Actualitate Recomandări

ISU Bistrița: Controale la biserici. Peste 90 de pompieri, la datorie în noaptea de Înviere

Sărbătorile pascale aduc în fiecare an în casele creştinilor bucuria Învierii Domnului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița a desfășurat activități preventive, de informare, instruire și control la peste de 20 biserici și mănăstiri din Bistrița-Năsăud, unde se așteaptă cel mai mare aflux de cetățeni.

Obiectivul acestor controale este verificarea modului în care sunt asigurate măsurile de apărare împotriva incendiilor (dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor, organizarea activității de apărare împotriva incendiilor, identificarea și înlăturarea riscurilor potențiale de incendiu, evacuarea în siguranță a persoanelor).

”Vom fi și în noaptea de Înviere pregătiți pentru intervenție cu peste 90 de pompieri militari în turele de serviciu și, la nevoie, cu întreg personalul inspectoratului și tehnica de intervenție”, anunță ISU Bistrița.

Pentru ca această frumoasă sărbătoare să nu fie umbrită de tragedii, ISU Bistrița reamintește câteva reguli ce trebuie respectate pentru evitarea neplăcerilor pe timpul sărbătorilor pascale:

– accesul persoanelor în incinta lăcașelor de cult se va face în limita capacității construcțiilor;
– pe timpul slujbelor religioase mențineți ușile de acces/evacuare deschise;
– utilizarea lumânărilor aprinse în lăcașurile de cult se va face cu atenție, la distanță de siguranță de persoanele din jur, evitând contactul cu hainele și părul acestora;
– autoturismele persoanelor participante la slujbele religioase vor fi parcate astfel încât să nu blocheze hidranții și căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor;
– copiii trebuie supravegheaţi permanent pe timpul desfăşurării slujbelor religioase.
În cazul izbucnirii unui incendiu cetăţenii trebuie:
– să îşi păstreze calmul;
– să anunţe începutul de incendiu la numărul unic de urgenţă „112”;
– să acorde prioritate la evacuare copiilor şi femeilor;
– să identifice şi să utilizeze mijloacele iniţiale de stingere a incendiilor;
– să permită accesul forţelor de intervenţie pentru stingerea incendiului.
La sosirea acasă, după slujba de Înviere, ţineţi cont de următoarele:
– amplasarea lumânărilor aprinse să se facă în suporturi stabile, la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile;
– copiii să nu fie lăsaţi nesupravegheaţi în încăperile în care se află lumânări sau candele aprinse;
– neapărat se vor stinge lumânările şi candelele în momentul în care se merge la culcare.

Foto: arhivă

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS