Social

Cod galben de ninsori în Bistriţa-Năsăud

Meteorologii au emis două avertizări cod galben de ninsori şi ploi abundente şi intensificări ale vântului, potrivit cărora precipitaţiile vor afecta, începând de sâmbătă seară, Banatul, Crişana, Maramureşul, nordul Moldovei, Transilvania şi Oltenia, urmând să se extindă, duminică, în toate regiunile. Bistriţa-Năsăud se află sub incidenţa ambelor coduri.

Potrivit primei avertizări, valabilă în intervalul sâmbătă, ora 17.00 – duminică, ora 8.00, vremea se va înrăutăţi treptat în vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte. În seara zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ninge în Banat, Crişana, apoi şi în Maramureş şi nordul Moldovei, iar în Transilvania şi Oltenia vor fi precipitaţii mixte.

În zona montană şi în Banat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi, local, 25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări în sudul şi sud-estul ţării, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli ninsoarea.

În al doilea cod galben, Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că duminică, între 8.00 şi 20.00, vor fi precipitaţii în toate regiunile.

Astfel, va ninge în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, vor fi precipitaţii mixte în Transilvania şi Oltenia, iar în Muntenia şi Dobrogea va ploua.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25-30 de litri pe metru pătrat în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în Moldova. Tot duminică, în special în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS