Actualitate

Ceasuri rele la Pârtia Cocoş. Un bărbat a murit strivit de un utilaj de 40 de tone

(FOTO) Într-o zi de marţi cu trei ceasuri rele, un bărbat de 37 de ani a murit la Pârtia Cocoş după ce a fost prins sub un utilaj de circa 40 de tone. În ciuda eforturilor făcute de salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, viaţa omului nu a putut fi salvată.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au început anchete ca să afle în ce circumstanţe s-a produs acest grav accident de muncă.

Potrivit viceprimarului Gelu Muthi, bărbatul decedat lucra la firma Agisfor din Bucureşti, specializată în stabilizare de terenuri, care s-a asociat cu firma Kranz din Piteşti pentru a stopa alunecările de teren de la Pârtia Cocoş.

Administraţia locală a predat amplasamentul lucrării în cursul zilei de luni, începând de marţi întreaga responsabilitate pentru tot ce se întâmplă pe şantier, inclusiv siguranţa muncitorilor, aparţinând celor care au contractat lucrarea, aşa cum scrie, de altfel şi în contract.

Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, Otilia Berbecar, a declarat: „Firma este din Bucureşti, descărcau o foreză de pe un trailer. Omul din cabină ce mişcări a făcut nu ştiu, s-a speriat, s-a înclinat foreza şi s-a răsturnat peste el utilajul. Noi facem o comisie, cercetăm cazul şi pe urmă luăm alte măsuri”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Crina Sîrb, a spus că IPJ a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. „Victima a fost identificată. Este un bărbat de 37 de ani din judeţul Ialomiţa”, a spus Crina Sîrb.

”Prin SNUAU 112 a fost sesizat faptul că pe raza municipiului Bistrița a avut loc un accident, în urma căruia, din păcate, o persoană și-a pierdut viața. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 37 de ani din localitatea Adâncata, județul Ialomiţa, și au stabilit faptul că, în timp ce mânuia un utilaj în zona Dealul Cocoşului, s-a răsturnat, fiind prins sub cabină. Cadavrul a fost preluat şi transportat la Secția Prosectură a spitalului județean, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care avut loc nefericitul eveniment”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pârtia de schi Cocoș din Bistriţa a fost afectată vara aceasta de o alunecare de teren, iar Primăria Bistriţa a alocat 180.000 de lei de la buget ca să o oprească.

Sursa foto: ISU Bistriţa-Năsăud

24 comentarii

  • Mofturile lui Cretu au facut si jertfe . Un miliard de partii nu valoreaza cat viata unui om . Asta e inceputul sfarsitului ciumei rosii in orasul nostru .

    • Sa iti fie rusine Floreane! Depasesti orice masura. Toata viata ai taiat frunze la caini, acum sportul tau preferat este batutul din gura. Doar atat poti.

    • Doamna Cristiana Sabău ar trebui să „editeze”/cenzureze asemenea ticăloșii debitate de un fanatic al CIUMEI NEGRE SRI-DNA. Dar din păcate timponline încurajează injuriile denigrarea și insultele la adresa PSD și alegătorilor PSD, asta în timp ce se șterg comentariile critice la adresa PNL, USR etc.

    • Ce … de om poti sa fi Ovidiu Florian! Si va mai intrebati voi astia din opozitie de ce sunteti unde sunteti!

  • Mofturile PSD cu partia asta produc pana si jertfe . Un miliard de partii ca tampenia lui Cretu nu valoreaza cat o viata de om . Cretule … ma abtin .

    • Asta faci Florean , ce stiti voi : ” cățărarea pe cadavre ca la Colectiv. Atât puteți. Punct.

  • Doamna Otilia Berbecar e foarte sfatoasa , dar debiteaza niste ineptii cat ea de mari . Doamna , abtine-te te rog , dumneata vezi daca avea carte de munca , in rest e treaba Parchetului de pe langa Judecatoria Bistrita .

  • Moldovan a platit cu functia incendiul Bisericii Evanghelice, poate ca ar trebui sa plateasca si Cretu niste boacane, asta ultima e totusi o viata pierduta.

  • Ioi ce m-am speriat. Am crezut ca-i primaru, doamne fereste, ca pe el numai un utilaj de 40 de tone il poate dobori.
    Condoleante nefericitei familii a tanarului muncitor.

  • Floreane, bați câmpii de mult timp. Numai otravă și răutăti ai in suflet. Păi “Inspectoratul teritorial de muncă” prin “lnspectia muncii”, verifică toate accidentele de muncă întocmind un dosar ce ajunge in instanță. E obligatoriu sa facă cercetare. Tu nu vezi decât ce vrei tu si te răzbuni pe cei ce nu au fost de acord cu tine. Ai mereu treaba cu Presedintele CJ Radu Moldovan, care chiar a facut ceva importat pt judetul acesta. Inclusiv ca te-a dat pe tine afară de la “Directia de paza” a județului in 2012 cand a venit Presedinte, unde tu ti-ai dat un salariu de peste 100 milioane… atunci, mai mult decât Presedintele CJ aveai salariul, unde tu erai angajat si ti-ai angajat toate neamurile acolo.. Plus multe altele. Le ști tu! E adevărat? Crezi ca lumea nu stie ce faceai atunci si de ce porti asa ura mare “chelnerului” cum îi spui tu si care ti-a tăiat “portia” exagerata? De aici ura ta nemasurata pt el si tot ce inseamnaPSD. Cei ce au lucrat cu tine la paza stiu bine ce faceai acolo. A venit intradevăr PSD si te-a oprit. De aici ura ta spre ei. Că in rest nu ai nici o realizare vizibilă ca “om politic”. Nu ai venit in Consiliul din care faci parte cu nimic constructiv. Doar ură și vorbe grele izvorâte din frustrările tale. Otravă vărsată peste oameni ce nu merită asta. Păcat. Ești crestin. Să nu uiți asta. Tot ce trimiți spre alții, in timp se întoarce ca un bumerang.

  • A murit un om la locul de munca in virsta destul de tinar. Condoleante familia lui.
    Nu inteleg de ce si asta trebuie luat ca si punctul de plecare la discutii politice si jigniri!

    • din pacate a murit la locul de munca, dar acel loc este unul al prostiei manageriale a unui taran parvenit care pune în practica ceea ce viseaza noaptea.
      daca murea la asfaltarea unei centuri ocolitoare care sa ocoleasca într-adevar orasul sau la constructia unei gradinite (ca aia de pe Balcescu care asteapta de aproape 10 ani sa functioneze) macar nu murea degeaba.
      dar asa…..sa mori pentru cârpeli facute la proiectul megalomanic al unui tâmpit parca este prea stupid, nu credeti?

    • In primul rind a murit un om tinar si pentru familia lui nu conteaza cit de moral a fost si cit sens avea lucrarea. Iar pentru a doua parte asi propune sa ne oprim sa jignim si sa urlam pe online ci sa mergem la vot data viitoare ca se miscm lucrurile intro directie mai buna. Nu cred ca are sens sa tot repeteam altceas sloganuri la infinit. Intre timp cred ca o majoritate a inteles bine ca la Wonderland investitiile au fost si vor fi disproportionate daca nu schimbam o data guvernarea locala macar cu omeni mai tanari.

  • Degeaba divizia de dislike a PSD s-a activat.
    A murit un om.
    E o realitate.
    Lucrările executate de administrația locală sub conducerea directă politică a primarului PSD au fost de proastă calitate. De la proiectare la implementare iar acum la întreținere,pista a costat vieți,,a avut un impact negativ asupra mediului iar acum începe să coste scump vieți umane.
    Pentru că ca şi avertisement nu va fi ultima judecând după habarnismul instituționalizat.
    Vor urma coliziuni ,datorită calității proaste(absența constantă a temperaturilor..petece de fricțiune dezvelite, obstacole solide) urmate atât de fracturi cât şi decese.
    Corupția şi incompetența ucid.

    • Nu sunt snob amice, îmi plătesc din propriul salariu, normal ca și orice nord-american, supele de câteva ori pe săptămână, cam pe la 10-12 dolari porția.
      E greu de înțeles în România, dar atât costă o supă Pho bună la un restaurant unde bucătarii sunt asiatici. Am doi prieteni care sunt proprietari de restaurante mici.
      Nu sunt nici parlamentar român sărac, care cu chiu cu vai zgârcit scoate doi lei pentru o porție de meniu, după ce și-a dat prin lege costuri de asistat social la cantina parlamentară. Asta da democrație, blidul mie, lingura ție.
      Revenind la subiect.
      E o serie de inconsecvențe logice în pârtia respectivă.
      1. Temperatura anuală, grosimea stratului de zăpadă, numărul zilelor cu precipitații sub formă de ninsoare…documentate statistic din anuarul meteorologic NU SUSȚINEAU FEZABILITATEA UNUI ASEMENEA PROIECT.
      Și totuși, Primarul Crețu , ski-petrecărețu a procedat împotriva rațiunii împreună cu gașca de somnambuli PSD&company.
      2. O dată decizia politică(greșită) luată, a fost prost implementată. Proiectant și proiectant de doi bani, după doi ani plătit la costuri de stațiune austriacă. Defrișat, erodat solul o ia la vale, așa zisele lucrări realizate la standarde de calitate și siguranță sunt niște improvizații sub orice standard în construcții. Dar aprobate sub supraveghere politică de toți funcționarii locali.
      3. Aspectul de securitate la locul de muncă pare un moft. A mai murit un om cu tractorul, acum a murit unul sub utilaj.
      Să luăm doar județul BN.

      24 august Hălmășău
      1 august lângă Beclean
      30 Aprilie Șintereag
      Anul trecut în august Prundul Bârgăului
      Iulie- Suplai Tibles
      Octombrie tânărul ce ajuta o mamă.

      Da, sunt accidente într-un sens pentru că nimeni nu a prevăzut să moară, nu pentru că inconștiența și nerespectarea regulilor minime de siguranță în manevrarea unor utilaje, sunt practici considerate normale.
      Sunt sensibilizați fermierii utilizatorii de tractoare , utilaje periodic?
      Că nu or fi zeci de mii.
      Deci accidente evitabile?
      Mai mult ca sigur.

      Și probabil ce a jucat în producerea accidentului..strict real starea și concentrare a unui muncitor adus de la sute de km depărtare(sunt curios dacă la o anchetă se va dovedi probabil că muncitorii abia au sosit după un drum lung de câteva zeci de ceasuri fără să aibă timp să recupereze), lipsa supravegherii directe pe șantier- unde era responsabilul coordonator.
      Apoi altă întrebare, de ce o firmă din București?
      Contractată pe bune.. sau pentru *recomandări de la amici*..
      Dar e probabil o doar o coincidență numele administratorului Agisfor Daniel Culiță cu numele decedatului Tărâță Culiță, posesorul Insulei Mari a Brăilei fostul șef CJ Neamț.
      (Insulă pe care o cumpără șeicii, PSD-ul are contacte bune cu lumea profitorilor când e vorba de vânzarea pe bucăți a ceea ce a mai rămas ca și resurse.Biznis neică)
      Dacă nu e, teoria mea, că în România contractele cu instituțiile publice sunt între mici familii elgate de politice e valabilă.
      Prin căpușarea politică a bugetului câteva familii o duc bine, iar alții mor cu zile.
      Iar funcționarii bifează conștincios registre de morți în loc să fie proactivi, mai bine spus constată în loc să prevină, confortabili cu lefele lor.

    • Legatura vine, dupa alegeri, cand o sa intre in normalitate si tara asta.
      Atunci sa vezi tu cum o sa explodeze legaturile si emigrarile in Costa Rica.

  • Tazman , daca nu era partia asta nenorocita nu ramaneau 2 copii orfani . Nu-i vina lui Cretu , zic si eu asa , dar uite ca uneori moftul lui schimba destine . Nu-ti poti imagina durerea decat daca vezi familia indoliata la cimitir , atunci pricepi mai usor ce-i in sufletul lor .

  • De ce nu spune nimeni ca trailerul este fisurat si strâmb iar șoferul a fost amenintat ca va fi dat afara daca nu pleaca in cursa

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui citizen Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS