Actualitate

Bistrița-Năsăud, în topul județelor în care numărul de salariaţi a crescut cel mai mult

Campionii angajărilor între septembrie 2015 şi septembrie 2016: Ilfov, Bistriţa-Năsăud şi Timiş sunt judeţele în care, procentual, efectivele de angajaţi au crescut cel mai mult în ultimul an, arată datele centralizate de Ziarul Financiar pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, dacă în Ilfov creşterea pro­centuală a numărului de angajaţi a fost de 9,6% (în septembrie 2016 faţă de septembrie 2015), pe următorul loc în top este Bistriţa-Năsăud, unde creşterea numărului de angajaţi a fost de 8,5%. O explicaţie pentru creşterea efectivelor de angajaţi din Bistriţa-Năsăud o reprezintă extinderea germanilor de la Leoni, cel mai mare angajator din judeţ, care a făcut un volum mare de noi recrutări.


La sfârşitul lunii septembrie, în judeţ munceau 68.212 persoane, erau 57.613 pensionari şi 4.653 de şomeri. Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, numărul salariaţilor a crescut cu 126 faţă de luna anterioară şi cu 5.371 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,4 %.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna septembrie a.c. de 2.137 lei, cu 10,3% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 1,5% sub nivelul lunii precedente. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1.548 lei, cu 1,4% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 10,7% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent. Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 26,3%, respectiv 26,1% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Etichete

3 comentarii

  • e jalnic faptul ca legislatia permite sa angajezi un necalificat ( in contract ) sa presteze o activitate calificata … evident ca omul e calificat , doar contractul si salariul e pentru necalificat

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS