Actualitate Social

Cercetaşii Bistriţeni, Camp KISS la Colibiţa: ”Kreativ, Implicat, Simplu şi Sofisticat”

La Colibiţa a avut loc Camp-ul KISS organizat de Cercetaşii Bistriţeni. Sub sloganul ”Temelia unui nou început”, Cercetaşii de la unităţile ”Bistriţa” şi ”Academica” Năsăud au participat la ateliere de creaţie, orientare, cercetăşie, la drumeţii şi diverse activităţi având ca scop dezvoltarea personală.

Camp-ul KISS a reuşit să atingă obiectivele care se regăsesc chiar în titlul acestuia: ”Kreativ, Implicat, Simplu şi Sofisticat”, completat de motto-ul ”Keep it small and simple!”.

Responsabili de activitatea tinerilor au fost Sidor Costinaşi, Alina Costinaşi, Daniela Bulcu, Anca Moldovan, Grigore Sidor, Codruţa Sidor, Mariana Bălănean, constituind staff-ul camp-ului împreună cu alţi doi cercetaşi, Sergiu Popescu şi Cătălina Ometiţă-Dragoş.

”Împărţiţi pe ramuri de vârstă, respectiv lupişori, temerari şi exploratori, cercetaşii au avut acces la un nou tărâm de poveste, în care respectul, responsabilitatea, creativitatea, încrederea şi atenţia sunt lucruri esenţiale pentru o creştere armonioasă. Pe lângă un program bine stabilit pe care l-au urmat, în evidenţă a ieşit faptul că vizitele şi hike-urile în zonele Colibiţei ( Tăul Zânelor, Borcut, o gospodărie tradiţională din Miţa) au fost o oportunitate pentru a învăţa ce înseamnă lucrul în echipă şi ce înseamnă cu adevărat cercetăşia, descoperind şi alte stiluri de viaţă.  Lupişorii au pus în scenă talentele lor de tetrau, pictură, într-un cuvânt ”artistice” pe care le-au ”şlefuit” în aceste 7 zile, privind cu entuziasm întreaga experienţă şi manifestându-şi dorinţa de a participa la viitoarele tabere ale cercetaşilor. O săptămână de vis nu doar pentru copii, ci şi pentru liderii care au fost capabili să redescopere lumea copilăriei prin ochii tinerilor ce au construit temelia unui nou început”, informează Cercetaşii Bistriţeni.

Pe de altă parte, temerarii şi exploratorii au privit această săptămână ca o iniţiere în tainele vieţii, învăţând să se ajute unul pe celălalt, să fie curajoşi şi ambiţioşi şi să lupte pentru ceea ce îşi doresc. Iată câteva gânduri ale tinerilor participanţi:

”Pentru mine, toate aceste întâmplări şi expediţii mi-au arătat ce înseamnă de fapt spiritul cercetăşesc. De la cel mai mic gest, până la cea mai importantă învăţătură, cercetaşii mi-au arătat că o singură faptă bună poate însemna un zâmbet. Doar având încredere poţi reuşi, iar munca în echipă e esenţială” – Dalia Bodiu

”Am trăit momente deosebite. Cu plăcere, îmi amintesc de bunătăţile făcute de tanti Ioana, care cu mare drag, ne-a primit în gospodăria ei. Am apreciat ospitalitatea de care a dat dovadă, dărnicia şi căldura cu care ne-a întâmpinat. Am rămas impresionată de casa tradiţională, de frumuseţea locului, de simplitatea şi liniştea sufletească pe care ţi-o conferă şederea pentru câteva clipe în acel loc. Şedere care te face mai bogat sufleteşte” – Liana Moldovan

”În urma concursului de orientare, am înţeles câteva lucruri extrem de importante: dezbaterea ideilor trebuie făcută cu toată echipa, nu doar cu o parte din ea; ascultarea indiciilor trebuie făcută până la capăt; trebuie să fim atenţi la detalii. După terminarea jocului şi după cele învăţate, ne-am dus în camere epuizaţi şi am discutat despre experienţa pe care am trăit-o prin această mică aventură” – Mihai Urdă

”Un alt joc, sau activitate, care mi-a plăcut foarte mult a fost cuvântul zilei. Un cercetaş ales de lideri trebuia să spună un cuvânt la începutul zilei, iar la sfârşitul acesteia, câteva persoane erau alese să vorbească despre acel cuvânt. Unele dintre cuvintele alese au fost: emoţie, frumos, încredere şi entuziasm, cuvinte puternice care au descris o mare parte din lucrurile ce s-au întâmplat în tabără. Am învăţat să am încredere în mine, am învăţat să iubesc natura, am învăţat să lucrez în echipă, totul datorită acestor oameni incredibili care fac parte din Cercetaşii Bistriţeni, oameni pe care îi admir pentru dorinţa lor de a-i ajuta pe ceilalţi, de a face o lume mai bună şi pentru dedicarea lor în organizarea evenimentului” – Ioana Tămaş

”Ziua care îmi aduce aminte de unele dintre cele mai frumoase clipe trăite aici, în Camp KISS Colibiţa, este ziua în care am fost ”bucătar”. Această zi a început pentru mine la ora patru şi jumătate dimineaţa şi s-a încheiat undeva pe la unu noaptea. În acea seară, am primit, de asemenea, titlul de ,,cercetaşul zilei”, fapt care se datorează implicării mele la bucătărie şi a responsabilităţii pentru focul care trebuia aprins de dimineaţă şi menţinut toată ziua. De fiecare dată după ce se servea masa, spălam vasele cu drag şi mă bucuram că am trăit astfel de momente alături de cea de-a doua mea familie: Cercetaşii Bistriţeni” – Cristian Popescu

”În urma jocului de orientare, am descoperit farmecul naturii, am petrecut clipe de neuitat, am învăţat să colaborăm şi să ascultăm părerile celorlalţi, nu doar ale noastre. Am mai învăţat să dezvoltăm şi să valorificăm aptitudinile fiecăruia. Dar, mai presus de orice, am învăţat că pot avea încredere în aceşti oameni minunaţi şi că nu trebuie să mă dau niciodată bătută!” – Adriana Rus

”Zilele petrecute la Colibiţa au fost superbe şi mi le voi aminti întotdeauna. Ce m-a impresionat cel mai mult au fost focurile de tabără, momente în care ne-am unit şi în jurul focului am cântat cântece de munte. În acest moment, simt că începe să îmi pară rău că se termină acest camp. Îmi pare rău că trebuie să ies din acest tărâm de basm, dar sper ca la fiecare activitate pe care o vom avea de acum încolo, să pot să pomenesc de cel puţin una dintre peripeţiile prin care am trecut aici”- Sergiu Popescu

”Cercetaşii pe care i-am cunoscut în acest camp sunt refugiul în care mă pot regăsi şi sunt liniştea frumoasă care se aşterne astăzi, în ziua plecării, peste cuvintele pe care le scriu aici. ”Împreună” din nou, ”împreună” în orice situaţie, oricât de grea ar fi ea, ”împreună” pentru a trece prin noi aventuri şi ”împreună” pentru a crea o lume mai bună. Ştiu că o să fiu pregătită pentru ziua de mâine, cu speranţa şi încrederea imensă că acest camp o să-mi deschidă plicul de amintiri pentru a-l reîmprospăta şi vara viitoare” – Cătălina Ometiţă-Dragoş.

AICI mai multe fotografii.

1 camp kiss colibita 2 camp kiss colibita 3 camp kiss colibita 4 camp kiss colibita

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS