Actualitate

CSM Bistrița, neînvinsă de 5 meciuri, a urcat pe locul 5. Ce spune Horațiu Pașca (FOTO-VIDEO)

Echipa de handbal feminin CSM Bistrița a reușit primul succes pe teren propriu din acest an în Liga Națională, în etapa a 17-a, cu ultima clasată CSM Slatina, fiind neînvinsă de cinci meciuri (patru în campionat și unul în Cupa României). În urma acestui rezultat, CSM Bistrița a acumulat 29 de puncte și a urcat pe locul 5, peste HC Zalău.

Fetele antrenate de Horațiu Pașca au condus la pauză cu 13-9. Diferența maximă înregistrată în prima repriză a fost de cinci reușite. În partea a doua, CSM Bistrița a condus și la șase goluri. Scor final: 23-19.

Au adus victoria: Laura Pristăvița (4 goluri), Almudena Rodriguez (4), Oana Chirilă (4), Daniela Rațiu (4), Andreea Tetean (4), Magdalena Paraschiv (1), Alexandra Orșivschi (1), Bianca Zegrean (1). Ana Maria Măzăreanu a salvat 12 din cele 30 de mingi aruncate de jucătoarele oaspete pe poarta sa.

Aici puteți vedea un album foto.

”A fost un meci pe care l-am controlat de la un capăt la celălalt. Ne-am temut de acest joc. Suntem neînvinși de cinci meciuri, asta nu face decât să ne bucure, și ne dorim să rămânem așa și după ce ne întoarcem de la Cluj”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca.

Andreea Tetean a fost sărbătorită la sală. De ziua sa, jucătoarea a fost felicitată de președintele CJ Radu Moldovan, galeria i-a scandat numele de mai multe ori iar din public a primit și cadouri. Andreea Tetean a marcat 4 goluri în ziua în care a împlinit 29 de ani și și-a făcut cadou o victorie.

 

În etapa viitoare, a 18-a, CSM Bistrița joacă în deplasare cu U Cluj, echipă pe care a eliminat-o recent în optimile Cupei României. Partida se dispută miercuri 28 februarie, de la ora 18.00. Apoi, în runda a 19-a, CSM Bistrița va da piept acasă cu HC Zalău (miercuri 7 martie).

Celelalte meciuri din etapa a 17-a: Rapid București – CSM București 27-30, Măgura Cisnădie – Danubius Galați 20-15, CSM Roman – HCM Slobozia 23-18, HCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila 31-21, Corona Brașov – HC Zalău 30-26, SCM Craiova – U Cluj 32-18.

Foto-Video: Facebook CSM Bistrița

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS