Ce amenzi au dat în week-end polițiștii rutieri și câte permise au reținut

Holistic

În perioada 14-17 iunie, la nivel județean, polițiștii din Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulație. Au fost aplicate 436 de sancţiuni contravenționale, majoritatea ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancțiunilor este de 133.180 de lei.

Ca urmare a abaterilor la regimul rutier constatate, au fost reținute 49 de permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

4 infracțiuni la regimul rutier săvârșite de aceeași persoană

La data de 14 iunie, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani din Nușeni, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal de pe raza localității Malin.

În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, fiind verificate numerele de înmatriculare ale autoturismului, polițiștii au constatat faptul că aparțin altei mașini.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de :conducerea unui vehicul fără permis, conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe, punerea în circulație și conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Google Ads-sub articol

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.