Actualitate

Ce calificative au obținut polițiștii locali în ultimii doi ani și câți au fost sancționați disciplinar

Mai mult de jumătate dintre angajații Poliției Locale au studii superioare, iar dintre cei care s-au încadrat în această instituție în ultimii doi ani niciunul nu ar avea vreun membru al familiei angajat în cadrul Primăriei municipiului Bistrița, a răspuns primarul Ovidiu Crețu unor întrebări care i-au fost adresate de Cristina Iurișniți, deputat USR.

Pentru angajare se solicită studii superioare sau studii medii pentru posturile de polițiști locali, respectiv studii generale pentru posturile de pază, iar selecția candidaților cuprinde și probe sportive eliminatorii, testare psihologică și probă scrisă. Dintre angajații Poliției locale 64 % au studii superioare, respectiv doar unul dintre cei doi paznici nu are promovat examenul de Bacalaureat

Potrivit sursei citate, ”în ultimii doi ani de zile, 11 angajați ai Poliției locale Bistrița au urmat cursuri de perfecționare (“Atribuții de control și inspecție pentru Poliția locală”- 4 angajați, “Organizarea și funcționarea Poliției locale”- 3 angajați, “Control financiar preventiv”- 1 angajat, “Achiziții publice și SEAP”- 1 angajat, “Cunoașterea și implementarea GDPR”- 1 angajat, “Curs formare profesională inițială”- 1 angajat) respectiv “Formare profesională și simulare în domeniul armelor și munițiilor”- 60 de angajați care au participat de două ori în acești ultimi doi ani, la două ședințe de tragere cu arme de foc.

De asemenea, în ultimii doi ani, patru polițiști locali au fost sancționați disciplinar, 67 au obținut calificativul “foarte bine” respectiv 10 “bine” în anul 2017, respectiv 65 angajați “F.B” și 12 “B.” în anul 2018.

La întrebarea dacă Primăria Municipiului Bistrița are la această dată în derulare contractate de prestări servicii pentru pază și transport valori și care este valoare anuală a acestor contracte, deputatului USR i s-a răspuns că în anul curent Primăria are în derulare contracte de prestări servicii de pază și transport valori în sumă de 1.034.032 lei (cu TVA inclus), deoarece Poliția Locală a municipiului Bistrița nu poate asigura paza obiectivelor de interes pentru municipiul Bistrița, fiind necesară în acest caz disponibilizarea a circa 35 de polițiști locali și angajarea a altor 35 de paznici situație în care costurile ar fi mai mari cu circa 20%”.

Conform răspunsului, ”numirile persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul Poliției locale a municipiului Bistrița s-a făcut prin decizie, potrivit Legii Poliției locale 155/2010 republicată, ca urmare a unui concurs la care au putut să participe persoane care îndeplineau condițiile impuse de legislația în domeniu”.

”Din răspunsul Primăriei Bistrița am putea deduce că avem polițiști locali foarte bine pregătiți și competenți. Oare așa să fie?”, se întreabă Cristina Iurișniți:

18 comentarii

  • Sincer dacă o persoană ca dumneavoastră a ajuns in Parlamentul României cu câteva sute de voturi,prin redistribuire ,iar de atunci primește mii de euro lunar fără să facă nimic concret,atunci ăștia….Chiar pe voi parlamentarii cine vă verifica,cel putin psihologic? Vai,vai cum unii uită cine au fost si de unde au plecat.
    PĂREREA MEA!

    • Nea Ion, dumitale ți se pare normal ca într-un document oficial al Primăriei, cu semnătură și ștampilă să se mintă cu nerușinare? Ai citit ce spun despre Poliția locală, îi crezi? Poți avea încredere în cel pe care l-ai votat? E drept Iurișniți a primit în 2016 în Bistrița 6000 de voturi, Crețu 12000, dar nu despre asta vorbim

  • Domnule Nea Ion, doamna deputat este dascal, cu studiile facute la o Universitate de prestigiu ,atunci cand examenele de admitere erau serioase,nu ca acum! Ar trebui sa lasi invidia la o parte si sa-ti ceri scuze pentru ce ai scris! Daca poti!”‘ PAREREA MEA””! Cu respect,MNPop P.S. Fara conotatii politice!

    • Domnul doctor nu am contestat o secundă studiile doamnei deputat ,dar așa cum d-voastră v-ati pregătit pt.un anumit domeniu si faceti foarte bine meseria si am tot respectul, eu știu ca omul potrivit la locul potrivit,încă mai functioneaza.Eu personal respect dascălul Iurisnit,dar despre politicianul cu același nume nu pot spune același lucru.Cu mult respect(nu pt.politruci) NEA ION.
      PĂREREA MEA !

  • Asa de la Ion la Ioan,eu nu sunt avocatul celor de la Politia Locala,unde fie vorba intre noi sunt multe lucruri de pus la punct ,iar presa si cetătenii din B-ta au tot dreptul sa-și spună nemulțumirile,dar sincer mă deranjează când văd că unii ca madam Iurisniti care cheltuie o cărută de bani doar pe deplasări inutile in străinătate,diurne,indemnizații,protocoale și mama smaului mai sti ce,vine să dea altora lectii de bună purtare si chibzuință…cred ca-i prea mult.
    PAREREA MEA!

    • Vecina,draga vecina,foarte multi mi-au aflat identitatea,inclusiv Nelu Mexicanul,el a cerut I.D.-ul de la politie si nu-i nici o suparare.E singurul ziar unde-mi face placerea sa mai comentez.Nu o fac cu numele real pt. a nu fi suspectat ca o fac politic in favoarea unora sau altora.Mi-ar fi drag sa beau o cafea cu Zorro,Rabinul,C.C . Alan Dala si cu ceilalti comentaci,mai putin cu BBC (balan,bojor ,chereji) sau cu papagalii politici ai vicelui A.N. Sincer V.I.sunt doua initiale care nu-mi spun nimic.
      PAREREA MEA!

    • Eeee… #Nea Ioane… asa cevaaaa…. nu credeam ca cineva chiar ar vrea sa bea o cafea cu mine . Poate… poate… asta inseamna sa-mi dau jos masca… si chiar sincer… imi place sa mai comentez asa… anonim… stiu ca n-are efect… dar ma mai joc si eu

  • ce calificative cand toti sunt pe pile si neamuri… toti sunt famili si neamuri la locala si in primarie…. toti si toate su pe pile… la stat toate concursurile sunt masluite fara doar si poate

  • Nea Ion, rău te-or mai supărat BBC că nu încapi de ei. Sigur că dacă le dau în bot tătă zâua la ăia pe care tu îi pupi în cur te agâmbă. Vezi să nu rămâi așa, agâmbat!

    • Nea Vasile…pardon balane,tu cu celălalt expirat,adică Chereji sunteti strict pe interesul vostru,ba mai mult ati făcut parte si din vechea nomenclatură cu toate avantajele,fiind și ciripitori.Asta nu m-ar deranja foarte tare ,dacă nu v-ati da azi si persecutati si mai ales vă erijati in purtători de cuvant a societătii civile,cand voi aveti pensie specială de turnători fruntași.Bojor săracul atâta poate.
      PĂREREA MEA !

    • Nea Ion, te agâmbă rău, trebe să-ți faci norma la împroșcat cu tină în cei care îi arată cu degetul pe stăpânii tăi și le dezvăluie toate ticăloșiile.
      Acuma marș și te spală pe dinți că pute rău pe lângă tine.

  • Buna seara.Inainte de a arunca cu noroi in munca depusa de politistii locali as ruga sa adresati o intrebare conducerii politiei locale care sa lamureasca munca depusa de catre acestia. Printe probleme care se pot lamuri ar fi:
    1. cate sesizari primite din partea cetatenilor au fost solutionate de catre politistii locali.
    2. in baza unui protocol cu Politia Municipiului Politia Locala a municipiului Bistrita raspunde la sesizarile primite prin 112 in zona centrala a orasului. daca ar exista bunavointa s-ar putea comunica cate astfel de sesizari s-au solutionat intr-un mod profesional foarte bine de catre politistii locali si cate infractiuni flagrante au fost solutionate de catre acestia. Conform noilor modificari ale legii 155/2010 politistul local este obligat sa intervina si sa intocmeasca actele intiale ori de cate ori constata savarsirea unei infractiuni flagrante.
    3. in baza unor protocoale cu alte forte de ordine publica polistul local il gasiti in multe intersectii sau in apropierea institutiilor de invatamant pe timpul scolii.
    4. in ultimele 2 luni de zile au fost depistate un numar de aproximativ 70 de cetateni care au depozitat deseuri in alte locuri decat cele autorizate
    5. in problema cersetoriei se fac periodic verificari, acestia sunt identificati , sanctionati si in 15 minute sunt din nou pe strada pentru ca legislatia se opreste la un moment dat si nu da soluti
    6. in privinta criteriilor de evaluare ar trebui facuta o comparatie cu alte institutii pentru s-ar putea sa constatati faptul ca in alte institutii acestea sunt facute chiar din foarte usor si toti au doar foarte bine. in timp am avut si colegi cu calificative de satisfacator ,au fost si colegi care au ajuns motivat sau nemotivat in comisia de disciplina . sunt in stare sa pariez ca in alte institutii ponderea calificativelor de foarte bine este aproape de suta la suta , iar la eaxmenele de promovare s-a promovat in integralitate nu ca si la noi , unde au fost suficiente situatii cand s-a cazut al examenele de promovare.
    7.la orice eveniment care se desfasoara pe domeniul public politistul local face parte din dispozitivele de ordine si liniste publica integrate cu celelalte forte de ordine publica in baza unor planuri de masuri comune de actiune
    8.Politia locala prezinta in fiecare saptamina un raport de activitate pe toate ramurile de activitate unde are competenta , dar lipsa unui purattor de cuvant face ca de cele mai multe ori acestea sa ramina doar simple satistici fara a fi stiute de catre polulatia municipiului Bistrita
    8.nu spunem ca nu avem si noi multe de corectat dar e usor de stigmatiza o institutie suntem la inceput de drum o institutie tanara , care necesita o profesionalizare continua dar si o deschidere din partea conducerii institutiei pentru a comunica cu cetatenii a afla parerile lor si a putea regla in bine anumite aspecte ridicate de catre cetateni, dar si a aduce argumente pertinente cand e cazul

    va multumesc pentru intelegere

    • Felicitări pentru intervenție se clarifică mai multe aspecte.
      Politicienii joacă pe valul emoției populare, deseori media caută publicitatea şi subiectele care aduc vizibilitate fără a interoga diferitele puncte de vedere existente( fără dezbatere , doar interpretări şi viziuni unilaterale).
      Desigur şi cetățenii au dreptul în a-şi reclama libertățile şi punctul de vedere şi interesul public contează, dar şi celeritatea contează.
      E foarte bună, luarea dvoastră de poziție clarifică unele aspecte.

    • „Politistul local” care a scris pledoaria de mai sus se pare ca este singurul care nu a promovat Bac-ul.
      Mostre lingvistice: „au fost depistate un numar de aproximativ 70 de cetateni” samd.
      Sau are studii „foarte superioare”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS