Actualitate Recomandări

Instituţiile care ar trebui să vegheze la păstrarea curăţeniei în judeţ, la strâns gunoaie (FOTO)

O parte din gunoaiele aruncate lângă malul râului Bistriţa, în apropierea blocurilor sociale de la Viişoara, au fost adunate, sâmbătă, de angajaţii Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud şi de cei ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului în cadrul campaniei Let’s Do It, Romania!, ziua naţională de curăţenie.


În frunte cu şefii celor două instituţii, Gabriel Petraş – de la Garda de Mediu şi Sever Roman de la APM, angajaţii au strâns gunoaie care au încăput în 60 de saci. Câţiva copii care locuiesc la blocurile sociale au venit şi ei să dea o mână de ajutor.

Astfel, într-un mod aproape ironic, instituţiile care ar trebui să vegheze la păstrarea curăţeniei au ajuns să strângă gunoaie după cei pe care nu îi sancţionează.

Despre acest subiect, comisarul şef al Gărzii de Mediu, Gabriel Petraş, a comentat: ” Un număr de 11 comisari acoperă pe control tot ce înseamnă județul Bistrița-Năsăud. Cred că și dacă ne-am ocupa doar de problema gunoaielor tot nu am putea păzi mii de km de cursuri de apă din județ. Până nu reușim să schimbăm mentalitatea asta nefastă de a duce totul la apă, problema aceasta nu se va rezolva”.

Sursa foto: Facebook 

8 comentarii

  • Totul se intampla din cauza incompetentei lor, a statului roman. La stat se munceste tovarasi, nu se sta!! Daca ati stat acum ati vazut cu este cu munca. Ei stau si merg in minivacantele veoricai si muncesc dupa… la sac si gunoi. Mai miscati-va fundurile puturoase prin judet si prin oras sa vedeti mizeria. Daca lucrati pe banii publici nu va doare capul, daca ati lucra pe banii vostri ar fi altfel. Ar trebui sa preveniti faptele unor romani prosti si necivilizati. Cei care arunca mizerie si polueaza ar trebui sa stranga gunoaie dupa paguba adusa naturii.

  • Mă întreb cum reușesc comisarii gărzii de mediu să schimbe mentalități și dacă în fișa postului lor scrie că schimbarea de mentalități e o atribuție de serviciu a comisarului de mediu. Dacă APM și Garda de mediu ar reuși să schimbe mentalități sau măcar să-și facă atribuțiile în doi sau trei ani n-am mai avea nevoie de APM și Gardă de Mediu. Scopul angajațiilor acestor instituții nu e să aibă grijă de mediul din oraș sau județ, scopul lor e să încaseze salarii bune fără să deranjeze afacerile politicienilor.

  • Un lucru de apreciat . Cei care comentează negativ sa vina si ei sa faca ceva pt. un mediu curat . Este asa simplu sa spui ca un lucru nu e bun . Dar cind ai incercat tu sa faci curatenie pe malul riului Bistrita …

  • Omul sfințește locul . Trebuie sa luptăm cu mentalitățile gresite daca vrem o tara mai frumoasa . Trebuie sa încurajăm schimbarea in bine iar un mediu curat este de dorit .

  • De statia de asfalt din mijlocul orașului Nasaud, ce zic cei platiti de noi, adică angajații de la mediu. O sa vina ziua cand vor plăti cu toții. Cat de repede….

  • Gunoaie peste tot in oras. Foarte SLABE controale si contraventii stiu sa faca si sa dea. Firmele mari de constructii arunca gunoaiele pe unde le taie capul le incarca in autobasculante si le duc pe unde pot fara sa fie sanctionati de nimeni. Va dau doar un exemplu la cele 4 blocuri care sau construit pe Calea Moldovei linga Kaufland a fost un munte imens de gunoaie plastic saci pungi polistirenn etc sau incarcat in autobasculante si sau depozitat pe un teren de pe str Valea Ghinzii am urmarit special ce fac cu ele am mers pe urma lor si am vazut unde sau depozitat dak vreti va stau la dispozitie cu poze sa vedeti despre ce vorbesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS