Actualitate

Câte locuri sunt în liceele și școlile profesionale, unde e învățământ la seral, dual sau cu frecvență redusă

Cu întârziere de aproape o lună față de data prevăzută de legislație și după ce au terminat cursurile, elevii care au absolvit clasa a VIII-a află câte clase scot liceele pe care le vizează și care au fost anul trecut ultimele medii cu care s-a intrat la clasele pe care își doresc să dea admitere. Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud se numără printre cele care au publicat au publicat mai întâi online Ghidul candidatului la admiterea în liceu.

Din broșură aflăm că, în anul școlar viitor, se va organiza o clasă de seral la Liceul Tehnologic Forestier Bistrița cu 28 de locuri în specializarea ”tehnician în prelucrarea lemnului”


În învățământul participar vor fi două clase, una la Liceul Creștin ”Logos” cu 30 de locuri – științe ale naturii și una la Liceul Teoretic ”Henri Coandă” Feldru cu 30 de locuri, fililogie – frecvență redusă.

De asemenea, tot din anul școlar viitor, vor funcționa clase de învățământ dual în trei școli:

Broșura pentru admitere în liceu în forma ei tipărită se poate ridica abia de marți de la sediul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud începând cu ora 8.00, anunță ISJ în Agenda directorului. 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS