Actualitate

Câți miei au fost tăiați în județ și câți merg la export. DSVSA: 95 de controale înainte de Paști

Au mai rămas doar trei zile până la Paști, iar cei care vor să aibă pe masa de sărbătoare friptură de miel merită să știe că la punctul de sacrificarea utorizat de pe strada Tărpiului au de unde alege. Ciobanii au venit cu miei din toate colțurile județului și îi vând cu prețuri între 10 și 12 lei/kg viu.

Ciobanii spun că vânzările merg destul de slab, dar nu au de gând să lase din preț fiindcă, spun ei, oricum este mai ieftin de la producători decât din magazine.


”Prețul mielului ar trebui să fie de 15 lei/kg în viu ca să nu fim în pierdere. Noi vindem cu 12 lei pe kilogram fiindcă așa e acum piața. Kilogramul de carne ajunge la 20 de lei și tot e mai ieftin ca în magazine. Oamenii ar trebui să vină să cumpere de la noi, de la producători”, a spus Vasile Petrican din Lechința.

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale (1-24 aprilie), inspectorii DSVSA Bistrița-Năsăud au făcut controale oficiale în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în pieţele agro-alimentare, abatoare, centrul de sacrificare cu activitate temporară din Bistriţa, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile de alimentaţie publică, se arată într-un comunicat al instituției conduse de dr. Ioan Bogolin.

Cu ocazia controalelor oficiale au fost verificate următoarele aspecte: Respectarea prevederilor legale la sacrificarea mieilor; Comercializarea cărnii de miel; Comercializarea ouălor şi produselor din ouă destinate consumului uman; Comercializarea laptelui şi a produselor din lapte; Comercializarea peştelui şi a produselor de pescuit.

În perioada 26 aprilie – 1 mai va fi asigurată permanenţa de către specialişti cu atribuţii şi responsabilităţi privind efectuarea controalelor oficiale.

Consumatorii sunt rugați să sesizeze la numerele de telefon 0733014054, respectiv 0263224974 orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

În această perioadă, inspectorii DSVSA BN au făcut 95 de controale pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor astfel: 3 la centru de sacrificare cu activitate temporară din Bistriţa; 3 la abatoare; 3 la unităţi de tranşare a cărnii; 4 la unităţi colectare/procesare lapte; 1 la o unitate de procesare peşte; 5 la carmangerii; 1 la măcelării; 1 la centre ambalare ouă; 9 la unităţi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală; 5 la laboratoare cofetărie patiserie; 4 la cofetării patiserii; 3 la brutării; 1 la unitate fabricare alcool; 1 la pensiuni turistice; 20 la unităţi de alimentaţie publică; 23 la magazine alimentare; 8 la pieţe agroalimentare.

În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la: ouă marcate şi etichetate necorespunzător; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare (carne de miel, preparate din carne, condimente); manipularea produselor alimentare cu încalcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor; proprietarul animalelor nu a declarat, în scris, medicului veterinar de liberă practică împuternicit, pentru fiecare animal, cauza dispariţiei din exploataţie vânzare/cumpărare fără documente sanitar-veterinare, moarte, sacrificare pentru consum propriu, pentru animalele înregistrate în baza naţională de date informatice ca existente în exploataţie, dar care în realitate nu se mai află în exploataţie; produse medicinale veterinare depozitate necorespunzător; nedeţinerea de certificate de competenţă profesională de către conducătorii auto sau însoţitorii pentru mijloacele de transport animale.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 39.200 lei şi 2 avertismente, au fost retrase de la comercializare şi dirijate pentru distrugere 19,25 kg carne miel, 4,29 kg produse din carne, 1.080 bucăţi ouă şi 3,5 kg condimente.

La centrul de sacrificare cu activitate temporară din municipiul Bistriţa au fost tăiaţi 73 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice şi 105 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Ortodoxe (în data de 25.04.2019). Centrul de sacrificare va funcţiona până în data de 26.04 la ora 17.00.

În cele trei abatoare autorizate din judeţ au fost tăiaţi un număr de 19.762 miei de la care s-au obţinut 217.828 kg carne, produsele rezultate având ca destinaţie unităţi din România 84.968 kg (9.284 carcase), 132.860 kg (10.478 carcase) cu destinaţia Franţa, Italia, Germania.

În această perioadă au fost examinaţi şi certificaţi, în vederea efectuării de schimburi comunitare, un număr de 23.662 capete miei pentru următoarele destinaţii: Bulgaria: 795 capete, Croaţia: 1.200 capete, Germania: 1.185 capete, Grecia: 8.822 capete, Italia: 11.660 capete.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS