Actualitate Recomandări

Ce fermieri au luat cele mai mari subvenţii. APIA: Suma intrată în judeţ, foarte mare

În agricultura judeţului au intrat, anul trecut, subvenţii importante care ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea acestei ramuri economice. După dezastrul din 2016, când s-au plătit subvenţiile abia în noiembrie, anul trecut Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud a virat în conturile celor peste 31.600 de fermieri nu mai puţin de 78 de milioane de euro.

„Anul 2016 a fost unul foarte greu pentru noi. Am reuşit să facem doar în luna noiembrie plata pentru avans, ceea ce a fost foarte puţin, rămânând ca toate plăţile pentru anul 2016 să se facă în 2017. Sunt nişte valori foarte importante care s-au dat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt foarte multe forme de sprijin. Anul trecut, pentru 2016, am plătit aproximativ 32 de milioane de euro. În 2017, am mai făcut şi plăţi pentru avansul pentru 2017 şi plăţi regulare în cuantum de circa 41 de milioane de euro. Pentru cele două campanii sunt aşadar plăţi în valoare de circa 74 de milioane de euro”, a spus Emil Scurtu, directorul APIA Bistriţa-Năsăud.


Potrivit acestuia, anul acesta, APIA Bistriţa-Năsăud a mai făcut plăţi pentru 2017 în valoare de circa 18 milioane de euro, întrucât aceşti bani nu a apucat să-i plătească în cursul anului trecut. Cursul la care s-a calculat a fost de 4,55 de lei pentru un euro.

„În 2017, noi am plătit aproximativ 60 de milioane de euro şi am mai plătit în 2018 pentru 2017 alte 18 milioane de euro, total sunt aproximativ 78 de milioane de euro. E o sumă foarte mare plătită. La ora actuală, avem un procent de realizare a plăţilor de circa 94%. Mai sunt 1749 de fermieri care nu au primit banii dintre care 1720 sunt blocaţi prin teledetecţie în urma teledetecţiei. Fermierii nu au fost de acord cu interpretarea făcută de firma care a contractat aceste lucrări de teledetecţie şi este un protocol cu firma de la Timişoara care a făcut aceste interpretări şi se face a doua fotointerpretare. Dacă fermierul nu e de acord cu amplasarea culturilor, nici cu ce cultură a fost găsită, se trimite la o nouă fotointerpretare. Probabil să fie câştig de cauză, probabil nu. Se vor face anumite controale în teren, ceea ce înseamnă un raport comasat care să confirme sau să infirme ce a spus firma care face fotointerpretarea”, a spus Emil Scurtu.

Cei mai mulţi bani i-a obţinut firma Agro-Carmolact, peste 1,1 milioane de lei, iar dintre persoanele fizice oierul Ioan Câmpian, care a încasat subvenţii de peste 600.000 de lei.

În 2017, au fost verificaţi prin teledetecţie 5000 de fermieri din judeţ din zona Năsăud şi Rodna din totalul de 31.661 din tot judeţul. Verificarea celor peste 10.000 de hectare pe care aceştia le deţin s-a făcut cu avion pus la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit lui Emil Scurtu, datele obţinute prin teledetecţie sunt de mare precizie, încât se poate vedea ce feol de cultură este pe un anumit teren, câţi pomi fructiferi etc.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS