Actualitate

Bistriţeanul Alex Petrican, printre cei mai talentaţi tineri artişti din ţară

Alexandru Petrican (18 ani), fost elev la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, acum student la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, este unul dintre cei zece tineri artişti care va expune la secţiunea „Syt Visual Arts” a Festivalului „Showcase of Young Talent”(SYT) de la Bucureşti.

Alex Petrican, voluntar al Asociaţiei Tăşuleasa Social, a fost selecţionat de Eugen Rădescu, manager cultural, curator și teoretician, specializat în relativism moral și etică politică, doctorand în știinţe politice la UBB, lector la Universitatea București și profesor asociat UBB Cluj.


„Când ceri ceva de la un licean, parcă nu te aștepți să fie așa de responsabil. Cam așa a fost în alegerea mea pentru SYT, multe proiecte, toate faine, făcute cu cap creativ. Mi-a fost cam greu să-i aleg pe cei 10 finaliști. M-am bazat mult pe instinct și am ales proiectele care se pot pune foarte ușor într-o expoziție de artă, într-o galerie”, a declarat Eugen Rădescu, selecționer Syt Visual Arts.

Proiectul Showcase of Young Talent (SYT) își propune radiografierea “pieței” de artiști adolescenți (14-19 ani) și identificarea de noi talente, cu scopul de a le promova și a le oferi experiențe și oportunități de dezvoltare. 90 de artiști de liceu din 15 oraşe expun la a doua ediție a Showcase of Young Talent, ei fiind selecţionaţi dintre 153 de înscrişi din 37 de oraşe din toată ţara. AICI lista finaliştilor. 

SYT va avea loc la Rezidența BRD Scena9 (str. I.L.Caragiale nr.32) și la Point (str. General Eremia Grigorescu nr.10) în perioada 15-17 septembrie ac.. Intrarea la festival va fi liberă.

Selecționerii SYT au avut de ales dintre 153 de înscrieri din partea unor liceeni din 37 de orașe din țară.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Profa de mate Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS