Actualitate

”Burgul privit prin linie și culoare”, expoziție Sever Moldovan la Muzeul Bistrița

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită la vernisajul expoziției ”Burgul privit prin linie și culoare” a artistului bistrițean Sever Moldovan.

Vernisajul are loc joi 20 iulie, ora 17.00, la Muzeul Județean Bistrița.


Curator expoziție: Alexandru Gavrilaş. Prezintă: istoric de artă dr. Vasile Duda.

”Expoziția pictorului bistrițean ne determină să ne întrebăm, sau să ne reîntrebăm despre rolul și funcția estetică a desenului clasic. La Sever Moldovan desenul asigură fundamentul limbajului vizual, artistul imaginează și construiește prin planurile demarcate de linie, se raportează la spațialitate prin structuri clar fixate, iar topologia plastică se exprimă prin siguranța și rigurozitatea separării suprafețelor. Punctul, dreapta, planul și suprafața alcătuiesc mijloacele de construcție care materializează principiile geometriei euclidiene asumate și exersate cu motivație și seriozitate. Prin această abordare coerența și conexiunea logică a compozițiilor se detașează ca o caracteristică a unui mod de a înțelege lumea și de a exprima conținutul acesteia, este expresia perspectivei gândirii artistice din care se proiectează și viziunea ideilor sale plastice…”, sunt doar câteva considerații critice ale istoricului de artă Vasile Duda, din textul de prezentare a expoziției.

Sever Moldovan (născut la Telciu, 1958) – A absolvit Liceul de Arte plastice – Romul Ladea din Cluj-Napoca în 1977. După absolvirea Facultății de Construcții Cluj-Napoca în 1983, a urmat Cursurile Academiei de Arte Vizuale și Design Cluj-Napoca. Și-a completat studiile universitare la Universitatea Babes Bolyai Cluj-Napoca, absolvind cursurile postuniversitare de specializare în Reabilitarea Monumentelor Istorice. Pasiunea permanentă și exercițiul continuu în domeniul artelor frumoase îmbinate cu profesia de zi cu zi în domeniul tehnic–ingineresc, îi oferă lui Sever Moldovan posibilități multiple de exprimare în artele plastice vizuale, fapt dovedit prin multiplele prezente artistice pe simezele galeriilor de artă.

Are un bogat palmares artistic: expoziții personale în Bistrița, Cluj-Napoca, Iași și Satu Mare, dar și participări la expoziții de grup, simpozioane și bienale de artă plastică în Bistrita, București, Iași, Alba Iulia, Satu Mare, Hunedoara, Târgoviște, Petroșani, Târgu Jiu, Besançon și Ornans-Franța, etc. A participat în tabere de creație la Colibița-Bistrița, Cincis-Hunedoara, Abrud-Alba, Ornans- Franța, etc. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania – Filiala Interjudețeana Cluj/Bistrița, din 2015. A fost nominalizat și a primit premii sau distincții la concursuri sau bienale de artă în România. În anul 2016, devine laureat al Premiului municipiului Bistrița – secțiunea cultură.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS