Actualitate

CSM Bistrița, învinsă după șapte meciuri, a fost eliminată din Cupa României

Echipa de handbal feminin CSM Bistrița, ocupanta locului 5 în Liga Națională, a ratat calificarea în Final Four-ul Cupei României, competiție care a adus cea mai bună performanță de până acum pentru fetele antrenate de Horațiu Pașca, medaliile de bronz în ediția trecută.

În sferturile de finală, unde ajunsese după ce a trecut pe teren propriu de U Cluj, CSM Bistrița a jucat în deplasare cu Dunărea Brăila (locul 9 în campionat).

Gazdele au condus în prima repriză și la patru goluri diferență, însă la pauză avantajul a fost minim: 16-15. În partea a doua s-a jucat mult timp ”umăr la umăr”, meciul a fost strâns până la 22-22, când Dunărea s-a desprins la două și apoi la trei goluri, impunându-se cu 28-25.

Au marcat pentru CSM Bistrița: Laura Pristăvița (7), Almudena Rodriguez (6), Szilvia Szabo (5), Magdalena Paraschiv (4), Oana Chirilă (2), Alexandra Orșivschi (1). Ana Maria Măzăreanu a salvat 3 mingi din cele 11 trimise de brăilence pe poarta sa (27%), iar Viorica Țăgean – 10 din 30 (33%).

CSM Bistrița era neînvinsă de șapte partide, șase în campionat și una în Cupa României, mai exact din 21 ianuarie, de la meciul cu Corona Brașov.

Echipa bistrițeană joacă vineri 16 martie, de la ora 18.00, în deplasare cu campioana României CSM București, participantă în Liga Campionilor (etapa a 20-a a Ligii Naționale, în direct pe Digi Sport și Telekom Sport).

Celelalte meciuri din sferturile Cupei României: CSM Roman – Danubius Galați 25-19, CSM București – HC Zalău 29-27, Corona Brașov – HCM Rm. Vâlcea 27-31.

Foto: Facebook CSM Bistrița

4 comentarii

  • Dureros.Subțirimea lotului și selecția proasta își spun cuvantul.Primul 7 a cedat din cauza oboselii acumulate.Ivan și Cirjan piese de baza la noul club județean Gloria 2018.

    • Echipa ca echipa,apoi pârtia:)))
      Subțirele ținând cont ca suntem pe 5 nu prea cred,acuma fiecare cu părerile lui cât știm și cunoaștem acest sport

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS