Actualitate

CL Bistrița nu a aprobat impozitele și taxele locale

ACTUALIZARE După dezbateri și amendamente aduse propunerilor făcute de inițiator, Consiliul Local Bistrița a respins proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe 2016, cu 10 voturi pentru și 8 abțineri, fiind necesare 11 voturi pentru.

Grupul consilierilor locali liberali a adus o serie de amendamente privind reducerea sau anularea unor impozite, care nu au trecut.

”Nevotarea acestui proiect înseamnă blocarea aplicării taxelor și impozitelor pe 2016”, a precizat primarul Ovidiu Crețu.

În schimb, proiectul privind taxele speciale a trecut cu 16 voturi pentru și 2 abțineri.

Pentru aprobarea taxelor și impozitelor locale, primarul Ovidiu Crețu va convoca o ședință extraordinară pentru marți 29 noiembrie în care va repune pe ordinea de zi proiectul.

ȘTIREA INIȚIALĂ Consiliul Local Bistrița aprobă în ultima ședință din acest an proiectele de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, dar și a taxelor speciale, datorate de persoanele fizice şi juridice din municipiu în anul 2016.

Ședința ordinară a Consiliului Local are loc în 23 decembrie, ora 14.00.

TAXE LOCALE 2016

Privitor la nivelurile impozitului pe teren, intravilan şi extravilan, a impozitului pe mijloacele de transport, a taxelor pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor, a taxelor de utilizare a domeniului public, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice, pentru anul 2016, executivul propune stabilirea acestora la nivelul anului 2015.

AICI PROIECTUL INTEGRAL, CU ANEXELE PENTRU FIECARE TAXĂ ȘI IMPOZIT ÎN PARTE

”La stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2016, în municipiul Bistriţa, s-a avut în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind noul Cod fiscal. Modificarea legislaţiei determină în cele mai multe cazuri majorări ale impozitelor şi taxelor locale. În afara creşterilor impuse prin lege, consiliile locale pot majora semnificativ, cu până la 50%, toate impozitele şi taxele locale”, se arată în proiect:

Începând cu 1 ianuarie 2016, în baza prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Guvernul a adus modificări substanţiale în materie fiscală locală referitor la modalităţile de calcul al impozitului pe clădiri şi terenuri.

A. Impozitul pe clădiri

1. În cazul impozitului pe clădiri – Persoane fizice

Impozitul va fi stabilit în funcţie de destinaţia proprietăţii – clădiri rezidenţiale şi clădiri nerezidenţiale. Cota impozitului pe clădiri rezidenţiale va fi cuprinsă între 0,08 %- 0.2%. În cazul persoanelor fizice baza de calcul va fi valoarea impozabilă a clădirii conform art. 457 Cod fiscal. Cota impozitului pe clădiri nerezidenţiale, va fi cuprinsă între 0,2%-1,3%, iar valoarea impozabilă va fi: a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă; b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă; c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.

Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Local. Pentru menţinerea impozitului pe clădiri persoane fizice care deţin în proprietate clădiri rezidenţiale şi clădiri-anexe la nivelul celui din anul 2015, executivul propune stabilirea cotei de 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii, faţă de 0,1% cotă aplicată în anul 2015, astfel se constată că pentru un metru pătrat locuinţă-apartament (suprafaţă utilă) urmează a se plăti în anul 2016 un impozit estimativ de 2,69 lei/mp, identic cu cel plătit în anul 2015.

În cazul clădirilor nerezidenţiale proprietatea peroanelor fizice, datorită eliminării impozitării suplimentare a celor care deţin mai multe clădiri, concomitent cu abrogarea prevederilor de majorare a impozitului pentru clădirile utilizate ca locuinţă a căror suprafaţă depăşeşte 150 mp, executivul propune stabilirea cotei de 1,3 % asupra valorii impozabile a clădirii, valoare determinată conform art. 458 Cod fiscal.

2. În cazul impozitului pe clădiri – Persoane juridice

Impozitul va fi stabilit în funcţie de destinaţia proprietăţii – clădiri rezidenţiale şi clădiri nerezidenţiale. Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2% asupra valorii impozabile a clădirii. Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2%-1,3%,inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii.

Potrivit acestor modificări legislative, pentru anul 2016, executivul propune următoarele cote impozabile, astfel:

– Prin aplicarea cotei de 0,2% asupra valorii impozabile a clădirilor nerezidenţiale şi respectiv a cotei de 0,08% asupra valorii impozabile a clădirilor rezidenţiale (în anul 2015, cota a fost de 1,5 %):

a) care au fost dobândite începând cu data de 01.01.2013;

b) care au fost dobândite anterior datei de 01.01.2013, dar a căror valoare impozabila a fost reevaluată/actualizată pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării; Pentru a beneficia de cota prevăzută la alin.(1), se consideră reevaluate clădirile numai în situaţia în care s-a efectuat reevaluarea tuturor activelor existente de natura clădirilor;

– Prin aplicarea cotei de 5% asupra valorii impozabile a clădirilor dobândite înainte de 01.01.2013, dar a căror valoare de inventar nu a fost reevaluată/actualizată conform reglementărilor contabile, după această dată;

B. Impozitul pe teren

Pentru terenurile situate în intravilan au fost introduse limite minime şi maxime, pe ranguri de localităţi şi zone. Astfel, limita minimă a fost determinată prin reducerea cu 20% a actualului nivel, iar limita maximă este dublu actualului nivel. În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii în suprafaţă de până la 400 mp,inclusiv,impozitul/taxa pe teren se stabileşte la fel ca şi pentru terenul înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii.

O modificare majoră în cazul impozitului pe teren este aceea că, începând cu anul 2016, se vor impozita suplimentar suprafeţele de teren ocupate de clădiri, astfel se va realiza creşteri ale veniturilor fiscale prin creşterea masei impozabile şi nu a nivelutilor impozabile, după cum urmează: în cazul impozitului pe teren deţinute de persoanele fizice se estimează o creştere a veniturilor fiscale ale bugetului local al municipiului Bistriţa cu suma de aproximativ 251.800 lei; în cazul impozitului pe teren deţinute de persoanele juridice se estimează o creştere a veniturilor fiscale ale bugetului local al municipiului Bistriţa cu suma de aproximativ 886.500 lei;

Tot în baza aceleiaşi prevederi legislative, au fost aduse modificări Codului fiscal dintre care amintim: 1. Impozitul pe clădirile şi terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie. 2. Impozitul mijlocelor de transport hibride se reduce cu 50%. 3. Prin noul Cod fiscal, a fost abrogată prevederea privind impozitul pe spectacole, în cazul activităţilor distractive organizate într-o discotecă sau videotecă. 4. A fost abrogată taxa hotelieră. 5. Prin noul Cod fiscal, taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică încadrate în grupele 561, 563 şi 932, se calculează în funcţie de suprafaţa aferentă activităţiilor respective, în sumă de: a) până la 4.000 lei, pentru o suprafaţă de până la 500 mp, inclusiv; b) între 4.000 şi 8.000 lei pentru o suprafaţă mai mare de 500 mp.

Astfel că executivul propune, pentru suprafaţă mai mare de 500 mp, taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică să fie în cuantum de 4.000 lei, respectiv cota minimă prevăzută de lege.

”Pentru anul 2016, executivul propune acordarea unor facilităţi fiscale, respectiv acordarea unei bonificaţii de 10% (în Lege – până la 10%) pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport datorate pentru întregul an de către persoanele fizice şi juridice, până la data de 31 martie a anului fiscal, anularea creanţelor fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie 2015 mai mici de 40 lei conform prevederile art. 266 alin. (6) şi (7) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi scutirea impozitului/taxei pentru: a) clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice; b) clădirile şi terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale În concluzie, prin aplicarea noilor reglementări în materia impozitelor şi taxelor locale (Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal), impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2016, prin stabilirea impozitelor şi taxelor locale propuse de executiv, pentru anul 2016 se estimează o creştere a veniturilor fiscale (cu debit) ale bugetului local al municipiului Bistriţa cu suma de aproximativ 1.138.300 lei faţă de nivelul veniturilor anului 2015, datorită în principal impozitării suplimentare a suprefeţelor de teren ocupate de clădiri”, se mai arată în proiect.

TAXE SPECIALE 2016

Având în vedere  că pentru perioada ce urmează, respectiv pentru anul 2016 se estimează menţinerea cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a serviciilor publice locale, executivul propune, pentru anul 2016, menţinerea la nivelul anului 2015 a taxelor speciale aprobate de Consiliul Local în anii precedenţi.

AICI PROIECTUL INTEGRAL, CU ANEXELE PENTRU FIECARE TAXĂ ÎN PARTE

O singură excepție: ”Începând cu 01.01.2016, cuantumul taxei specială de salubrizare se ajustează la 82 lei/ persoană / an, în baza Hotărârii A.G.A. nr. 58 din 30.07.2015 şi a fişelor de fundamentare pe elemente de cheltuieli, întocmite de către operatorul de salubrizare în conformitate cu normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, elaborate de către ANRSC. Această taxă se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile oferite de operatorul de salubrizare, potrivit art. 484 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, se arată în proiect.

Taxele speciale sunt: pentru eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor de liberă trecere pentru circulaţia pe străzile din municipiul Bistriţa; privind realizarea de accese suplimentare auto şi pietonale spre domeniul public; pentru atribuire în folosinţă a locurilor de înhumare în cimitirul municipiului Bistriţa; de întreţinere a cimitirului municipal; pentru oficierea căsătoriilor în zilele de sâmbătă şi în sărbătorile legale precum şi pentru divorţul administrativ; de utilizare a capelei mortuare din municipiul Bistriţa; pentru înregistrarea vehiculelor din categoria mopede, maşini şi utilaje autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole, forestiere, tractoare care nu se supun înmatriculării, precum şi cele pentru care nu există obligativitatea înmatriculării; pentru întocmirea, elaborarea şi eliberarea de documente cartografice analogice şi digitale din lucrarea „Sistem informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane,  municipiul Bistriţa”; de salubrizare în cazul persoanelor fizice care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bistriţa şi care nu au încheiate contracte de salubrizare cu operatorul de salubrizare; pentru eliberarea notei de constatare pentru înscrierea în cartea funciară a imobilelor din fondul vechi în cuantum de 30 lei; pentru eliberarea în regim de urgenţă a certificatului de atestare fiscală în cuantum de 10 lei / buc. pentru persoane fizice şi 30 lei / buc. pentru persoane juridice; pentru eliberarea în regim de urgenţă a certificatului de urbanism în cuantum de 200 lei; pentru identificarea şi eliberarea de copii ale documentelor create şi gestionate de Primăria Bistriţa, după cum urmează: identificarea documentelor solicitate, eliberate iniţial, în original, solicitanţilor în calitate de persoană indreptăţită  – 45 lei, opie simplă a documentelor create şi gestionate de Primăria Bistriţa  la valoarea de 1 leu / pagină A4 şi 2 lei / pagina A3, copii conform cu înscrisul aflat în păstrarea noastră după documentele create şi gestionate de Primăria Bistriţa – 2 lei / pagină A4 şi 3 lei / pagina A3, pe care s-a aplicat ştampila „Conform cu originalul”.

10 comentarii

  • In loc de comentariu, cateva versuri din poezia lui Adrian Paunescu, intitulata „ROMANIA, ULTIMUL BAL !”

    Traim acelasi tragic simtamant,
    Sub politicieni si sub contabili,
    Ca noi ca neam avem destinul frant
    Si suntem de prisos si nerentabili.

  • eu ca si peRsoana fizica pentru un initial apartament acum spatiu comercial de 50mp PLATESC MAI MULT IMPOZIT DE 0,2 % DECAT O PESOANA JURIDICA CE ARE ACEEASI SUPRAFATA….ACEEASI DESTINATIE ACELASI AMPLASAMENT DAR PLATESTE DOAR 0,08%????????????????

    • Hotărârea e ilegală! Trebuia adoptată până cel târziu la data de 7.11.2015.
      Vom face toate demersurile pentru anularea HCL, dacă va fi adoptată de Consiliul local în 23 decembrie.
      Primarul vrea să facă un „cadou” bistrițenilor în ajun de Crăciun!
      Să și-l țină lui.

  • Ar fi cazul sa punem cu totii de o greva fiscala cetateneasca. Le tot dam bani pt. magariile administratiei care=i strica pe ghidusii dar si pe proiecte de asa zisa modernizare care sterge de pe fata pamantului brutal infatisarea BISTRITEI. A se vedea proiectul distrugator de spatii verzi din PIATA CENTRALA. Sunt curios ce are de zis primarul si consilierii, urbanismul si juridicul, de felul in care ma pot impozita pe mine personal. Dupa ce cu nesimtire primaria a intrat fraudulos pe o bucata de teren sub constructia mea, de 250 mp dupa falsurile grosolane din CF, dupa refuzul de eliberare a AUTORIZATIEI platite din 2007 pt. casa mea P+ M pe terenul proprietate personala din 1939, vin acuma sa-mi ceara majorare de impozit. Sigur ca le voi transa in instanta cu toata duritatea, si va fi un ex. ca nimeni sa nu mai pateasca ce am patit eu cu STATUL MAFIOT. Pana atunci poate se sesizeaza si DNA-ul, ca de mult ii pomenesc si iL astept cu actele pe masa.REVOLTA MEA A INTRECUT ORICE INCHIPUIRE ! RUSINE PRIMARIA B-ta ..RUSINE CONSILIUL LOCAL !!!

    • Sunt curios cum va impoziteaza casa daca nu aveti autorizatie de construire. Asta chiar ar fi o chestiune care intrece inchipuirea mea. Sau pe terenul in litigiu. Si, inteleg ca ii faceti responsabili pentru toate nemultumirile exprimate pe cei doi consilieri ai partidului din care faceti parte. Pai de ce nu-I luati de-o parte sa le explicati sau, dati-va demisia din partid ca nu mai intelege nimeni nimic din ofurile dumneavoastra.

    • Balanel Guitel ti-a crescut impozitul pe cotet! De asta guiti aici ! Dar ti-am mai spus mai incet ca te aude Jupanu!

  • O primarie care nu reușește să cheltuiască toți banii ar putea să micșoreze aceste impozite la minimul permis de către lege. Ar fi un cadou pentru cetățeni.

  • Solutia ar fi sa participam la sedinta din 23.12.2015,cu cat suntem mai multi cu atat mai bine.Multi cetateni nu stiu ce-i asteapta,inca nu realizeaza ce inseamna 1,3% din val.constructiei.Mie personal, imi creste imp.cu 20%,mai exact,daca pana acuma plateam 600 lei/an,dupa data de 1 ian.2016 mi s-a estimat un impozit de 12.000 lei/an. De ce Domnul Primar trebuie sa propuna cota maxima de 1,3 % la Bistrita? Stiati ca orase mari cum sunt Clujul,Bucurestiu,Iasul,au cota minina de 0.20%? Haideti sa facem ceva…nu stati cu mainile in san!

  • mai mangalita creata,ai dat lovitura cu 1.3%,ca sa mai cumperi niste mere ,eventual sa pui si la palatul tau,si sa faci trotuare dalate din luna in luna,altfel nu puteti fura mai mult.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS