mall sau centre comerciale, ca ce iese din gura lor e de Doamne fereste! Probabil considerand ca inca sunt pe maidane. Dupa ce ca Bistrita e un oras de case, faceti scandal pentru un bloc sau doua, cand peste drum e Horel Diana care tot e cladire de multe etaje, evitand adevaratele probleme cu care ne confruntam, cum ar fi asfaltarea bulevardelor, iluminatul public dincolo de pasarela veche si etc. De partie nu ma iau, recunosc, sunt un practicant al sportului de iarna si acum il practic acasa, ca asa scandal cum e si la pro tv si pe ziare pe aici si plin de critici, cand se deschide partia nu are nimeni loc de voi la telescaun. Tot la cozi imense trebuie asteptat, deci place lumii, asa ca pica subiectul partie ca nu convingeti pe nimeni cu criticile. S-a pus problema construirii unor blocuri pe Libertatii, dupa pasarela noua. Acolo pe cine incurca daca se ridica un cartier? S-a pus problema ridicarii unor blocuri in cartierul Zavoaie. Acolo pe cine deranjeaza blocurile? Pe papadiile de pe campul deschis? Lasati fratilor sa investeasca lumea in dezvoltarea orasului, sa ne vina copiii acasa, ca numai prin dezvoltare apar posibilitati noi. Altele sunt problemele noastre, nu ca se fac doua blocuri. Zicea cineva mai sus de Cluj, pai e diferenta de la cer la pamant intre mentalitatea de satean din Bistrita si mentalitatea de orasean din Cluj. Acolo nu vezi atata scandal, si acolo nu se ridica un bloc de -0 etaje, ca se ridica ditamai cartierul si in zone centrale. Am fost de curand in Timisoara, la fel, se construieste bloc intre case. Unde e cerere, se face ! Lasati mentalitatile astea si proviti adevaratele probleme ale orasului. Ca ne rupem masinile pe drumuri pana acasa. Pnl+psd, aceeasi mizerie.

    (0)
  16. exxacavatoristu

    . Eu personal am lucrat la Gaftone cu utilaju a cum cativa ani in curtea de la casa ei din parc.am dus pamant de la santieryl lui negrea de pe drumul nasaudului cu centura. Negrea ma platit pe mine si pe alti sa facem lucrari la Gaftone la casa din parc. Pe vremea aia erau pretini.nu mie frica nici daca ma cheama sa recunosc la dna . Am fost nai multi care am lucrat acolo si toti muncitori stiuu treburile lor .nu mai lucru nici la negrea si nu mai ma poate nimeni ameninta daca spun adevaru .

    (0)
  17. iulian

    Mentalitati de om ajuns la oras si ramas cu nostalgia satului mioritic. La ce ne putem astepta? Atata pot. Ei inca nu au inteles ca Bistrita totusi este un oras. Mai mic dar ORAS. Daca nu construim blocuri in oras atunci unde? Sau numai unii au voie. Cei pe care-i agreaza secretara. Daca PUG permite…atunci permite pentru toti. Sau PUG ul ei nu permite? Asa este daca unii functionari de la urbanism sint de alte meserii care nu au tangenta cu constructiile. Umbla zvonul prin oras ca ar urma o remaniere a unor inspectori care au abuzat de functie si au „ajutat” unii investitori sa nu poata construii conform reglementarilor din pug. Trebuie rupta pisica-n doua. Orasul a ajuns la mana unor functionari care decid discretionar cine si ce construieste. Ce numar de apartamente ar putea avea un bloc dupa mintea odihnita a functionarei supreme? Cred ca un apartament….sau doua ca-n parc. Aberatii de jurist! Pina acum au fost bune blocurile in oras…sau de cind s-a mutat la casa nu-i mai plac? Intrebare pentru dinsa: oare in Telciu nu sint blocuri?

    (0)
    • Tazman

      Respect Iulian ! : ))))))))))) eu mi-am pus o data in cap „orasenii” mutati in Bistrita de curand, acum te iau si pe tine la 11m. Unde naiba sunt bistritenii care sunt pentru dezvoltare urbana?

      (0)
    • Ioan Jalea

      alea sunt duse de la cefere,…si acolo a fost o afacere MOKA pentru secretara… dar problema a fost alta atunci…A RUSPT ASFALTUL PE O PORTIUNE DE VREO 3 M…unde e corectitudinea ei ..acum…de atunci?

      (0)
  18. Tudor

    Sa se faca cartiere civilizate de blocuri…. care sa aiba trasate strazi late… spatii verzi suficiente…nu sa astupam casele cu blocuri…. vedea-v-as aparand un zgarie nor in spatele casei voastre chiar daca aveti casa prin Unirea sau Viisoara!

    Exemplu: zona Zavoaie sau zona Wonderland putea sa fie gandita pt asa ceva!

    (0)
  19. iulian

    Cartier de blocuri vor sa faca pe Zavoaie…dar supremei fiinte urbane nu-i place. Cica ” zona cu potential enorm de case”. Voi ati auzit aberatie mai mare…La Metropolis linga fostul RAR nu-i bine, in parc nu-i bine, Valea Rusului nu-i bine, Subcetate nu-i bine, nicaieri nu-i bine. Eu cred ca in Cluj ii bine, pentru ca nu o au pe functionara gaftone. Ii bine pe Sieului, linga pompieri (pentru unii), pe Mosilor, pe Compozitorilor, linga Sanovil-pasarela, s.a.m.d. Oare ce au in comun aceste investitii care, sa nu fiu rau, nu-s nici mai proaste nici mai bune decit altele? Oare cine a intocmit si gestionat actele necesare autorizarii acestor investitii, dintre functionari vorbesc….? Surpriza, surpriza….
    Plange lumea dupa Mica Oprea. Dura dar corecta cu TOATA lumea. Asta nu intelege gaftone. Muma pentru unii ciuma pentru altii. Eu vreau blocuri in oras si case la tara. Vreau un mic Cluj nu un mare Telciu.

    (0)
  20. ma mir si ma crucesc

    Domnule Ion sau Luci ,George Viorel sau cum te numesti cu adevarat, cred ca acuzatiile sunt ff grave, se impune o verificare din oficiu a organelor abilitate si trasi la raspundere daca este adevarat daca nu sa dea socoteala cei care fac asfel de acuzatii.
    Ma intreb de ce ar da mita milioane de eur mita (doar nu este campanie elec), pe cand un bloc face cateva miliarde, nu mai bine pun milioanele la saltea?
    Revin din nou si spun o verificare obligatorie a celor sesizate sau comentate.
    Sper ca nu am suparat niciun functionar sau investitor.

    (0)
  21. Blind Guardian

    Atâtea povești pt nimic. Negrea sau Crețu nu sunt curioși de părerile noastre de non-specialiști. Soluția e foarte simplă. Se verifică toate actele și situația din teren. Apoi se constată: ESTE ACEST BLOC LEGAL CONSTRUIT? 1) DA – end of story, 2) NU – demolare + amendă + trimis factura lui Negrea.

    (0)
  22. Luxemburg

    In Luxemburg un bloc a depasit cu 1m inaltime fata de proiectul aprobat si a fost demolat tot blocul. Bine in Luxemburg exita aristrocratie si civilizatie iar la noi exista altceva.. coruptie, indiferenta, incompetenta, etc. Langa podul berariei se mai ridica un bloc… oare toti proprietarii de teren isi vor ridica blocuri in loc de case???

    (0)
  23. pentru Blind G

    F adevarat domnule Blind Guardian, cel mai corec lucru spus.
    Toate sa fie verificate nu sa se arunce cu laturi .
    Sa dai milioane de eur mita ma rog si o raba de pamant cum spune excavatoristul este de noaptea minti.
    Poti cel mult un aparament oriunde, alte beneficii dar este prea de tot.
    Sa se verifice cele sesizate si comentate, de aflat cine da comentariile si de facut dovada celor spuse si atunci puscaria pentru vinovati.

    (0)
  24. va admir d-le Petrleu

    Bravo domnule Peteleu, va pasa de acest oras si asta este f bine.
    Solicitati verificati la serviciul urbanism, nu renuntati, mergeti pana la capat.
    Succes!

    (0)
  25. edy

    Aceste modificari din P+ 2 in P+7 nu s-au putut face fara acordul primarului si a arhitectului sef. Va dati seama, primarul si arhitecul modifica regimul de inaltime in functie de interesele lor. Azi este P+2, maine este P+7. Felicitari dnei Gaftone. Oameni buni, au fost prezentate dovezi foarte clare. Este un mare abuz din partea primarului si a arhitectului sef. Cine raspunde? Se constituie o comisie de ancheta care sa- i ancheteze si sa ne lamureasca? Haideti sa vedem ce inaltimi si etaje au mai modificat.

    (0)
  26. pentru excavatorist

    Domnule excavatorist, cine te-a pus sa scrii??
    Oi fi si dumneata un mare dezvoltator imobiliar, doar nu trebuie sa fii inginer sa ai o firma
    Conditia este sa cotizezi unde trebuie.
    Esti de tot rasul ca te-ai trzit acum ca ai prestat servicii la Gaftone.
    Cine te-a pus sa scrii? De fapt se intelege de la sine.
    Sau in spatele excavatoristului este cine banuim?
    Esti de tozta jena.

    (0)
    • Irina

      Cînd nu va convine ceva toți sunt pusi sa scrie de către cineva. Poate omul o fi lucrat. Poate or mai fi lucrat și alții. Poate cine știe…. lăsa-ti omul sa se exprime. E o țară liberă. poate aflăm noutăți…..

      (0)
  27. maria

    Domnule Peteleu, felicitari!!! Mafia trebuie oprita. Primarul si arhitecul sef trebuie sa dea socoteala pentru ce au facut si ati prezentat. Cum pot falsifica astfel de documente ? Cum pot face din regim de P+2 un regim de P+6 ? Rusine sa le fie. Scoateti adevarul la suprafata. Felicitari si dnei Gaftone.

    (0)
  28. Eu un lucru nu înţeleg: de ce nu vedem postate aceste planşe pe site-ul Primăriei Bistriţa cu legenda de rigoare? Trăim în epoca în care se pot face desene 3D să înţeleagă tot omul ce înseamnă fiecare simbol. De ce sunt ascunse prin sertare? De ce unii le ştiu şi alţii nu?
    În realitate, această totală lipsă de transparenţă, confuzie, e perdeaua perfectă pentru afaceri de tot felul.
    Nişte patroni de firme de garsonieră – care se numesc „dezvoltatori imobiliari” – au ponturi, ştiu pe cine trebuie să caute la urbanism, cine le scoate planşa care le place, cine o piteşte pe cea care nu le convine. Dacă iese ceva prost, administraţia se scuză că nu poate furniza informaţia, că nu o are acum, că mâine, că altădată, că poate se uită tot, câinii latră, blocul se face.
    Da, oraşul trebuie să se dezvolte, sunt de acord. De aceea are nevoie de un PUG nou, transparent, la vedere, nu de foi ascunse prin sertare.

    (0)
  29. Irina

    Ați văzut că se poate!!! Puneți pugul bun pe site și la revedere. Să-l citească și urbanista șefă intergalactica gaftone. Felicitări pentru cei doi petelei și gaftoni că după șase ani au descoperit pug adevarat, și încep să înțeleagă și ei ce au semnat. Bravo. Statuie sa le facem. Doamne ferește și apara-ne de cei doi și da-le lor mintea cea de pe urma. Amin.

    (0)
  30. adrian

    Pai cum sa vrea primarul si Pop Monica sa stim si noi cum sta treaba? Le convine sa fie la secret, sa nu stie decat ei si ” baietii destepti din imobiliare”. Altfel cum ar putea ajuta pietenii cu unul sau doua etaje? Cum altfel sa ascunda si sa pastreze doar pentru ei si ” destepti” tot secretul? Baietii destepti cunosc practica. Profita tuturor. Hai, la mai mare, la mai multe etaje, sa fie.. fara numar. La mai multi ani, cu executare!!

    (0)
  31. ion

    partial pt. ma mir si ma crucesc:
    dupa cum observ, nu ai inteles nimic din comentariile mele, mita de milioane o fi in creierul tau bolnav. Dupa cum pui problema probabil ca esti un functionar speriat care poate stie ceva ce noi nu stim, iar daca se adevereste cu roaba de pamint, tot mita se numeste…..sau abuz de functie…sau…nu stiu..procurorii sa decida. Iar pentru Cristiana Sabau, pot sa spun urmatoarele: orice dezvoltator de garsoniera cind cumpara un teren cere un certificat de urbanism in prealabil. In acest certificat de urbanism se detaliaza modul si conditiile in care se poate construii, ce se poate construii, etc., in conformitate cu PUG si regulament aferent . Daca investitorului ii convine ce poate construii atunci cumpara terenul. Dar surpriza……cind depune actele pentru autorizatie respectind cu rigurozitate ce scrie in certificat si PUG…dupa ce greu trec si de inspectorul de la urbanism care de cele mai multe ori le verifica la sange…..gaftone zice ca nu….ca ea nu e de acord..ca locuinte colective nu se poate…ca ce zice lumea…ca un grup de cetateni i-au spus ei ca nu e bine….ca taximetristul a zis ca nu merge bloc acolo….ca a vorbit ea cu celebrul grup de specialisti de la Cluj…ca in PUG la ea este desenat alceva…..etc. Ginditi-va ca „investitorul de garsoniera” a cumparat terenul pe bani multi in baza acelui certificat de urbanism in care i se spune negru pe alb ca poate sa faca bloc. Cert este ca arhitectul sef elibereaza certificatul dupa PUG si in baza reglementarilor lui. Si atunci ce sa faca „investitorul de garsoniera”. Sa zica..OK asta este am pierdut banii…ca am fost prost si nu m-am dus prima oara la gaftone sa-mi spuna ce sa fac pe teren sau cu banii mei? Te duci si ii spui: doamna tu mi-ai dat certificatul!!!! Raspuns: nu ma intereseaza!!! Fa un PUD sau PUZ (oricum nu stie diferenta intre ele)!!! Sau doua case sau mai bine o casuta. Ei…fratilor…asta se intimpla si s-a intimplat si cu Larionesii pe care ea-l pomeneste, si cu multi altii….exceptie facind vreo 2 „investitori seriosi nu de garsoniera”. Nu este interesant? Si astfel…povestea merge mai departe!

    (0)
    • Un document clar şi făcut public nu i-ar da spaţiu de manevră nici doamnei secretar Gaftone. Nu ar avea ce face, nu ar mai putea suna nicăieri, nu ar mai fi nevoie de nicio consultare. Dar nimic nu e clar, nu e public, iar acest lucru permite această nedreptate continuă. Să vedem şi noi că scrie aşa sau altfel. Şi închidem orice discuţie. Eu chiar nu înţeleg de ce nu insistaţi toţi cei implicaţi SĂ SE FACĂ PUBLIC acest nenorocit de PUG cu toate anexele lui. Ce mare lucru dacă nu are nimeni nimic de ascuns? Să facă o pagină web din site-ul primăriei şi să ne putem uita toţi la minunatul PUG, pe fiecare cartier, pe fiecare stradă. Până la urmă, e dreptul fiecărui plătitor de taxe şi impozite locale să ştie ce şi cum se construieşte în oraşul lui. Nu e corect ca administraţia să fie pentru unii ciumă şi pentru alţii mumă.

      (0)
  32. felicitari

    Bravo domnule Peteleu si d-na Gaftone.
    Nu-i bagati in seama pe comentatorii care sunt f afectati , aceiasi de fiecare data.
    Sa se faca verificari si sa plsteasca cei vinovati fie ei functionari sau investitori.

    (0)
  33. ion

    povestea merge mai departe…
    Dupa toate acestea, „investitorul de garsoniera” ajunge la disperare. Si ce face? Se adreseaza instantei….doar ca in instanta dureaza. Daca esti mai hotarit ca domnul de mai sus, o dai si in penal……daca esti si mai hotarit te duci la DNA….Si ca sa stiti si voi, umbla zvonul ca, vreo 3 au dat-o in penal, vreo 6-7 in instanta si vreo doi la procuratura (am auzit si eu de la un grup de cetateni care au auzit de la un taximetrist). Speram, cu aceasta ocazie, ca va avea ocazia sa vada si sa cunoasca PUG-ul cel adevarat pe care ea l-a aprobat dar care nu vrea sa-l aplice….ca ea apara interesul cetateanului. Sictir! Si „investitorul de garsoniera” este cetatean! Oare pe el cine-l apara? Multe mizerii se vor afla probabil despre aceasta duamna. Multe care au fost ascunse sub presul biroului dinsei de catre colaboratorarele ei (una, doua) cite mai are. Daca stie cineva ca povestea de mai sus este adevarata…..sau daca stie o alta poveste asemanatoare….rog sa ne-o relateze. Cam asta este.
    PS. Peteleu cred ca este o victima colaterala a duamnei gaftone.

    (0)
    • Cred că investitorul la care faceţi referire e un contructor cu sute de angajaţi, nicidecum unul de garsonieră care lucrează cu alţii pentru care face mai multe apartamente decât e autorizat că trebuie să plătească şi el construcţia cumva.
      Din câte ştiu eu, firma respectivă a lucrat la reabilitarea Palatului de Justiţie şi a făcut o lucrare frumoasă. Nu ştiu exact povestea litigiului respectiv, dar mă voi interesa.

      (0)
  34. ion

    pt. Sabau
    este doamna, este afisat
    pe siteul primaria la sectiunea Anunturi si Plan Urbanistic General, este si parte scrisa si desenata. doar sa vreti sa-l cautati ca-l veti gasi. Iar in partea scrisa, sa incheiem, oarecum, discutia la subzona L2, la utilizari admise…spune: locuinte colective de mici dimensiuni D+P+2E+M, si art. 10 spune ca se mai pot face 2 etaje suplimentare. Deci, legal, intre case se pot face blocuri. Chiar cu 4 etaje.

    (0)
    • Să înţeleg aşadar că locuinţă colectivă de mici dimensiuni înseamnă o clădire cu 5 etaje? Sau nu mai pricep eu sensul cuvântului „mic”? Eu stau la bloc, are patru etaje, şi nu mi se pare deloc mic.

      (0)
  35. ion

    Da. cu 5 niveluri: demisol, parter, etaj 1, etaj 2, mansarda sau etaj retras. Inaltime 9 m la streasina. Da este locuinta colectiva de mici dimensiuni! Cea la care va referiti, bloc cu 4 etaje si mansarda are 7 niveluri.

    (0)
  36. Andrei

    Stau si ma mir. Au fost descoperiti hotii, respectiv primaru, arhitecul sef si dezvoltatorul imobiliar si dam cu pietre in Peteleu si Gaftone. Fratilor, Gaftone si Peteleu au ridicat mizeria de sub pres. Cu pietre trebuie aruncat in primar, arhitect sef si dezoltator. Ei sunt grupul infractional organizat. Cum pot modifica P+2 in P+6? Nu este infractiune si dispret fata de noi?

    (0)
  37. pentru dl Ion

    Domnule Ion, este afisat PUG-ul numai ca nu seamana deloc cu cel prezentat de Dl Peteleu.
    Care este Pug-ul adevarat?
    Despre acuzatiile care le aduceti credeti ca arhitecta Pop si primatul sunt vinovati de ceva?
    Credeti ca , constructiile la care se face referire s-au eliberat fara stirea lor.?
    S-au nu i pomeniti deloc din alte motive?
    Intreb si eu.
    Nu mai bine sa se faca verificari pentru toate acuzatiile aduse si sa stim care este realitatea,?

    (0)
  38. ion

    mai andrei, tragedia-i alta: ca s-au descoperit prostii, respectiv gaftone si peteleu. Si s-au descoperit singuri.Pai cat de prost poti fi sa vi dupa 6 ani sa zici ca nu sti ce pug ai semnat? No asta grup de prostie dezorganizat…Poate ca le-au convenit si lor hotiile….cine stie ce se intimpla in spatele usilor? Poate ca acuma au fost lasati pe dinafara…sau au impresia asta. Poate ca s-a suparat prostul pe sat. Cine poate sti? Doar dumnezeu din ceruri….

    (0)
  39. ion

    Pai, eu asta va tot spun. Astia doi nu stiu nici cum ii cheama. Si-au batut joc de ei cei de la urbanism. I-au lasat sa se agite pentru nimic. Voi chiar credeti ca urbanismul ar emite acte ilegale? Ca ar da autorizatii dupa pug ilegal? Eu sper sa aveti o minima de inteligenta si sa nu credeti asta. Doar gaftone crede….Pai normal ca nu seamana cu cel prezentat de peteleu. Ca doar ce a prezentat il are de la gaftone. Si ce sa stie ea gaftone ce a semnat? Acolo s-a intilnit nu hotul cu prostul ci prostul cu prostul. Si ce echipa buna fac!!

    (0)
  40. anda

    Ioane, te tot repeti. Pe cine crezi ca prostesti? Nu ai atata minte incat sa te semnezi diferit. De cine esti platit? Nu iti este clar ca P+2 nu este egal cu P+6? Pe cine vrei sa induci in eroare ca vina nu apartine primarului si arhitectului sef. Postacii primarului si a arhitectului scriu de zor. Scrieti, scrieti, sa-i ajutati si dupa grati. Sa ne scrie si o lucrare de specialitate, cu tema ” Cum am ajutat noi baietii destepti si am platit ca prostii” . Gaftone si Peteleu au dreptate. Se vede de pe planse. Blocul trebuia sa fie P+2.

    (0)
  41. Ioan Peteleu

    Stimate domnule ION, eu nu-mi pun mintea cu matale să-ți aflu IP nikname-ului sub care te ascunzi. Nu că nu aș putea dar sunt un om fericit. Nu mă interesează ce cred alții despre mine. Pot să spună orice. În față, pe la colțuri sau sub pseudonime. Doesn’t matter, sau pe românește pentru matale, nu contează. Atâta timp cât nu mă înjură de mamă!
    Dacă dorești totuși să discutăm și ești bărbat, te provoc la o dezbatere publică pe tema PUG. În fața poporului. Să ne vedem la față.
    Cât despre aberațiile pe care le debitezi în comentarii și ca să te scap de presimțiri (cum zice Ion în bancul cu Măria), te informez că eu, Ioan PETELEU, nu numai că nu am semnat nimic (nu știu despre ce semnături vorbești pentru că, consilierii votează nu semnează) ci nici măcar nu am votat în 2013 proiectul de hotărâre pentru aprobarea PUG deoarece era foarte slab, făcut pe genunchi.
    Apoi, dacă vrei să ne măsurăm în deșteptăciune și categoric, dacă ești bărbat, deși nu prea pari, te provoc la un concurs, cu public. Locul îl alegi mătăluță.
    Și apropo de PUG, îți mai dau un pont: nu este singura zonă cu probleme! Think about it!
    PS: Aștept data, ora și locația.

    (0)
  42. Gaftone George

    Am urmarit cu atentie pozitiile exprimate. Am o dubla calitate, de fiu si avocat al doamnei Floare Gaftone. In mod categoric, mesajele trimise nu au corespondent in realitate. Mesajele au ca scop denigrarea, discreditarea si reducerea credibilitatii secretarului municipiului Bistrita.
    Acuzatiile prezentate nu sunt reale.
    Floare Gaftone, in calitate de secretar al municipiului, intelege si respecta atat legea cat si drepturile si libertatile cetatenilor municipiului Bistrita. Pana in prezent, toate cererile de chemare in judecata impotriva secretarului Floare Gaftone au fost solutionate de catre instantele de judecata in favoarea secretarului. Primarul si arhitectul sef au avut o pozitie procesuala impotriva secretarului.
    Repet, instanta de judecata a retinut dreptatea in favoarea secretarului.
    In concluzie, s-a dovedit de catre instantele de judecata ca Floare Gaftone a respectat si a pus cetateanul mai presus decat interesele individuale, meschine, inumane, josnice ce caracterizeaza indivizi vremelnici in functiile publice ce au determinat prezentul articol, respectiv, primarul si arhitectul sef.

    (0)
  43. ion

    pt. peteleu
    M-am uitat dimineata peste acest HCL prin care s-a aprobat pugul si, intradevar, nu este semnat de catre Peteleu, ci de catre Hangan si Gaftone! Pe greseala mea, pe care mi-o asum, ii cer iertare pentru aceasta acuza acestui domn Peteleu, inteleg viceprimar. Acuma, despre provocari din partea functionarilor, care sint platiti de cetateni nu cred ca poate fi vorba, dar despre provocari din partea cetatenilor pentru functionari, asta cred ca se poate si chiar impune. Ca domnul Peteleu face apel la barbatie si desteptaciune (a mea, a lui, a altuia…), eu ca cetatean onest ii spun urmatoarele: domnule viceprimar Peteleu, provocarea cetatenilor pentru dvs. este aceea de a gasii PUG ul semnat de Gaftone, aprobat de CL, avizat de CJ, si trecut pe la APM (mediu), adica: PUG adevarat. Cu privire la barbatie….am inteles din comentariile altor articole similare…..exista o cerere semnata, depusa cu nr. de inregistrare, prin care arhitectii din Bistrita solicita Primariei sa le elibereze o copie dupa PUG BIstrita (PUG adevarat!)…cerere la care nu s-a raspuns inca. Eh…acuma sa vedem barbatia vicelui Peteleu….raspunde oare acestei cereri……..de ce nu merge la serviciul urbanism…sa dea cu barbatia in inspectori….si sa caute PUG adevarat! …si sa-l afiseze (daca este cumva altul decit cel afisat) pe site….si sa-l trimita si arhitectilor. Si referitor la desteptaciune…..nu Peteleu este in masura sa-mi fixeze mie ca cetatean intilniri (auzi si publice), pentru ca nu tu ma platesti pe mine ci eu pe tine, singura intilnire pe care o sa o ai cu mine va fi la urna de vot, asta daca vei mai fi pe liste! Iar afirmatia cu gasitul IP-ului, mi se pare hazlie, eu zic mai bine sa cauti IQ-ul tovarasei de scandal. Acuma vom sta, ca incepe weekend-ul (sau pe romaneste pentru mine sfarsitul de saptamina), si vom astepta infrigurati si cu emotii, ca domnul Peteleu sa ne dovedeasca, ca este si angajat al cetateanului onest, ca este si barbat si nu in ultimul rand este si destept. Spor la treaba domnule viceprimar? Peteleu!!!!!!

    (0)
  44. pentru dl ion

    Domnule Ion nu ti s-a explicat in articol ca, Pug-ul s-a predat dupa mai multe adrese si insistente ale secratarei Gaftone dupa 4 ani de catre arhitecta??
    Te faci ca esti prost si nu intelegi si tot o dai cu gaftone si excavatoristul?

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.