Actualitate

Căldură mare, prima bălăceală în Ștrandul Codrișor (FOTO-VIDEO)

Ștrandul Municipal Codrișor a fost la mare căutare, temperaturile extreme îmbiind bistrițenii de toate vârstele să caute răcoarea bazinului încă de la ora redeschiderii, 9.00.

Până la ora prânzului, peste 400 de oameni au venit să facă plajă și să se scalde în ștrandul reabilitat cu 4,7 milioane lei de la bugetul local. Doi ani a fost închis ștrandul pentru lucrări de modernizare.

”A ieșit ceva atractiv, dovadă că atâta lume a venit deja, în prima zi, să se bucure de aceste facilități, în primul rând de ordin funcțional. Dacă până acum doi ani aveam un ștrand unde trebuia golită și completată apa o dată la câteva zile pentru a respecta măsurile sanitare impuse, acum avem un sistem modern de filtrare a apei din bazine, ceea ce face ca temperatura să se mențină la un nivel corespunzător. Temperatura optimă este asigurată de sistemul de panouri solare. Celelalte facilități au fost aduse la nivelul anului 2017”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

 

Un bilet costă 6 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, iar programul de funcţionare este zilnic între orele 9.00 – 20.00, cu excepţia zilei de luni, când ştrandul va fi închis pentru igienizare. 4 lei costă închirierea unui șezlong sau a unei umbrele.

Toată săptămâna se anunță temperaturi caniculare, pentru miercuri 2 și joi 3 august fiind emis cod portocaliu, astfel că sunt toate condițiile ca ștrandul să fie plin în fiecare zi.

Sâmbătă 5 august, pentru a marca redeschiderea, municipalitatea organizează între orele 11.00 și 20.00 ”Spuma Party”. Vor avea loc jocuri și concursuri cu premii, muzica fiind asigurată de DJ Jonnessey & MC Aner, MC Rosso și DJ Tonik.

Pe lângă acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare, în proiectul de modernizare au fost prevăzute şi alte amenajări: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.

6 comentarii

  • Felicitări pentru risipa de peste 1 milion de euro . Comparați ce s-a facut la strand cu investiția de 2 milioane de euro care se face pe Calea Moldovei , langa Kaufland . După finalizarea investiției in mall se va vedea ce inseamna risipa de bani publici si ce inseamna performanța atât de mult trambitata de d-ul Radu Moldovan .
    Sectorul privat face intr-o luna ceea ce sectorul bugetar face in 2 ani .

  • Mâine vom monta inca un pisoar!
    Dar acest aspect va fi dezbătut pe larg intr-un articol de presa , doar maine.
    Durata montajului va fi de cca 30 zile .
    La inaugurare vor fi prezente toate oficialitățile.

  • Strandul a fost construit de catre comunisti iar comunistii din ziua de azi au mai pus niste sezlonguri si au revopsit betonul si s-a dus milionul… au uitat de panglica taiata

  • trebuie instituite niste reguli de minim bun simt!!! cei care considera ca chilotii Calvin Klein pot inlocui un slip de baie, ar trebui scosi afara sa faca baie in vale. Ieri umblau in chiloti de firma si nu numai o hoarda de gaboni scuturandu-si toate cele prin fata audientei!!!! Personalul de serviciu din strand trebuie sa ia masuri si sa le puna in vedere de la intrare ca daca nu au imbracaminte specifica respectiv costume sau slipuri de baie, nu au ce cauta in incinta!!!!!!!!! este de minim bun simt!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS