Actualitate

Ce măsuri fiscale intră în vigoare la 1 ianuarie 2019

Guvernul a decis plafonarea preţului la gaze şi la energie electrică pentru următorii trei ani, pentru toţi consumatorii casnici (68 lei/MWh, de la 1 ianuarie 2019 până la 28 februarie 2022). Preţul va fi plafonat şi pentru consumatorii industriali, însă acest cost va fi însă suplinit prin impunerea unei taxe de 2% din cifra de afaceri pentru toate companiile din energie.

Se va înfiinţa un fond privind dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare de interes naţional, pentru care se vor prevedea 310 milioane de lei în bugetul pe anul viitor, pentru a reabilita şi moderniza infrastructura de acces la aceste puncte de interes naţional, dar şi pentru extinderea de capacităţi de tratament balnear. Statul sprijină aceste proiecte în proporţie de 50% din cheltuielile eligibile, acordând ca ajutor de stat minimis până la 200.000 de eruo pentru cheltuielile ce vizează activităţile economice.

Se va crea și un fond de dezvoltare şi investiţii pentru proiectele comunităţilor locale şi ale universităţilor, prin care se vor putea finanţa poriecte în educaţie, sănătate, dezvoltare locală, infrastructură. Bugetul este de aproximativ 10 miliarde de euro, gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

Se va introduce un mecanism ce prevede impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%: taxare de 0,1% din activele financiare dacă se depăşeşte cu 0,5 puncte procentuale pragul de 2% al ROBOR, 0,2% din activele financiare dacă se depăşeşte nivelul de referinţă cu 1,01-1,5 puncte procentuale, 0,4% din activele financiare dacă se depăşeşte pragul cu 1,51-2 puncte procentuale, iar la o depăşire de peste 2 puncte procentuale a pragului taxa pe activele financiare va fi de 0,5%.

Se propune pentru 2019 aplicarea de la 1 septembrie a unui punct de pensie majorat, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă de la 640 de lei la 704 lei.

De asemenea, în 2019 se menţine sistemul privind vouchere de vacanţă pentru sectorul bugetar de 1.450 de lei.

O altă măsură anunţată este devansarea aplicării creşterilor pentru cadrele didactice din 2022 la 1 septembrie 2020.

Încă o măsură adoptată este obligarea administraţiilor publice de a raporta online execuţia bugetară din 1 august 2019.

Alte măsuri: aprobarea acordării de granturi de până la 500.000 de euro pentru firme, fundaţii şi ONG-uri pentru construirea de grădiniţe cu program sportiv, în timp ce în domeniul comunicaţiilor s-a stabilit un nivel minim de aproximativ un miliard de euro privind vânzarea licenţelor 5G şi un nivel minim de aproximativ 2 miliarde de euro pentru prelungirea licenţelor 3G. Pentru cei care activează în acest sector, s-a stabilit o taxă care se va plăti către ANCOM de 3%, taxă care va fi folosită de ANCOM pentru digitalizarea aparatului administrativ de stat.

Totodată, s-a hotărât majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc, cu 2% pe cifra de afaceri.

În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, contribuţia a rămas în continuare de 3,75%. S-a redus comisionul de administrare, de la 2,5 la 1%.

S-a stabilit ca societățile care administrează aceste fonduri să ajungă la un capital social după cum urmează: dacă administrează fonduri de până la 100 milioane de euro capitalul social trebuie să fie 5% din valoarea contribuţiilor administrate, dacă administrează fonduri între 100 de milioane de euro şi 500 de milioane de euro capitalul social trebuie să fie de 7%, iar peste 500 de milioane de euro capitalul social trebuie să fie de 10%.

A fost crescut plafonul privind acordarea ajutorului minim de încălzire de la 614 lei la 750 de lei, iar în domeniul construcţiilor salariului minim va creşte de la 1 ianuarie la 3.000 de lei brut şi vor fi diminuate taxele pe muncă în acest sector.

Reducerea TVA de la 19% la 18%, care trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019, a fost amânată.

”Da, s-a terminat cu abuzul băncilor împotriva românilor, da, s-a stopat timp de trei ani creșterea prețurilor la gaze… și da, România este a românilor și nu mai acceptă să fie „un sat fără câini”! Felicitări Guvernului Dăncilă!”Doina Pană, deputat PSD

”Dragnea-Vâlcov-Orlando aruncă un val de scumpiri peste 2019. Ați auzit de taxa pe inflație? Asta vor să introducă de fapt Orlando, Vâlcov și Dragnea când se năpustesc cu biruri pe ROBOR, noul țap ispășitor. Inflație pe care tot ei au aprins-o și au alimentat-o prin politici iresponsabile. Știți cum vine asta? E ca și cum cei care pun focul strigă apoi că-l sting, dar îl aprind și mai tare. Cine aplaudă aceste taxe ale socialismului sud-american (să nu uităm că vor să suprataxeze și companiile din energie și Telecom) ar fi bine să se uite la propriile buzunare. Tocmai aceste biruri le vor goli în 2019. La toate acestea adăugați și loviturile pe care le dau, iarăși, Pilonului 2 de pensii cu un elan comunistoid. Între timp Tăriceanu, girează prin tăcere seniorială fiscalitatea tovarășilor săi pesediști care va nenoroci companii, firme private, locuri de muncă și veniturile românilor. Domnilor de la UDMR, jihadul fiscal nu alege: va lovi în toți cetățenii, inclusiv în cei de etnie maghiară! Nu exista nicio scuză să mai cauționați această guvernare falimentară, față de cei care v-au trimis în Parlament. Cetățenii nu vor uita și nu vor ierta când va veni momentul votului” – deputatul Robert Sighiartău, secretar general al PNL

16 comentarii

  • Socialismul generează sărăcie și viceversa. Românii care i-au votat pe socialiști vor înțelege curând prostia pe care au făcut-o.

    • Sunt numai măsuri bune!
      Merita felucitari acest guvern, merita mulțumirile noastre.
      Prețul la gaz nu mai creste 3 ani, jocurile de noroc sunt impozitate, ajutorul de încălzire creste, se construiesc gradinite, bancile sunt taxate!
      Ce nu o fi bine ?

    • PSD nu e partid socialist poate doar cu numele . pare mai mult de extrema dreapta
      A aparut Demos un noua partid sper sa fie socialist adevarat cum e in scandinavia

    • @Dorel

      Eu sunt membru al unui partid de extremă dreapta din vestul Europei și pot să-ți spun un lucru : pesedeul este nimic altceva decât o M A F I E !

  • La majoritatea romanilor -pesedista zisa – daca le promiti 2 kkati anul viitor, in loc de unul cat au primit anul asta, exulta.
    Asta ni-i natia.
    N-ai cu cine !

    • Loimba romana e perfecta in comentariu, asa ca „Pentru lb rom” du-te si te spanzura cu mizeriile psd-iste in frunte! Analfabeti cocliti!

  • Mare curaj de a lupta cu bancile in conditiile in care guvernul trebuie sa imprumute 6 miliarde de euro pentru finantarea deficitului bugetar. Va fi un 2019 interesant pentru Romania….

  • Este obligatorie :re-castigarea independenței energetice, financiare si morale …..ale României.
    Altfel riscam sa ajungem sclavi în țară asta. (Dacă nu si sîntem deja).

    Imi pare rau ca trebuie sa fiu de acord cu tâlhării…..!

  • Mi se par amuzante amentintarile cu plecarea din tara a companiilor.

    Daca Erste pleaca din Romania ar fi cu adevarat apocalipsa pentru ei. Am vazut ca au scazut la bursa cu 8% doar pentru niste taxe amarate in plus pentru BCR. Sa renunte la BCR probabi ar duce la o scadere imediata cu 30% a actiunilor, Colaps total. Multi oameni nemultumiti.

    Daca OMV ar lasa Petrom-ul de izbeliste, efectele aceleasi. Nu mai zic ca probabil abia asteapta sa devina si mai dependenti de rusi. NOT.

    Iar Romania nu moare daca pleaca o banca, sunt alte 10 care asteapta sa se infrupte din profitul sanatos lasat liber. Iar locurile de munca lasate libere vor fi ocupate instant de economie in conditiile actuale ale crizei de personal.

    In final, sunt doar jocuri de putere. Doar ca esti un pic penibil cand faci amenintari din astea.

    • Pleaca pe dr@cu.
      Nu pleacă nicăieri.
      Vor face vârtejuri sau vremuri pe robot de 1.99%. Si gata.
      Mare lucru.

  • Si cum sînt multi si din politica (Mai ales) cu bani împrumutați…..o sa le lase, fiindca acest deal o sa-i avantajele direct si indirect.
    Vreti sa explic ???

  • în domeniul construcţiilor salariului minim va creşte de la 1 ianuarie la 3.000 de lei brut şi vor fi diminuate taxele pe muncă în acest sector.

    foarte bine dar trebuie aplicata la toti !

    numai asa poti frana putin plecarea romanilor din tara

    romani asa naivi cum sunt cred ca daca au 200 lei in plus fata de minim pe ei nu i interseaza minimu

    PSD sa doveasca ca e social democrat ca pana acum a fost liberalii deghizati

  • Cand nu m-ai au bani fac orice fara sa gandeasca pentru ziua de maine vedem noi in 20 /22 vorba inteleptei unde vom ajunge ,bani nu munca nu ajutor social.

  • Extrem de încâlcită logica economică a lui Darius Vâlcov, eminența cenușie din spatele acestor măsuri bombastice, ce-ar trebui să pună cu botul pe labe hapsânii de bancheri și pe patronii exploatatori, în folosul neputinciosului buget de stat, incapabil de a mai face față ambițiilor salariale, pensiilor speciale și comisioanelor percepute de gestionarii politici ce încă nu au vilă prin Brazilia și-i musai să-și facă și ei una.
    Parte a acestor măsuri sunt binemeritate de mediul economic și bancar ce au sprijinit prin atitudine și financiar haiducii PSD, prin complicități la afacerile murdare ale statului, cele de genul costurilor plătite înzecit pentru te miri ce lucrare sau achiziție – și îmi vine în minte ultima – cea a agendelor personalizate care au costat per bucată numai 785 de lei, mai mult decât o pensie lunară minimă pentru amărășteni, nefiind placate cu aur sau diamante. Mediul românesc de afaceri nu s-a evidențiat aproape cu nimic în a face educație economică și politică, care să fi avut efecte de însănătoșire a întregii societăți în care activează, prin promovarea de interese licite și de proiecte cu rezonanță puternic socială. Au lăsat toate acestea la îndemâna politicienilor populiști ce știu să-și atragă puterea de partea lor prin promisiuni ce niciodată nu-și găsesc împlinirea. De aceea nu cunosc la nivel național decât un proiect cu rezonanță socială, propus însă de un ONG – cel al spitalului de oncologie și radioterapie pediatrică – și animat nu de bogații acestei țări, ci de niște oameni de condiție medie, dar cu inimi extrem de mari și finanțat din donații ce sunt extrem de bine chivernisite.
    Comportamentul economic ce va fi generat în societatea roânească de măsurile fiscale ale cuplului Vâlcov – Dragnea, promovate prin ordonanță de urgență a guvernului și girate de un prim ministru analfabet funcțional, nu pot fi predicționate mai deloc favorabil. Politica de stopare a abuzurilor ce o înfierează aici prin declarații o altă analfabetă economic, respectiv madam Pană, poate să genereze chiar efecte inverse, iar ceea ce a fost propus ca să fie cu plus pentru bugetul țării să dea de fapt cu minus. Nu avem noi cum să fi inovatori în economie prin astfel de măsuri de tip Venezuela, iar plata n-o vor face cei bogați, nici băncile, ci retorica împotriva lor e folosită cinic de politicienii noștri populiști tocmai pentru a scoate mai mulți bani de la noi, amărăștenii, ce suntem îmbătați cu iluzia distracției în marile proiecte de turism balnear, unde, logic, ar trebui să ne odihnim după atâta muncă epuizantă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS