Actualitate

Cine va face de acum cadastrul general în Bistrița și la ce stadiu s-a ajuns

Primăria Bistriţa a demarat în anul 2009 realizarea lucrării de cadastru general, în vederea înscrierii gratuite şi din oficiu în cartea funciară a tuturor imobilelor existente pe teritoriul municipiului, respectiv pentru suprafaţa de 14.547 ha.

Până la această dată s-au executat lucrările de cadastru general, faza de teren-interviu, pentru suprafaţa totală de 8.893,52 ha, ceea ce reprezintă 61,13% din totalul suprafeţei municipiului Bistriţa şi localităţilor componente. Pentru cele 4.487 CF-uri eliberate au fost depuse 190 contestaţii, respectiv 4,23%, contestaţii soluţionate în totalitate de către OCPI Bistriţa-Năsăud.

”Continuăm cadastrul, am ajuns undeva la 62% faza de teren care ține de noi și la 42% am înmânat deja extrasele de carte funciară. Diferențe au apărut datorită modificării Legii cadastrului de mai multe ori, iar lucrurile nu s-au schimbat în bine ci în rău. Până la urmă, am clarificat problemele și OCPI încearcă să se apropie de noi. A expirat contractul pe care îl aveam cu firma Ramboll pentru realizarea cadastrului general și suntem în faza în care am lansat angajarea a doi specialiști pentru că dorim să facem cadastrul în general noi în continuare, cu forțe proprii”, a afirmat primarul Ovidiu Crețu.

Cetăţenii din Bistriţa şi localităţile componente pot urmării documentaţiile tehnice de cadastru şi pe site-ul Primăriei Bistriţa accesând portalul institutiei: www.primariabistrita.ro/Anunturi si informatii/Cadastru/ Cadastru general/Sectoare cadastrale afişate, iar atunci când consideră că anumite date înscrise în documentaţia cadastrală nu sunt clare pentru ei sau nu corespund cu cele din documentele pe care le deţin, se pot depune contestaţii la OCPI Bistriţa Năsăud.

În ziua de 14 februarie, în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, de la ora 09.00, vor fi înmânate 160 de extrase de carte funciară cetăţenilor care deţin proprietăţi în ridurile: „La Soare” – sectorul cadastral nr. 102; „La Buduşan” – sectorul cadastral nr. 409. Conform procedurii legale, pentru sectoarele cadastrale menţionate s-a efectuat procedura de publicitate, iar proprietăţile şi proprietarii au fost înscrişi cu titlu gratuit în evidenţele de carte funciară.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS