Actualitate

Bistrița Civică vrea să inaugureze pârtia în 7 februarie. Chereji: Să facem testul de calitate!

”Schiori bistrițeni și nu numai, avem promisiunea inaugurării pârtiei în data de 7 februarie. Haideți să ne întâlnim cât mai mulți să facem testul de calitate investiției de circa 7 milioane de euro (marți 7 februarie, ora 17.00). În filmulețul de mai jos aveți informația că se va inaugura în 7 februarie de la cea mai avizată persoană”, a scris pe Facebook președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji, consilier municipal PNL.

Deschiderea oficială a pârtiei din Wonderland, investiţie de aproape 7 milioane de euro din bugetul local și din împrumutul contractat de municipalitate, a fost amânată de la o zi la alta. 15 ianuarie a fost o primă dată anunțată, apoi 20 ianuarie, ”sigur luna ianuarie”, după care 7 februarie a fost ziua vehiculată (după cum se poate vedea și în clipul postat de prof. Ioan Bâca). Până la urmă, întrebat despre acest aspect, primarul Ovidiu Crețu a răspuns: ”O dată exactă pentru deschiderea pârtiei nu se știe. Întrebați-i pe cei care au vehiculat data de 7 februarie”.


După zile ploioase și cu temperaturi pozitive, zăpada s-a topit pe multe porțiuni, unde noroiul predomină. Conform prognozei meteo pentru săptămâna viitoare, mediile temperaturii aerului nu vor avea variaţii importante, vor caracteriza o vreme normală din punct de vedere termic şi vor avea valori de 5…6 grade ziua şi -5…-3 grade noaptea. Probabilitatea de precipitații va fi în creştere în intervalul 6-10 februarie.

Aici puteți vedea cum arată Wonderland de pe schiuri.

Contractul semnat de municipalitate cu SC Euroalpin SRL Bistriţa, care are subcontractant SC Comelf SA Bistrița, pentru serviciile de operare/exploatare a instalațiilor (de transport pe cablu, de producere a zăpezii artificiale și de iluminat nocturn) aferente pârtiei de schi din Wonderland are o valoare de 297.000 de lei fără TVA, circa 350.000 de lei cu TVA (aproape 78.000 de euro). Valoarea estimată a contractului care se întinde până la sfârșitul lunii martie, publicată în anunțul de licitație, era de 297.945 lei. Euroalpin este singura firmă care a depus ofertă. Fondatori sunt Dumitru Tănase – managerul firmei Eurocompozite Bistriţa, administrator al aerodromului Unirea şi actual preşedinte în exerciţiu al Rotary Club Bistriţa, şi fiica sa Adriana Tat, care este şi administratorul companiei.

15 comentarii

    • O sa o amane atata timp cat va fi nevoie pentru ca partia sa functioneze in conditii optime si sigure pentru cetateni.

  • Poate Chereji să pună de un grătar la iarbă verde în 7 februarie. Mai vin și ceilalți „participanți „de meserie la astfel de evenimente cu câte ceva și cheful e gata.
    Ps. Domnul Bălan s-ar putea ocupa de salată.

  • In data de 7 februarie cei de la Bistrita Civica se vor ocupa de strangerea apei cu ligheanul de pe partia de schi.
    toti cei care doresc sa li se alature sunt asteptati

  • BISTRITA CIVICA este un ONG serios, si ar trebui sa fiti mandrii ca o mana de oameni initiaza manifestari culturale pt. elevi concursuri cu premii dar si alte activitati pt. orasul nostru. De ce ne blamati ? Totusi daca sunteti buni cu noi si seriosi, va promit un picnic la deschiderea partiei cu o buna SALATA de BOEUF si pentru Primar vom comanda SPANAC de la POPEYE MARINARUL ca sa aiba forta in a mai face asemenea proiecte unice in EUROPA.

    • Băi oameni buni, să-mi explice și mie cineva ce e Cotul Iadului acesta, și de ce e Roxana obsedată de locul ăsta!!!

  • Informatie de ultima ora! A fost comandata zapada de la Polul Nord, va fi adusa cu 74 de TIR-uri de mare tonaj cu echipament frigorific. Noua data de inaugurare a partiei este 1 Aprilie.

  • La cât v-ați mai opus construirii pârtiei sunteți puțin cam penibili și nesimțiți să vă tot băgați în seama cu chestiuni legate de pârtie gen inugurare sau testare. Ar cam trebui să vă vedeți de treaba voastră!

  • Nu zau domnule Rock, e facuta si din banii mei si ai altora ca sa profite Tase si alti?. E din bugetul local nu din fonduri europene, o mare prostie cand se putea face la Sarata ceva gen Figa msi ales ca este namolul sarat, dar nu mai putea profita Tase &Company.

  • Te crucesti de atata incompetenta in ograda primarului Cretu. S-au blocat in documente de destepti ce sunt si au ratat doua luni de iarna ideale pentru schiat . O iarna ca asta probabilistic vorbind , vom mai avea peste vreo 25 de ani . Timpul trece repede asa ca avem rabdare . Acum , acolo , se poate inventa un nou sport , ceva legat de noroi , belti si iarba .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS