Actualitate Recomandări

O maşină condusă de o femeie a lovit din spate un taximetru în care se aflau alte trei femei

Într-o zi de sărbătoare cu trafic infernal la Bistriţa, pe strada General Grigore Bălan a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două maşini, conduse de două femei. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale dintre care două au fost transportate la spital.

Este vorba de femeia care conducea taxiul, de 54 de ani, care a suferit un traumatism toracic şi cranian, respectiv alte două femei, pasagere în taxi, care s-ar fi speriat foarte tare în urma impactului. Două dintre ele au fost transportate la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Crina Sîrb, a declarat că accidentul s-a petrecut pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare.

„Un autoturism condus de o femeie de 35 de ani din Tîrlişua a intrat în colziune cu un taximetru care circula în faţa sa şi care era condus de altă femeie de 54 de ani din Bistriţa. În urma accidentului a rezultat rănirea a trei persoane, şoferiţa de 54 de ani şi două pasagere din taxi. Conducătoarele auto au fost testate cu aparatele etilotest, rezultatele au fost negative”, a spus Crina Sîrb.

În timpul anchetei la faţa locului, traficul s-a desfăşurat cu dificultate, dar acum situaţia a revenit la normal.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Cititor Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS