Actualitate Recomandări

Consiliul Județean preia LDP Security. Ce spune Radu Moldovan

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aprobă în ședința din 25 aprilie preluarea de către județ a părţilor sociale deţinute de SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Bistriţa la SC LDP Security SRL Bistrița, respectiv 3.737 părţi sociale, în valoare de 37.370 lei.

Proiectul prevede că: se mandatează reprezentanţii judeţului să aprobe în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Bistriţa transmiterea cu titlu gratuit a tuturor părţilor sociale deţinute la SC LDP Security SRL Bistrița, precum şi retragerea din SC LDP Security SRL Bistrița a SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Bistriţa; se aprobă modificarea actului constitutiv al SC LDP Security SRL Bistrița în sensul transformării în societate cu răspundere limitată cu asociat unic judeţul Bistriţa-Năsăud; în urma preluării cu titlu gratuit a părților sociale, capitalul social în valoare de 37.420 lei, divizat într-un număr de 3.742 părți sociale cu valoare nominală de 10 lei, va fi deținut de asociatul unic judeţul Bistriţa-Năsăud.

În fundamentarea proiectului de hotărâre se precizează că, de la înființare și până în prezent, SC LDP Security SRL a înregistrat o evoluție semnificativă a cifrei de afaceri, înregistrând la sfârșitul exercițiilor financiare profit în creștere de la un an la altul.

”Un domn consilier județean de la PNL a propus într-o ședință că ar fi constructiv să nu rămânem doar cu o parte minimă de acțiuni și să preluăm în integralitate. Legislația s-a modificat față de anii trecuți, când nu erau condițiile necesare și pentru a nu lăsa vreo sută de oameni fără locuri de muncă am căutat soluțiile legale de a pune firma în legalitate. Am dus-o la LDP. Într-o ședință anterioară, o parte mică din acțiuni a fost preluată de CJ, am fost criticat că de ce nu preluăm tot LDP Security. A fost o propunere constructivă a opoziției, este perfect legal. La LDP lucrurile nu stau așa cum spune nu știu cine, înregistrează niște pierderi nesemnificative. Are nevoie de restructurări serioase, în primul rând de mentalități. S-au făcut analize pentru a vedea care sunt cifrele reale ale societății și nu sunt de speriat. LDP trebuie relocat, se plătesc o groază de impozite în buricul târgului fără niciun rost. Aștept propuneri constructive de la noul management. Dorința noastră este ca LDP să fie mult mai competititiv pe piață, nu vom lăsa LDP să facă pierderi ca să acopere patrimoniul. Privatizare? După cum arată cifrele, nu se impune o asemenea soluție. Dacă lucrurile nu funcționează, trebuie să iau măsuri și nu exclud o asemenea variantă dar în momentul de față nu se impune un astfel de lucru. Vă spun clar că nu voi gira o activitate neperformantă și să mă trezesc că pierderile sunt la nivelul patrimoniului. LDP Security funcționează foarte bine de când e manager domnul Ința, are profit. Mă interesează ca serviciile să fie de calitate și oamenii să fie plătiți rezonabil, să fie mulțumiți. În ceea ce privește LDP, nu pot spune că sunt mulțumit, dar nu pot să-i reproșez directorului Vieriu, care a preluat conducerea pe finalul anului trecut, că a făcut el pierderi. Fostul director ne-a abandonat, s-a dus în privat”, a declarat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

16 comentarii

  • Să ai în subordine ca și Consiliu Județean, o firmă de securitate care desfășoară activități de securitate și atenți INVESTIGARE, este în opinia mea ilegal și inconstituțional, pentru că deschide calea abuzurilor controlate politic, în sensul că șefii politici pot cere anchete cu iz politic pe persoane scurtcircuitând mecanismul constituțional de validare a unor activități cu caracter intruziv de către un Judecător.
    Mai mult, din experiența evenimentelor recente,unii dintre oamenii angajați în agențiile de pază și securitate au probleme de comportament ,nu cunosc legea și au dovedit că pot comite agresiuni fizice.
    Este o nouă tendință în PSD de altfel destul de consistentă.
    Dl Dragnea s-a prezentat la procesul său însoțit nu de jandarmi sau poliție ci de bodyguarzi personali furnizați cu ajutorul dlui Ștefănescu, dovediți mai târziu ca și proveniți din lumea interlopă.
    Dna Firea a amenințat opoziția cu dosare întocmite pentru fiecare dintre ei și pentru neamurile lor privind ilegalități aparente(ilegale comise). Instrument de șantaj.
    Iar mai nou, avem la Bistrița o societate a cărui activitate se suprapune peste a Jandarmeriei publice(paza obiectivelor publice) care se suprapune peste activitățile private(pază unor obiective locale) și instituie un monopol de stat privind tarifele și evident aspectul cel mai sensibil semnalizat mai sus, e că dl Radu Moldovan are în subordine propriul serviciu secret politic local a cărui funcție de anchetare și limitele acesteia nu sunt netransparente și care face concurență Poliției și SRI, preluând prin unii oameni expertiza acestor instituții.
    Este inadmisibil, ilegal și inconstituțional.
    Legile prevăd o jurisdicție clară.
    Poate e cazul ca și un avocat de la PNL se trezește, înainte ca România să fie împânzită de SRL-uri de investigație controlate de la buget și ce funcționează în paralel cu Legea.

    • erată *limitele nu sunt transparente*
      Oricum e un scenariu din noaptea minții să ai firme cu capital privat plătite din bani publici prin atribuire directă de fonduri publice, prin eliminarea mecanismului concurențial.

  • Ok, deja s-a scris pe subiect.
    Ideea e că e ilegal , generează corupție și că nimeni nu s-a trezit Instituțional că asemenea inițiative constituie violarea principiilor Statului de Drept.
    Să faci din bani publici, anchete private pe persoane e noaptea minții.
    De altfel sunt ferm convins, dacă o persoană fizică devine victima unei anchete ilegale, nu mai vorbim de probabilități ci de un fapt cert privind o eventuală despăgubire la CEDO.

  • Poate că în sudul țării nu ar fi ok dar la noi in Bistrița cred că va fi un lucru constructiv. Nu cred că suntem noi Bistrițenii numai cu gândul la cașcaval și la corupție că în alte zone. Deci zicca va fi ok.

    • Sfântă Naivitate.
      La Bistrița nu există corupție.
      Se vede cu ochiul liber de la mii de km depărtare.

  • Ce filme îți dai cc :))
    Te crezi in “007” ?
    Sunt niște Amărâți de paznici.
    Of doamne !
    De scris, stii scrie așa ca mai bine ți-ai consuma inteligenta in scop creativ.

    • E vorba de principii. Agenții de securitate i-am pus marginal în discuție. După ce am scris comentariul independent, am făcut o căutare, cei de la Ziar de Bistrița au tratat subiectul vorbind de primele sumele de bani (din banii publici)de la LDP, am pus linkul dar probabil ca să se evite probleme de revendicări de copyright sau publicitate gratuită cei de la Timponline nu l-au postat. Subiectul a fost tratat cu cifre. Dacă credeți că e all-right perfect, eu văd o mare anomalie ce poate genera revenituri ilegale camuflate pentru unii -verificabil, abuzuri. Să ai armată particulară la dispoziție de 100 de oameni pe bani publici e o performanță.

  • Felicitări! Consider că este un lucru corect și bun faptul că LDP va trece în subordinea CJ. Acest lucru va aduce beneficii și competivitate.Sunt convins că serviciile vor crește calitativ și oamenii care muncesc acolo vor fi remunerați rezonabil.

  • Daca se citește cu atenție acest articol se va constata ca se explica foarte bine situatia. Nu văd care e problema în faptul ca județul preia părțile sociale deținute de SC LDP SA Bistrița la SC LDP Security SRL Bistrița. Parca ar fi primul departament sau institutie care e in subordinea Consiliului Judetean. Parerea mea este ca acest Consiliu Judetean condus de Radu Moldovan a dovedit ca poate face lucruri bune si ca ceea ce isi propune, FACE pt acest județ. Nu cred ca pana acum, vreun Consiliu Județean a mai facut atatea pt judetul asta.Asadar, eu zic sa avem incredere. Daca vom continua la nesfârșit sa punem mereu la îndoială ce sa face si ce se drege, nu rezolvam nimic. Plus de asta sunt lucruri care se vad si nu cred ca sunt motive de indoiala.

    • Aveți 100 de lei la buget colectat de la 100 de oameni. 60 îi băgați în lucruri care se văd şi care se flutură la cei 100, 30 în buzunarele private a 3 persoane şi 10 în acțiuni care nu se văd.
      Tot se cheamă furt 3 persoane au furat leul a 30 de persoane.
      30 reprezintă o treime care nu s-a făcut.

  • Cred că,Consiliul județean a demonstrat ceva in anii ăștia,mi se pare mult mai corect și mai transparent că deciziile sa se supună la vot și opoziția să poată taxa in cazul unor derapaje.O decizie excelenta!

  • Această soluție a fost propusă de un consilier județean de la PNL, deci nu văd de ce atâta zarvă că PSD face”nasoale”. Este un exemplu că democrația funcționează la Bistrița. Ar fi bine ca astfel de exemple de democrație, în care proiectele opoziției să fie promovate, să existe și în celelalte județe. Din ceea ce am citit, am înțeles că această tranzacție ESTE LEGALĂ. Dacă este legal, cum poate fi neconstituțional?! Eu nu am studii aprofundate de drept, dar știu că LEGEA SUPREMĂ după care se conduce un stat este CONSTITUȚIA. În consecință, după părerea mea, o tranzacție legală nu poate fi neconstituțională decât dacă legea care permite această tranzacție nu respectă constituția. Nu cred că vreun parlament din lumea asta ar promulga legi neconstituționale! Dacă s-ar întâmpla așa, nu s-ar numi „stat de drept”, ci „stat nedrept”! :))) Numai bine!

  • Nope.
    Dacă la București s-au contestat firmele înființate de dna Firea, la Bistrița de ce nu s-ar putea contesta firmele adoptate de dl Moldovan?
    Apoi, nu e clară baliza-limitele activităților de investigație.
    Fac concurență poliției și jandarmeriei ?
    Ultimii au în misiune tocmai paza obiectivelor publice.
    Cum ar fi primăriile.
    De ce contractele atribuite LDP nu ar puta fi preluate de jandarmerie în unele cazuri?
    S-ar economisi la buget.
    Apoi ca și director chiar un fost polițist angajat director care ar putea utiliza cunoștințele specifice și bazele de date anterioare..evident în mod ilegal în aceste condiții?
    Apoi să spunem că un angajat al dlui Ința comite un act represibil ca și cazul de aici
    https://www.timponline.ro/copiii-barbatului-omorat-in-bataie-de-un-agent-bgs-asteapta-sa-li-se-faca-dreptate/
    Ă, e angajat public? E anchetat echitabil? Cine plătește despăgubirile, tot Consiliul Județean?
    De ce vorbim??
    Eu cred că intrarea în spațiul Schengen cu asemenea practici poate fi cam riscantă.
    Dacă nu o face PNL, poate USR se va trezi.
    E încălcată în primă fază, Legea Concurenței 21/1996 art 5.

  • Rezumând
    – se încalcă Legea Concurenței evident.
    -se încalcă limitele de competență ale Poliției și Jandarmeriei, existând o suprapunere de activități care nu e redevabilă public.
    Un polițist sau jandarm ,are un cod de conduită , dări de seamă, obligații legale, proceduri de respectat..activitatea e încadrată…un agent de securitate care investighează neprofesional poate încălca drepturi și libertățile persoanei respective inconștient sau conștient. Nu vorbim de activitatea de pază, ci celelalte prevăzute în LDP.
    Consilierul PNL Ovidiu Florean ca și dl Ința în condițiile date pot fi acuzați de conflict de interes la o adică.
    Privat sau public?
    Privat pe bani integral publici nu se poate.
    Asta e concluzia.

  • La LDP lucrurile maerg, nu prost, ci foarte prost. Dintr-o firma care era cotata ca cea mai buna din judet la construirea si intretinerea drumurilor a ajuns sa fie codasa. Numai un prost nu vede realitatea. Specialistii de valoare unii din ei s-au pensionat, iar altii au plecat de bine ce le era. Nu s-au depus eforturi pentru atragerea de cadre tinere bine calificate, personalul muncitor este total nepregatit, dotarea tehnica este ramasa in urma. Se mai pot spune inca multe lucruri despre lipsa de performanta la acesta firma, dar ar fi bine s-o faca cei in drept. In concluzie managementul este de cea mai proasta calitate. E drept ca au mai contribuit si altii care s-au perindat pe la conducere si au pus umarul la ruinarea acestei firme, tot din cauza lipsei de profesionalism.

  • Radu Moldovan e ipocrit , disimuleaza . Acum 2 luni a preluat prin hotarare de CJ fix 0,13% din actiuni cu 50 de lei . Acuma preia ( ilegal ) gratis 99,87% din actiuni , asta da performanta . Am intervenit in sedinta si am spus ca nu are nici o logica treaba asta . Atunci a replicat ca i-am dat o idee foarte buna si va prelua tot . Scenariul a fost pus la cale cu mult timp in urma de PSD ca sa rupa firma de securitate de firma LDP SA pe care tot ei au bagat-o in faliment ca sa o privatizeze ieftin . Viitorii actionari de la LDP SA nu au nici un interes pentru firma de securitate , ei vor activele de la Drumuri si poduri . Asta e combinatia lui Radu Moldovan .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS