Actualitate

Florin Chereji: Aventura Vitalia – faza scoaterii gunoiului de sub preș

”Acum, când orașul și județul nostru riscă să fie îngropate în gunoaie, cred că trebuie să ne punem mintea la contribuție și să vedem cum ieșim din aceasta situație. Numai un idiot stă pe margine și se uită cum cade drobul de sare în capul copilului său! Să nu se bucure nimeni dacă, cumva, câteva săptămâni de acum înainte, vom fi sufocați de gunoaiele pe care le producem. Cel mai inteligent lucru este să vedem ce putem face, iar administrația să iasă din infatuarea caracteristică și să asculte și de cetățeni”, spune consilierul municipal PNL Adrian Florin Chereji:

”Pentru această etapă, propun următoarele:

1. Ideal ar fi să găsim un operator care să poată prelua gunoaiele din containerele semiîngropate pe care le avem acum (trebuie să aibă în dotare mașini cu macara care să poată scoate sacii din containere); dacă nu este nimeni care să aibă această dotare să negocieze cu Vitalia închirierea mașinilor care au operat în județ;

2. Revenirea, provizorie, la vechile containere pe care le avea Urbana, care să fie amplasate în fața actualelor puncte de colectare a gunoaielor; problema este dacă Urbana mai are aceste containere, dacă mașinile care le transportau mai sunt funcționale și dacă Urbana mai este dispusă să facă acest serviciu după ce autoritățile locale și-au bătut joc de ei;

3. Dizlocarea unor remorci în punctele de colectare a gunoaielor în care cetățenii să arunce gunoaiele și care să fie apoi remorcate la rampa de gunoi, eventual cu încărcarea gunoiului în autoutilitate de capacitate mai mare care să le transporte la Tărpiu;

4. Mobilizarea Poliției Locale pentru supravegherea punctelor de colectare astfel încât să nu fie depozitate decât gunoaiele menajere, nu și cele rezultate din demolări, toaletări de vegetație, etc., să nu mai fie parcate mașini care blochează accesul la punctele de colectare.

5. Utilizarea „scormonitorilor” la scoaterea gunoaielor din containerele semiîngropate; acești paria ai societății, tolerați de autorități până acuma, ar putea fi foarte utili pentru că au unelte cu care se pot scoate gunoaiele din containere și pentru că sunt familizarizați cu această activitate; ei ar putea fi angajați ca zilieri până la reglementarea situației;

6. La urmă, dar nu în cele din urmă, ADI Deșeuri să facă public contractul cu Vitalia pentru a vedea clauzele care ne pot fi favorabile. Sunt convins că mulți bistrițeni vor căuta să găsească portițele legale de a scăpa din această situație. Cred că nici un bistrițean conștient nu vrea ca orașul în care trăiește să fie sufocat de gunoaie, cu riscurile ce ar decurge din această situație nedorită.

Cu siguranță că pot fi și alte soluții de urgență până se găsește alt operator specializat și licențiat care să preia acest serviciu public vital pentru o comunitate modernă din sec. XXI.

Pe lângă cele de mai sus, pun în dezbatere publică câteva probleme:

1. Afacerea Vitalia trebuie analizată foarte atent, profesional, pentru ca pe viitor să nu mai ajungem în astfel de situații; analiza trebuie făcută pe baza legislației în vigoare și a actelor normative care au stat la baza contractului cu Vitalia; joi l-am sunt pe domnul Ovidiu Crețu, primarul municipiului Bistrița, să-i sugerez să contacteze firma Supercom care pare să fie o firmă serioasă, să preia și colectarea gunoaielor pe lângă serviciul de măturare a străzilor; am primit un răspuns care m-a dezarmat: nu poate face nimic, singura entitate care poate angaja relații contractuale cu un prestator de serviciu specializat este ADI Deșeuri, că așa este prevăzut în Regulamentul de colectarea deșeurilor negociat cu UE; cine dorește să iasă din ADI Deșeuri trebuie să ramburseze UE 42 mil. euro, cât a costat proiectul. Întrebarea, cred că logică, dacă ADI Deșeuri (acest copil idiot al administrației locale bistrițene) nu poate gestiona problema, dacă câțiva angajați ai ADI Deșeuri sunt incompetenți, trebuie să sufere peste 300.000 de oameni? Am citit că dl. Romocea, primarul orașului Năsăud, are o soluție de rezervă, cred că această soluție de rezervă trebuie s-o aibă toți primarii din județ și să nu se bizuie pe acest ADI Deșeuri.

2. Oare nu trebuie convocat, de îndată, Consiliul Local al municipiului Bistrița care este răspunzător, conform Legii administrației publice locale, de asigurarea serviciilor publice de interes local, inclusiv salubrizarea, și de gestionarea situațiilor de urgență?

3. Domnul prefect a anunțat situație de urgență în județ. Să facă bine să explice în ce constă acestă situație de urgență: poate rechiziționa utilaje pentru transportul gunoiului? Poate „elibera” UAT (unitățile administrativ teritoriale) de monopolul ADI Deșeuri de a gestiona această problemă? Poate dispune preluarea totală/parțială a serviciului de către alte instituții ale statului (poate dispune mobilizarea forțelor armate)? Ar trebui, de asemenea, să știm cine este în acel grup de suport tehnic pentru risc biologic și ce va face prefectul cu informările lor. Tot așa cum a făcut cu informarea despre poluarea râului Șieu tot de către Vitalia? Ce măsuri a luat pentru a evita producerea unui astfel de eveniment în viitor? Crede că amenda dată de Comisariatul pentru mediu e de ajuns?

4. Care este poziția Consiliului Județean? Domnul Radu Moldovan, președintele CJ, este președinte al ADI Deșeuri. Care este soluția domniei sale? Dacă este cumva în concediu, ar trebui să aibă un înlocuitor care să ne comunice poziția CJ.

5. Dacă informația că se știa din februarie că Vitalia este în insolvență și că-și va pierde licența de operare este adevărată, de ce s-a băgat gunoiul sub preș? De ce nu s-au luat măsurile necesare pentru găsirea din timp a unui operator specializat, cu bonitate? Pentru că veneau alegerile locale și nu se dorea dezbaterea acestei probleme?

6. Bistrițenilor trebuie să le se prezinte toată istoria acestui proiect. Când a demarat, ce hotărâri ale CJ și ale consiliilor locale au stat la baza înființării ADI Deșeuri, cine a aprobat Regulamentul de funcționare ADI Deșeuri. Cum a putut primarul și consilierii locali din Bistrița să fie de acord cu un Regulament în care se prevedea că în Adunarea Generală ADI Deșeuri municipiul Bistrița (cu 90.000 locuitori) are un vot egal cu comune de 2-3000 de locuitori? Este posibil ca situația colectării deșeurilor din Bistrița să fie hotărâtă de câțiva primari pe care-i doare în bască dacă gunoaiele sunt colectate? Cu prima ocazie acest Regulament trebuie renegociat și dreptul de vot în AGA ADI Deșeuri să fie proporțional cu populația UAT.

7. Domnul Ovidiu Crețu vehiculează în aceste zile ideea taxei de salubritate care ar fi salvarea situației. Nu cred că este corect! În primul rând, la licitația privind acest serviciu public de colectare și transport a deșeurilor la rampa de la Tărpiu, a fost prevăzut un tarif pe metrul cub de deșeu colectat/transportat. Vitalia și-a asumat acest mod de lucru și a oferit cel mai mic preț. Ceilalți participanți la licitație au acceptat același sistem, de încasare a serviciului direct de la beneficiari. Sigur că este mult mai simplu să încasezi serviciul de la Primărie și Primăria să se chinuie să încaseze banii de la populație. Pe acestă logică, ne vom trezi cu taxa pe apă potabilă și canalizare și Aquabis ia banii de la Primărie. Pentru reglementarea încasării serviciului de colectare/transportare a deșeurilor primăriile pot institui amenzi pentru cei ce nu-și fac contract cu prestatorul de serviciu. Nu este normal ca primăriile să devină serviciul comercial al Vitalia, sau cum l-o fi chemând pe prestatorul de serviciu.

8. Nu am auzit nicio autoritate să pună în discuție rezilierea contractului cu firma din grupul Vitalia care administrează rampa „ecologică” de la Tărpiu. Propun public rezilierea contractului cu firma Vitalia care administrează rampa de la Tărpiu. Să nu ne „joace” cum vor ei, la profit să rămână, la pierdere nu (pierdere datorită proastei lor organizări). Dacă nu le mai place în BN să plece cu totul! Sunt destule motive să se rezilieze contractul pentru administrarea rampei de la Tărpiu: nu fac nicio sortare a deșeurilor și au cauzat poluarea râurilor Roșua și Șieu. Dacă tot e să ne despărțim, atunci Vitalia „la adio tu” – vorba cântecului, dar cu totul! Duceți-vă învârtindu-vă de unde ați venit!

9. La urmă, nu pot să nu fac referire la apelul unui parlamentar să nu se trateze politic această chestiune, că intrăm în derizoriu. În ceea ce privește derizoriul are dreptate, dar să nu se ajungă și la conotații politice va fi foarte greu. Dar, mare atenție, s-ar putea să aibă de dat socoteală toți consilierii județeni și locali (inclusiv partidele din care au făcut parte) care au dat girul acestui proiect.

10. Sper ca administrația locală să tragă concluziile cuvenite din acest trist episod. Transparența în actul decizional ar diminua foarte mult producerea unor astfel de situații. Sunt mulți cetățeni cărora le pasă ce se întâmplă în comunitate și care pot veni cu propuneri constructive în probleme de interes comunitar. Dar dacă ascundem contracte, documentații privind proiecte de investiții, dacă publicăm pe furiș proiectele de buget și nu ascultăm opinia cetățenilor, nu avem cum evita producerea unor evenimente nedorite”.

12 comentarii

  • Felicitari domnule consilier, jurnalist,ong-ist sunteti un cetatean responsabil doar cu autorizatia de constructie la casa stati rau…in rest sunteti extrem de implicat si vreti sa schimbati lucrurile…oare nu mai bine va schimbati d-voastra primul si apoi sa ii schimbati pe alti?

  • Si cu resturile vegetale (din toaletari) d le Chereji ce sa facem? Daca le dau foc poluez, daca fac compost il omor pe vecinu cu mirosurile de la descompunere iar sa renunt la spatiul verde nici nu se pune problema? Vitalia a refuzat sa imi preia resturile vegetale ca si deseuri suplimentare cu plata aferenta, mi le taxa ca si deseurile „speciale” la pret de deseu de constructii de ajungeam la 400-500 ron pe luna.

    • Daca aveti prea multe, mi le aduceti mie 😉 Le tocam si facem brichete din ele pentru incalzirea iarna!

    • Tocarea o puteti face si acasa si distribuiti pe teren unde au crescut. Se autocomposteaza si asta fara miros si este si benefic pentru sol si plante. Pur si simplu dati inapoi la sol ce ati extras din el inainte.

    • Bun dar eu sunt dispus sa platesc sa le ridice. Nu ca si deseu asimilat cu cele de constructie. Ce poate fi biodegradabil ca si desurile vegetale? Ca sa le toc trebuie masina de tocat, mai mult timp la dispozitie ( pe care nu il am, si asa in fiecare weekend sunt sclavul gradinii si in situatia mea sunt destui cetateni), etc. Si nu inteleg de ce imi oferiti mie solutii alternative care nu pot sa le aplic, nu ma cunoasteti , nu va cunosc. In Cluj Napoca de ce se pot prelua fara atatea solutii alternative lipsite de fezabilitate pentru majoritatea persoanelor?

  • Domnul Chereji o abordarea curajoasa si responsabila. Pacat ca dincolo la aia pusi sa gesioneze iresponsabilitatea e cuvantul de ordine. Si da Radu Moldovan, presedintele ADI cum bine spuneti e in concediu. E responsabilul principal , dar si-a pus palma in fund. Asta meritam, asta avem. Si da, sa faca bine prefectul sa dea niste explicatii.

  • Un papagal penibil care n-are habar de nimic si s- a trezit vorbind ca de obicei. Un narcisist bolnav. Auzi tu, sa apelam la talentele tiganilor. Consilier de Cotul Iadului. Solutia e iesirea urgent din ADI si inceperea imediata a procedurii de achizitie a unui operator al serviciului de catre mun Bistrita. Serviciile nu se pot incredinta ca pe vremea primarului pus de sidicat si securitate.

  • Ocâşî de-ştia după război, mereu s-arata.
    Concret, ce faceţi domnule conzilier ?
    Aţi luat iniţiativa convocării unei sesiuni speciale a Consiliului local care să analizeze implicatiile şi consecinţele retragerii din ADI şi constituirea unui serviciu de salubritate local – Bistriţa, sau încheierea une convenţii prin încredinţare directă cu un operator mai mic ?
    Aţi analizat implicatiile inceperii unui proces care să aibă ca obiect obligarea Vitaliei să presteze încă 6 luni până la soluţionarea problemei găsirii unui alt operator ?
    S-au declanşat procedurile de licitaţie pentru noul operator ? Când are loc licitaţia ? Cât să aşteptăm până să ia decizia şi apoi încă pe atât până se pune în practică ? Politica n-ar trebui să fie numai o fabrică de tocat vorbe şi de făcut promisiuni ! Accte şi fapt, nu vorbe şi promisiuni !

  • Cetatene draga; esti foarte tare dar si prost informat. Dumneata nu sti cine este consilier cu adevarat si cine nu a reusit sa fie. Adica eu cel care iti spune ca esti pe langa subiect, dar te-ai insemnat ca multi altii si te bagi singur in seama. Chereji e baiat bun, si nu si-a construit casa fara AUTORIZATIE. Eu sunt ala fara AUTORIZATIA care nu vrea sa vina de 8 ani, ca asa vrea administratia ticalosita si care nu este capabila sa respecte peroprietatea si actele pe care nu vrea sa le inteleaga. Dar mai este putin, si vine ziua scadentei. NO AMU ai INTELES ? CHEREJI nu are necazurile pe care le am eu, si nu asteapta vreo tadula de la CRETU.

  • In afara de a-l contrazice pe Chereji, mai stiti altceva, ceva constructiv, concret? De bine, de rau, acesta a avut inteligenta si curajul de a expune un pachet de propuneri, care ar putea fi analizate si adoptate impreuna, in folosul nostru, al oamenilor de rand, cu EI dar si cu VOI, in „marile consilii” local si judetean; acestea sunt suficient de clare chiar si pentru neuronii mai putin „evoluati”, ceva mai obositi din cauza marelui efort de a-l contra pe Chereji si pe altii, care nu sunt din gasca voastra!
    Daca suteti atat de hotarati si de buni, dati niste idei si voi! Ca ar fi pentru folosul tuturor si pt de-alde Chereji, pentru noi, dar si pt voi! Aveti ocazia sa dovediti ca nu sunteti doar …nulitati cu pixu-n mana!

  • Vitalia a ramas cu administrarea gropii de la Tarpiu , le convine sa plece doar pe jumatate . Asta e marele semn de intrebare , dar pentru raspuns nu putem decat specula atata vreme cat nu se cunosc subterfugiile contractului semnat cu ADI . Oricum e jale mare si va avea de suferit un judet intreg . Azi maine vom fi pe prima pagina in presa nationala . Ce se intampla la noi in judet nu s-a mai intamplat niciodata in Romania .

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ameno Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS