Actualitate

Bistrița 16: Un nou lot de blocuri intră la reabilitare termică pe POR, cu 2,4 mil. euro

Primăria Bistriţa anunţă semnarea contractului de finanţare pentru proiectul „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 16”, care se va derula în perioada 20.07.2017 – 20.01.2019. Încă zece blocuri din Bistrița, cu 542 de apartamente în total, vor fi reabilitate termic cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

Valoarea totală a proiectului este 10.733.017,82 lei, circa 2,4 milioane euro, din care valoarea nerambursabilă este de 5.982.317,81 lei, circa 1,3 miloioane euro (55,74% din valoarea totală a proiectului) şi contribuţie proprie (cheltuieli eligibile şi cheltuieli neeligibile) suportată de municipiul Bistriţa împreună cu proprietarii apartamentelor, în valoare de 4.750.700,01 lei (44,26% din valoarea totală a proiectului, din care 40% contribuţie la valoarea eligibilă a proiectului – contribuţia proprietarilor între 3,5% şi 25% în funcţie de venitul acestora şi 4,26% reprezentand cheltuieli neeligibile).


Blocurile care vor fi reabilitate termic în cadrul proiectului ”Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 16” sunt:

1. strada Arţarilor nr. 30 (80 ap.);
2. Aleea Spătarului nr. 6 (24 ap.);
3. strada General Eremia Grigorescu nr. 1 (48 ap.);
4. Intrarea Muncelului nr. 5 (60 ap.);
5. Intrarea Muncelului nr. 7 (60 ap);
6. Intrarea Turturelelor nr. 2 (78 ap.);
7. Aleea Plopilor nr. 4 (40 ap.);
8. Intrarea Pârcălabului nr. 5, strada Vasile Lupu nr, 19 (52 ap.);
9. Aleea Greuceanu nr. 7 (40 ap.);
10. Aleea Tihuţa nr. 7 (60 ap.).

”Am spus că nu vom reabilitata termic blocuri de Crăciun. Dacă se vor întinde procedurile mai mult, lucrările le vom decala pentru la anul, dar eu cred că și Bistrița 6, proiectul pentru care am semnat deja contractul, și acest proiect au toate șansele să înceapă cel târziu la 1 octombrie. Dacă firmele care vor câștiga licitațiile știu să lucreze, și eu spun că toate firmele cu care am lucrat, cu excepția uneia, au știut să se organizeze, atunci în luna noiembrie putem să finalizăm blocurile. Culorile nu sunt dsate la această etapă, ci la faza de proiect tehnic”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

În 28 iunie, Primăria Bistriţa a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea a opt blocuri de locuinţe, proiectul fiind finanţat prin POR 2014-2020. Este primul astfel de proiect semnat în regiune, anunță ADR Nord-Vest. Prin proiectul cu titlul ”Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistriţa 6”, finanțat cu bani europeni, Primăria Bistriţa va reabilita termic opt blocuri de locuinţe, iar beneficiarii sunt locatarii clădirilor reabilitate termic şi anume 344 proprietari şi familiile acestora. Valoarea totală a proiectului este 7.562.277,10 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 4.396.866,28 lei. Detalii aici.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS