Actualitate Social

Cod galben de ploi şi vijelii în Bistriţa-Năsăud

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de marţi 24 iunie, de la ora 03.00 până la ora 23.00, în aceeaşi zi. Atenţionarea este valabilă pentru aproape toată ţara, inclusiv Bistriţa-Năsăud, mai puţin 12 judeţe din sud-est. Sunt anunţate averse şi descărcări electrice.

cod galben ploi vijelii 24 iunAstfel, vor fi afectate judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Potrivit atenţionării, din noaptea de luni spre marţi (23/24 iunie) până în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (24/25 iunie) instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în vestul ţării, apoi şi în celelalte zone.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi izolat 50 – 60 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în regiunile sudice şi sud-estice în seara zilei de marţi şi în primele ore ale nopţii, mai menţionează Administraţia Naţională de Meteorologie.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza atenţionarea.

Conform prognozei pentru perioada 23 iunie – 6 iulie, în Transilvania, primele două zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o vreme caldă, în special în sud-vestul regiunii, cu o medie a valorilor maxime de 25…26 de grade. La mijlocul săptămânii, temperaturile vor scădea, ajungând la o medie regională de 20 de grade, cu valori chiar mai modeste în nordul şi în estul zonei. Apoi, din 28 iunie până spre sfârşitul intervalului de prognoză vor fi variaţii termice destul de mici, maximele oscilând în general în jurul valorilor climatologic specifice, respectiv 24…26 de grade, în medie. Mediile termice nocturne vor fi destul de modeste, cu precădere în partea de nord şi de est a regiunii, valorile fiind în general de 11…12 grade, dar cu nopţi chiar mai răcoroase la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. Instabilitatea atmosferică destul de pronunţată va determina, îndeosebi în perioada 24-26 iunie şi în jurul datei de 1 iulie, ploi frecvente ce pot fi importante cantitativ.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS