Actualitate

Câți absolvenți de gimnaziu nu au fost încă repartizați în liceu și câte locuri libere mai sunt

Inspectorul general-adjunct Deak Zoltan a declarat, într-o conferință de presă, că, după prima etapă de admitere în liceu, au rămas nerepartizați un număr de 81 de absolvenți de clasa a VIII-a care vor intra în etapa a doua ce începe săptămâna viitoare miercuri.

”Suntem la mijlocul etapei de admitere. Au fost propuse 57 de clase a IX-a dintre care trei clase în limbile minorităților. Aceste 57 de clase au însumat 1596 de locuri, iar din aceste locuri au fost ocupate 97,49%. Dacă ne referim la locurile de la secția română, vorbim de un procent de 99,33%. Deci aproape toate locurile de liceu au fost ocupate în această etapă computerizată. Locuri libere mai sunt la Lechința – 4 și la Telciu – 6 pentru secția română, respectiv câteva locuri la clasele în limbile minorităților, respectiv la secția maghiară de la Colegiul Național Andrei Mureșanu și secția germană de la CNLR. Este posibil ca să mai fie excepții în sensul că vor fi copii repartizați în licee unde nu doresc să își continue studiile și atunci se vor mai elibera câteva locuri, dar va fi un număr foarte mic. Din semnalele pe care le avem de la școli, majoritatea elevilor își confirmă locul în liceu fiindcă în acest an, numărul claselor a scăzut, automat medioa de admitere a crescut, iar acei copii care au fost repartizați în această etapă înceracă să profite de această șansă și să își continue studiile așa cum au optat”, a spus el.

Nr. de clase – 57 de clase (dintre care 3 clase de învățământ în limbile minorităților)
Nr. de locuri – 1596 de locuri (84 minorități)
Ocupate – 1556 de locuri = 97,49% general, 99,33% la secția română
Locuri libere: 4 Lechința, 6 Telciu, 10 Științe sociale (maghiară), 8 științe ale naturii (germană), 12 stii. ale naturii (maghiară)

Potrivit lui Deak Zoltan, sunt 81 de copii care nu au fost repartizați în prima etapă și care intră în cea de-a doua etapă de repartizare. Iată calendarul pentru ea:

Calendar etapa a II-a:

  • Până în 23 iulie afișarea locurilor libere
  • 24-30 iulie primirea cererilor de înscriere la ISJ BN (pot depune cereri elevii care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare)
  • 31 iulie- 1 august repartizarea absolvenților în funcție de media de admitere și opțiunile solicitate

”Singurul criteriu pe care îl avem în vedere este al mediei de admitere. Sunt cazuri în care ROFUIP permite derogări, dar ele se discută în alte etape, pe Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor și nu pe etapele de admitere”, a spus Deak Zoltan.

În ce privește învățământul vocațional, anul acesta au fost nouă clase cu 252 de locuri disponibile, iată situația locurilor libere:

La pedagogic: două clase (la Liceul de Muzică Tudor Jarda și la Colegiu Național George Coșbuc Năsăud) – 100%
La muzică: o clasă Liceul de Muzică Tudor Jarda – 3 locuri libere la muzică – canto clasic – 89.28%
La arte: două clase la Liceul de Arte Corneliu Baba – 100%
La sportiv: patru clase la Liceul cu Program Sportiv – 12 locuri libere – 89,28%

Calendar etapa a II-a:

  • 23 iulie – afișarea graficului probelor de aptitudini
  • 24-25 iulie înscrierea candidaților
  • 26-29 iulie desfășurarea probelor de aptitudini și comunicarea rezultatelor

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS