Colegiile din județ care, la aceste două profiluri, nu se pot compara cu liceele de elită și centenare din țară

Holistic

Profilul Matematică-informatică a fost cel mai căutat anul acesta de absolvenții de gimnaziu cu note mari, la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, unde vor funcționa două clase, ultima medie de intrare într-o astfel de clasă fiind 9,19. În schimb, la Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud, a fost admis într-0 clasă de profil chiar și un elev cu media 5,71, lucru care a nemulțumit-o pe Camelia Tabără, inspectorul școlar general.

”Matematică-informatică este o specializare extrem de căutată, inclusiv pe piața muncii, dar nu se poate face în orice condiții. Anul acesta, la Colegiul Național George Coșbuc Năsăud s-a intrat cu 5,71, care nu e medie de intrare la acest profil. Acolo sunt lacune serioase. Am analizat inclusiv opțiunea copiilor pe informatică, iar copiii care dau din informatică sunt mai puțini procentual decât la Prundu Bârgăului. În clasele de informatică se face Matematică 1 și disciplinele din aria matematică și științe se fac la cel mai înalt nivel. Dacă avem intrare corespunzătoare trebuie să existe clase, dacă nu pur și simplu le dăm degeaba”, a spus Camelia Tabără.

  1. Comparație / specializare
Nr.

Crt.

LICEU / COLEGIU Specializare Ultima medie Observații
1. C.N.L.Rebreanu Mate – info

9,19

2 clase

2. C.N. A. Mureșanu Mate – info

8,70

3. C.N.Petru Rareș Mate – info

8,02

4. C.Tehn. Infoel Mate – info

7,32

2 clase

5. Lic. Sângeorz – Băi Mate – info

7,04

6. C.N.G. Coșbuc Mate -Info

5,71

2 clase

Cu medii mici s-a intrat în schimb și la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița la profilul filologie.

Nr.

Crt.

LICEU / COLEGIU Specializare Ultima medie Observații
1. C.N.L.Rebreanu Umanist 7,83

2 clase

2. C.N. A. Mureșanu Umanist 7,59

2 clase

3. C.N.G. Coșbuc Umanist 7,09
4. Lic. Sângeorz – Băi Umanist 6,69

2 clase

5. Lic. Prundu Bârgăului Umanist 6,35
6. C.N.Petru Rareș Umanist 6,02

2 clase

”La Colegiul Național Liviu Rebreanu am tăiat o clasă de filologie. Am avut ajustări și criterii obiective. Eu am fost invitată la CNLR să explic de ce am tăiat a doua clasă, dar această statistică ne arată că am făcut foarte bine. Cu 7,83 s-a intrat într-o clasă, dacă aveam a doua clasă, aveam toate șansele ca în CNLR să se intre cu 6. Am spus tuturor că CNLR, CNAM trebuie să se compare cu liceele centenare și cu colegiile de elită din țară în care mediile sunt corespunzătoare. Trebuie la modul obiectiv să se aleagă apele. Cine e dispus să învețe să facă liceu și carte, iar cine nu îi invităm să devină școli profesionale de cea mai bună calitate, cu competitivitate și seriozitate și vom avea și acolo un indicator foarte clar de inserție pe piața muncii. Clasele de liceu vor scădea în continuare pentru că pe un copil care nu are la intrare nivelul minim de 5 foarte greu îl aduci la 6, la 7 să finalizeze liceul”, a spus Camelia Tabără.

În județ, cu cea mai mică medie s-a intrat la Liceul Lechința, la clasa de agricultură, 2,73, iar la Bistrița, la Liceul de Servicii, clasa de estetică, cu 5,20.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Claudiu Șular

    La CNLR s-a tăiat în mod nejustificat o clasă de filologie, nu s-a făcut bine, viziunea IȘJBN în situația asta a fost greșită, pentru că ultima medie a rămas aproximativ aceeași ca și când erau două clase. Elevii s-au reorientat cel mai probabil spre CNAM sau spre alte profile teoretice. Nici vorbă să fi fost 6 ultima medie dacă existau două clase. Într-o societate democratică, organizată pe principiile economie de piață, oferta educațională, ca și economia, trebuie lăsate libere, pe principiul cerere-resurse-ofertă. Orice intervenție „din pix” a autorităților administrației centralizate nu face bine societății.

    (21)
  2. Vasile

    Unii profesori se ascund sub ”umbrela” titulaturii. Din momentul intrării în sistem, nu mai au grija zilei de mâine. Pînă la pensie nu există nici un obstacol, că-și fac treaba, că nu și-o fac, rămân titulari, culmea cu calificative de foarte bine. Nu generalizăm, dar cam jumate nu au ce căuta în învățământ. În țările dezvoltate nu există titulari. În fiecar an se face o evaluare serioasă a profesorilor, iar uscăturile dispar.

    (13)
  3. Să înțeleg că ăștia de la inspectorat

    6 luni pe an iau salarii doar pentru…..statistici…. Altceva nu vad!!!!

    (16)
  4. Liviu

    Este evident că sistemul de invătământ din România trebuie reformat. Asociația Colegiilor Centenare, au solicitat Ministerului Educației în mai multe rânduri modificarea admiterii la liceu, în sensul ca, pe lângă Evaluarea Națională, elevii să susțină și un test la liceul pe care îl aleg. In prezent admiterea la liceu se face pe baza mediei ponderate intre media de la Evaluarea Națională (pondere 80%) și cu media claselor V-VIII (pondere 20%). Această medie de admitere nu este relevantă pentru a vedea care sunt cunoștiințele elevului într-un domeniu sau altul, (partea reală, sau umană).

    (-1)
    • Claudiu Șular

      Sistemul de educație (învățământ) din România trebuie reformat însă după modele educationale europene, care s-au dovedit eficiente, nu după viziunea d-nei Andronescu sau a unor nostalgii din trecut. Elevii din România susțin deja foarte multe examene, spre deosebire de alți copii de vârsta lor din statele europene. Problema este tocmai că, din păcate, încă se insistă mai mult pe dobândirea de cunoștințe, pe memorarea informațiilor de către elevi și evaluarea acestui aspect, cât pe formarea de competențe (generale și specifice) și abilități de viață.

      (20)
  5. Ioana

    Foarte bine că s-a tăiat o clasă la Liviu Rebreanu, așa trebuie să se intample si la Colegiul National George Cosbuc, sa dispară o clasa de matematică-informatică și una de filologie.
    Atunci elevii cred că o să fie mai motivați învețe ca să poată intra la un liceu bun și de prestigiu. Nu au fost motivați elevii să învețe pentru că oricum ei au intrat la liceu chiar și cu note mici și uneori chiar cu note sub 5 la matematică.

    (4)
  6. Kim Jong-un

    Oare ce cauta matematica ca disciplina obligatorie in Evaluare?
    Cel mai bine ar fi ca elevii să aleagă o disciplină in baza profilului pe care îl aleg: biologie ,istorie, info, etc + lb romana. Asa s-ar potrivii cu alegerile lor

    (7)
  7. sulley Mann

    Mai nou, am auzit că, în nimicnicia sa, zisa abram burica, ar dori să adapteze programa astfel încât să fie accesibilă migranților musulmani (arabi).
    În acest sens se vorbește că va introduce în matematică cifrele ARABE ! (?)
    Iar nou bătrâni ieuropeni ne facem că nu vedem. (De Viorica nu mă mir; oare de ce ?)

    (2)
    • Mihai Alexandru

      Frte…ori e o poanta neinspirata…ori nu stii ca cifrele arabe îs alea cu (!) care scriem in prezent…continui sa cred ca era o ironie…

      (2)
  8. prof.jurist

    Eu votez cu doamna Ioana. Domnul profesor de istorie C. Șular, probabil, nu mai are ore – plus catedră și gândește motivat… Reforma este pe drumul cel bun.

    (-1)
  9. Radu Mares

    Ar trebui sa ne punem serios problema:LA CE BUN SA TII UN COPIL 4 ANI LA LICEU ,DIN MOMENT CE NU-I PLACE CARTEA?!!! Numai pt ca asa a fost ambitia parintilor?Sa -i indreptam pe copii spre munca.Ca este o criza enorma de sudori,lacatusi,strungari.Decat intelectual analfabet,mai bine muncitor profesionist.

    (5)
  10. cALDE

    Pentru copiii vostri ati avut ambitie?
    La revolutie ne-am castigat libertatea sa alegem ce vrem. NU MAI FACETI VOI ALEGERI IN LOCUL NOSTRU
    SUNTETI PUSI UNDE SUNTETI PUSI NU DATORITA CAPACITATILOR VOSATRE CI DATORITA SLUGARNICIEI. NU MAI DATI LECTII

    (5)
  11. Maria

    La invatamantul din strainatate, scoala e floare la ureche…. Copii de clasele I-IV mai mult se joaca dea scoala… Materia nu este asa complicata, copii vin acasa cu lectia 90 la suta invatata. Din clasa a V copii invata materia care se cere pt ceea ce vor ei sa devina in viata… Nu au materii nefolositoare profilului de invatat.

    (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.