Recomandări Social

Mai puţine capre negre în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Câte au fost văzute la ultima evaluare

(FOTO) Caprele negre din Parcul Naţional Munţii Rodnei au fost greu de observat la numărătoarea de la începutul acestei luni. La evaluarea efectivelor de capră neagră din  4 iulie a.c., au participat 37 de persoane din cadrul mai multor instituții și voluntari care au parcurs 13 trasee. Aceştia au văzut doar 84 de exemplare, mai puţine comparativ cu evaluarea din toamnă, potrivit Administraţiei Parcului.

În octombrie 2017, în urma acţiunii de inventariere a habitatului de animale de pe suprafaţa celor 3.000 hectare de parc, au fost observate 122 de capre negre.

Potrivit biologului Claudiu Iuşan, efectivul optim pentru a asigura echilibrul speciilor pe întreg parcul ar trebui să fie de cel mult 600 de exemplare de capră neagră, însă şi acest număr de 122 de exemplare identificate e „aducător de speranţă” pentru că se afla în uşoară creştere.

Caprele negre din Parcul Naţional Munţii Rodnei sunt numărate de două ori pe an, o dată primăvara şi o dată toamna. Prima numărătoare a caprelor negre s-a făcut în primăvara anului 2004. Atunci au fost văzute 36 pentru ca toamna să fie observate 61. Potrivit specialiştilor, doar 57% din efectivele văzute toamna apar la monitorizarea de primăvară.

Populaţia a atins dimensiunea maximă la începutul anilor 1990, când Munţii Rodnei erau încă un paradis al caprelor negre: puteau fi văzute cu zecile păscând în jurul lacului în căldarea glaciară Iezer, în Zănoaga Mare şi Zănoaga Mică. În unele trecători înguste au fost numărate dintr-o dată şi peste 100 de capre. În anul 1990 pe teritoriul de 3.300 ha al Rezervaţiei Naturale Pietrosul Rodnei au fost numărate 323 de exemplare din care 153 masculi şi 170 femele. Iar pentru suprafaţa de 46.399 ha cât are acum Parcul Naţional s-a estimat că erau în anul 1990 circa 500-600 de exemplare.

Ultima populare a PNMR cu capre negre s-a făcut în 2005. Atunci au fost aduse opt capre, câte patru din Munţii Bucegi, respectiv Munţii Retezat. Două din caprele aduse din Bucegi au murit însă cel mai probabil din cauza stresului la care au fost supuse, întreaga procedură de prindere şi transport durând peste 25 de ore. Vânătoarea de capre negre este interzisă prin lege.

Sursa foto: Facebook 

3 comentarii

  • Sunt curios cate capre mai raman dupa modificarea codului penal ? Vor trebui aduse alte capre din VIDELE pentru repopulare . Deci ne bazam pe caprele gravidele din VIDELE.

  • O dovada a impotentei si ineficientei unui Parc National cu o armata de angajati care stau mai mult pe Facebook „la un miezuc de hodina” permanenta cum este cazul biologului l…, care e pe tot locul numa in Rodna nu sta! Demisia conducerii in cel ami scurt timp si angajarea unor oameni care chiar sunt pasionati, nu numai de….selfi!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS