Bistrița Civică: Dezbatere publică ”Urbanismul Bistriței, încotro?”

Holistic

Asociația Bistrița Civică, președinte Florin Chereji, organizează dezbaterea publică ”Urbanismul Bistriței, încotro?” – marți 26 februarie, ora 17.00, în Aula Magna a Universității ”Babeș-Bolyai”, Extensia Bistrița.

”În ultimii ani la Bistrița s-au constatat tot mai multe încălcări ale legislației în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului. Au apărut numeroase construcții care nu respectă principii elementare de urbanism: regimul de înălțime; aliniamentul; gradul de ocuparea al terenului; parcări insuficiente la locuințele colective; cromatica; distanțe față de clădiri/proprietăți învecinate; extinderea zonelor de locuit în extravilan.

Există o tendință de „agresare” a zonelor cu locuințe individuale sau din zone protejate. Se creează disconfort pentru proprietarii/locuitorii din vecinătatea acestor noi construcții, se supraîncarcă rețelele de utilități din zona respectivă sau a traficului auto sau pietonal.

Nu putem rămâne indiferenți la viitorul dezvoltării orașului nostru! Vă invităm să participați la dezbatere publică la care să încercăm să găsim cauzele acestei stări de fapt și soluțiile pentru a stopa nerespectarea legislației din domeniul urbanismului și amenajării teritoriului.

Au confirmat participarea reprezentanții Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania și ai Registrului Urbaniștilor din România – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest.

Invităm la dezbatere reprezentanți ai administrației publice locale (primar, viceprimar, secretarul municipiului, arhitectul șef al municipiului, Serviciul urbanism; arhitectul șef al județului) ai Prefecturii și instituțiilor deconcentrate (Inspectoratul Teritorial pentru Construcții, Direcția județeană pentru Cultură și Patrimoniu, Agenția pentru Protecția Mediului), arhitecți, urbaniști, proiectanți rețele edilitare și construcții și, nu în ultimul rând, cetățeni ai municipiului Bistrița”,

explică acest demers Asociația Bistrița Civică.

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. regele julien

    Suna ca un eveniment organizat de gaftone, caci numai in afara primariei se mai poate manifesta….dar vom fi acolo…cu PUG cel adevarat…

    (-6)
  2. Ionut

    Abuzurile opereaza in ambele sensuri: si cand functionarii semneaza la limita sau incalcand prevederile legale in materie de ubanism si cand refuza sa semneze , desi proiectele sunt legale.
    doamna Floarea Gaftone a recunoscut abuzul cu gura ei print-o declaratie in sedinta de consiliu local ca ea nu mai semneaza blocuri in zona L2 . Deci, comite un abuz nu grav , ci foarte grav !
    Acuma , daca tot se face intrunirea asta si e invitata , sa vina doamna floarea Gaftone sa explice si abuzurile ei de natura penala ! Si mai are o restanta la o scrisoare citita in sedinta de consiliu local de care se tot sfieste ca poate o uita oamenii ! Oamenii de rand , DA! Dar arhitectii, investitorii , constructorii , beneficiarii nu uita ca doamna Floarea Gaftone le-a blocat proiectele pt ca ea e insuficient pregatita sa priceapa ! Sau e vorba de rea – vointa? Sau face jocurile cuiva???
    Ea singura a reunoscut ca are nevoie de sprijin de specialitate de la cluj ! Pai daca NU sunteti capabila sa va indepliniti obligatiile de serviciu , cum incasati statul de plata , doamna Gaftone Floarea ???

    (-7)
  3. regele julien

    Mai, dar Chereji asta, nu este oare acelasi (…) .Apai doamna gaftone….Peteleu era mai bun de 10 ori decat chereji….numai ca el si-a dat seama de manipulare si a zis pas! Daca te informezi suficient despre legi si PUG nu mai esti de aceeasi parere cu gaftone….ba chiar incepi sa ai dubii cu privire la sanatatea dansei….cum au si functionarii primariei…

    (-10)
  4. paul

    Demersurule Asociaţiei Bistriţa Civică (ABC) sunt laudabile, dar se izbesc de obtuzitatea administratiei locale. Un exemplu este inițiativă civică ”Salvați Pădurea Codrișor” care a reușit să strângă 4200 de semnături și care a fost depusă în Consiliul Local Bistrița, apoi discutată în urma careia s-a obtinut o Hotarare de CL, prin care Padurea Codrisor sa fie amenajata ca zona de agrement, care din pacate intarzie sa fie aplicata . Un alt demers a fost cel legat de ”Paza în Școli” inițiată tot de asociația condusă de Adrian Florin Chereji care a strâns 2000 de semnături, iar demersul a fost stopat după ce primarul s-a angajat că va aloca bani pentru plata pazei în școli. Mai recent, la finele anului 2018 cu câteva zile înainte de comemorarea Revoluției Române, autoritățile locale au mutat în Cimitirul de pe str. Tărpiului, fara nici o explicatie dar si fara nici o logica, toița din fata Prefecturii care marca locul în care s-au adunat demonstranții bistrițeni în Decembrie 1989. Si de data asta ABC a initiat un demers civic prin care solicită autorităților să aducă înapoi în Piața Petru Rareș, troița ridicată în memoria martirilor Revoluției Române din Decembrie 1989. In acest sens s-a demarat actiunea de strangere de semnături intitulata „TROIȚA înapoi !”
    Din pacate, cu toate ca actiunile mentionate sunt lucruri de bun simt, autoritatile locale nu le iau in seama nici dupa demersurile civice intreprinse. Chiar si la nivel central „alesii neamului” in loc sa aiba in atentie soarta tarii, se ocupa doarde propriile privilegii. Asa se explica faptul ca Inițiativa cetățenească de modificare a Constituției intitulata „Fără Penali în funcții publice”, desi a strâns peste 1 milion de semnături, este torpilata de PSD.

    (12)
  5. bistritean

    regelui julien impostor si pupator de clante pesediste. Nu ai demonstrat nimic cu materialul tau. Florin Chereji este un reprezentant de frunte a soc, civile din Bistrita. Ar fi bine ca macar 1% din bistriteni sa-i urmeze lui. Este bistritean sadea si isi iubeste mult orasul. Nu ajungi nici pana la glezna lui juliene . Sa iti fie rusine ca te legi fara sa cunosti omul. Felicitari domnului Florin Chereji !

    (13)
  6. Balan Marius- PARTIDUL VERDE B-ta

    D-le PAUL. Trebuie sa amintim ca ecologistii de la partidul VERDE au initiat si o campanie online NU VREM PIATA CENTRALA MINERALIZATA . S-au strans si semnaturi pe liste fixe (1600) si inca 3.400 pe aplicatia deklic. Pt a doua oara un mic partid politic al verzilor ecologisti au facut front comun cu cei de la BISTRITA CIVICA , au organizat dezbateri direct in piata si au fost impreuna la dezbaterile de forma organizate de primarul care manipuleaza grosolan situatia cu imobilul in litigiu. Spun in litigiu pt. ca Primaria a fost data in judecata la TRIBUNALUL B-ta privind incalcarea mai multor legi prin felul in care dezinformeaza opinia publica si au pregatit ilegal si imoral acest proiect care distruge mediul ambiant de o frumusete aparte al orasului nostru. Atitudinea de dispret fata de lege , cetatean , modul dictatorial in care se voteaza se impune cu forta asemenea proiecte, lipsa de transparenta prin ascunderea datelor ne fac pe noi unii contribuabilii sa fim interesati si prezenti la asemenea dezbateri. Cine nu vine sa fie sanatos , si sa injure dupa taste, dar cu asta nu se intampla absolut nimic. Ar fi de dorit ca fiecare contribuabil sa fie interesat de traseul banilor pe care cu sudoare -i trimite la cheremul autoritatilor care de cele mai multe ori dau dovada ca ii cheltuie pe ghidusii si habar nu au care sunt prioritatile sau nu vor ca sa le stie.Vom fi prezenti si noi cei din org mun B-ta, ocazie cu care ne pot numara carcotasii care zic ca intram intr-un TICO cu totii. Veti vedea cum stau lucrurile in realitate .

    (11)
  7. Cetatean

    Cel mai competent primar din țara, Ilie Bolojan -primarul Oradiei (nu sunt membru de partid) , dar cine a trecut prin oraș știe ce vorbesc, tocmai ce propus alinierea clădirilor din centru cu un etaj la cele majoritare, cu 2 etaje. Cine nu accepta sa-si alinieze clădirea la nivelul celor vecine, adică sa supraetajeze, va fi amendat prin supraimpozitare cu 50%!!!
    Logica e simpla: dezvoltare pe verticala și pt cei care au trecut granița și au vizitatmacar o capitala occidentala, știu ca asta e dezvoltare urbană cea mai eficientă: oamenii locuiesc in centru, nu mai vin cu mașinile de la periferie sau îl tranzitează blocând-l.
    Acuma, ce e interesant e ca propunerea primarului e susținuta și de firma clujeana de arhitectura Planwerk, arh. Panescu, Borda, Tiganas, Ullrich, adică marii GURU in marerie de urbanism, dintre care unii și membri ai OAR Transilvania care și-a anunțat prezenta la întrunirea de la Bistrita.
    Oare la Bistrita dl Eugen Panescu ce ar propune? Sper ca nu ne tratează ca pe un sat și vine cu propuneri ca la prosti… eu nu zic sa se supraînălțat clădirile pline de țigani din centru, dar nici sa nw trimită sa locuim pe străzi neasfaltate, neiluminate și situate la mama naibii prin bălării și periferii.
    Oricum, Civilizația doar cu forța s-a făcut peste tot in lume! Fie Ca a fost sub forma de amenzi, frica, temnița sau alta forma. Păcat ca la noi a fost forța, dar nu orientata sa ne civilizeze …

    https://m.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/oradea-verticala-primarul-ilie-bolojan-insista-cu-supraimpozitarea-cu-50-a-cladirilor-cu-un-singur-nivel-din-centrul-orasului-146758.html

    (5)
  8. regele julien

    Pentru bistritean…..oare nu-ti pare un mic pupic in fund?? Si noi astia mai batrini stim de ce si cum a plecat de la primarie chereji….via Cotul Iadului!!!

    (-13)
  9. Cetatean

    O dezbatere e bine-venită! Dar cu oameni clmpetenti și bine-intenționați! Iar, odată stabilit in cadru legal, fie el PUG in urbanism sau altfel in alt domeniu, sa se aplice pt fiecare!!!
    Nu știu de ce se Creează impresia ca prin blocarea unor proiecte se înfrumusețează orașul!
    La criticat toți suntem cei n-ai buni!!! Dar la făcut ceva???
    De 30 ani, statul a fost in stare doar sa izoleze oribil niște blocuri. Nu tu scoli, nu tu Grădinițe, nu tu cai ferate, nu tu vreo facilitate pt mediul de afaceri (excepție băieții deștepți ce au contracte cu statul și sunt abonați la banii publici și acolo e jaf, nu facilitați)!!!
    Nu înțeleg de ce nu putem lua o rețeta care funcționează afara și doar sa o aplicam și la noi!!! Chiar așa incopetenti suntem?!!! Doar la copy-paste suntem primii!… or sa ajungă blestemele cetățenilor pe fiecare politician, funcționar si nu or sa se bucure de banii câștigati prin furt!!!
    Specialiștii ar trebui sa se pronunțe și punct! Ce credeți ca la Viena sau Barcelona primează părerea unuia sau altuia??? Diferența e ca acolo legile sunt respectate și aplicate!!!
    Voi va certați și acuzați aiurea și politicienii rad ca nu mai Au de dat explicații și justificări ca nu fac nimic sau doar fura!!!
    Halal, nație!!!

    (13)
  10. emil

    Un proverb latin spune : DE GUSTIBUS ET COLORIBUS NON EST DISPUTANDUM (Despre gusturi şi culori nu trebuie să discuţi”) . Numai ca atunci cand e vorba de gusturile indoielnice ale unui primar de oras, care atenteaza la inteligenta locuitorilor sai, nu poti sa nu reactionezi.
    De cand e Cretu primar, Bistriţa intrece Caracalul in materie de ciudatenii. La inceput l-a apucat nebunia mutarii statuilor dupa mintea lui cea proasta, care a facut praf istoria orasului. Prima isprava a fost mutatarea bustului lui Petru Rares din Piata care-i poarta numele pentru a face loc unui monument controversat, in forma de „Sula” tocmai langa Prefectura, vrand parca sa confere expresie materiala sintagmei „Sula si Prefectura”. Apoi, prin 2016 a montat in fantana arteziana din fata prefecturii o monstruozitate in culori stridente numita fara nici o noima”Floarea Transilvaniei”. La sfarsitul anului trecut a ajuns inapoi si Petru Rares, sub forma de statuie care a fost inghesuita tot in fata prefecturii. Acum piata arata ca un bazar oriental cu tot felul de obiecte de la statuete, flori de plastic si lumanari care nu au nici o legatura cu istoria locului. Si pentru ca tacamul sa fie complet, tocmai Troita Revolutiei , singurul monument care are legatura cu istoria locului a fost mutata in cimitir. Daca s-ar pune problema schimbarii numelui pietei ea ar trebui numita Piata Revolutiei. De aceea, troita trebuie sa revina aici, iar monumentul „SULA” si FLOAREA DE CRIN trebuie mutate in alte locuri din oras.
    Oricum, Piata Petru Rares trebuie reconfigurata .
    Este si opinia altora: https://www.timponline.ro/cu-o-floare-nu-se-face-piata-mai-frumoasa-dimpotriva/

    (10)
  11. Irina

    Asta se si vrea, respectarea legii, de catre fiecare, fie el cetatean sau primar sau secretar, dar cand vezi ca legea nu este pentru toti la fel sigur ca te revolti….pina acuma a fost gaselnita ca Pug nu e ala bun, acuma ca este afisat pe siteul primariei pug bun nici asta nu mai e bun, frustrarea secretarului este vizibila in sensul ca in afara semnaturii de pe certificate su autorizatii ea nu mai are acces la deciziile primariei, si atunci ca prostul cu maciuca-n mana, da in tot ce misca-n urbanism…in $abina$ nu…oare un examen psihiatric pe cand? Si un examen de constiinta celor aliniati dupa ea!

    (-6)
  12. cetatean...atent

    Mie, personal, acest demers imi pare laudabil….chiar daca este organizat de catei. Ce observ eu…odata cu aparitia si afisarea PUG pe site, discutiile s-au oprit brusc din partea trompetistilor (gaftone si peteleu). Peteleu (dindu-si seama de ridicolul situatiei) s-a retras elegant, misiunea lui a fost reusita, felicitari, iar gaftone a petrecut o vreme lingindu-si ranile…ca deh, nu-i usor sa cazi de prost in propria groapa. Acuma ca a fost demonstrat faptul ca gaftone a sustinut ineptii, faptul ca primaria (serviciul urbanism) a eliberat certificate si autorizatii pe lege (incluzind aici si PUG-care are rang de lege), duamna a gasit alti aliati (mai amatori decit dinsa) cu care vrea sa revolutioneze urbanismul bistritean. Doamna nu are nimic de facut altceva decit urbanism, ca deh…celelalte atributii i-au zburat…, si incerca intimidarea celor ce au tangenta cu urbanismul prin, vezi doamne, dezbateri publice. Pai sa va intreb eu doamna ceva…..in 2013 cind PUG era in nascare, unde erati cu dezbaterile publice? Cind aceste dezbateri chiar erau necesare! Ca daca dezbateati atunci poate nu mai ajungeam in situatia asta….Eu totusi cred ca ati stiut ce semnati, iar acum, interese materiale si poate umane, va imping sa scuipati unde ati pupat cindva…Iarasi spun, v-ati facut de ras cu PUG ul stampilat, si persistati in a va face de ras in continuare….noi cei de acasa ne uitam din cand in cand si mai radem…..Nu stiti doamna sa pierdeti…ca o doamna! Sa vedem si episodul acesta, in care gaftone cheama specialisti care, vezi doamne, o sa-i spuna ca la Iohanis, bravo!! ai incalcat legea dar ai facut-o in scopuri nobile…un joianis de Bistrita ce mai!!!

    (-9)
  13. un curios

    oare se va hotari ceva in urma acestei intalniri?
    CE?
    CINE?
    CAND?
    DE CE?
    (povestitori… un fel de convorbiri…arhitecturale!)

    (-5)
  14. Balan Marius - contribuabil

    Ultimele doua comentarii apartin unor non- cetateni ai urbei care se cred destepti fara sa faca nimic si fara sa aiba un nume. Organizati voi daca aveti mai multe informatii si sunteti mai inteligenti decat cateii , asa cum ne spune cetateanul atent doar la el.

    (9)
  15. Crăciun Silivan

    Problemele arhitecturii și urbanismului la Bistrița, în opinia mea, pleacă de la respingerea efectivă a arhitecțiilor de către administrație.
    Faptul că acești specialiști au solicitat în 2016 ulterior în 2018 să primească documentația PUG cu o singură variantă de interpretare, confirmă că întâmpină greutăți în activitatea zilnică.
    Răspunsul primit de la primărie îi trimite la portalul acestei instituții, adică exact acolo unde ei au făcut referire în conținutul cererilor și au explicat că documentația PUG prezintă nereguli.
    De aceea, este necesar dialogul continuu a acestora cu membrii ai comunității și creațiile ce rezultă, să fie implementate de către administrație.
    În stăinătate, tot mai mult, viitorul orașelor se discută cu cei care-l vor folosi. Urmare a dialogului, apar tot mai multe idei ce nu le-au trecut prin cap domnilor arhitecți și comuniunea cu populația s-a constatat a fi absolut necesară.
    Administrația trebuie să cunoască și să susțină interesele comunității și apoi să sprijine interesele diverșilor investitori.
    Tot timpul populația trebuie să aibă prioritate, pentru ca generațiile viitoare să trăiască într-un mediu cu mobilier urban care să le satisfacă necesitățile.
    Acesta trebuie să fie rolul dezbaterilor publice.

    (12)
  16. Nazarica bob

    Da domnule bistritean, marele rege julien jigneste sub anonimat folosind mai multe apelative cum ar fi :lucica, irina, jil etc. . de cate ori se iveste ocazia, sau nu cred ca este in stare nici de atat, plateste pe alti sa jigneasca. Nu o sa ajungi nici la unghia mica a domnului Chereji sau Peteleu.

    (4)
  17. Popa ioan

    Cine va fi cu PUG-ul cel adevarat acolo? Regele Lucien sau arhitecta sefa?
    Eu cred ca arhitecta nu o sa mearga deloc stie ea de ce.
    Ar fi fain sa fie prezenta si chiar se impune asa ceva, poate s-ar clarifica unele aspecte.
    Dar am auzit ca pleaca la schii in Austria. Vom trai si vom vedea.

    (4)
  18. Av. Moldovan

    Sper sa apara legea cu jignirile sub anonimat de care vorbeste psd-ul, este adevarat pentru ei, dar ar fi buna pentru a primi o lectie anonimii care te fac sa nu mai citesti acest ziar de cate jigniri si ura revarsa aceste persoane care se vede de la o posta cine sunt.
    Eu av. Moldovan va apar pro bono adica gratis de aceste specimene. Va astept.

    (3)
  19. Marius turdean

    Regele Julien este Lucica, Jil, jim, adica negrea, lucien ,popescu, lucica etc.
    Nu-i bagati in seama ca nu merita, niste frustrati si pentru care nu exista legi.
    M-am scarbit de aceste personaje care nu vor ajunge niciodata sa reprezinte mai mult decat niste interlopi imobiliari. Respect domnule Chereji si Peteleu pentru ce faceti, demascati abuzurile. Pe astia nu-i baga in seama nimeni doar persoane de teapa lor fie ele si din primarie pe care se bazeaza . Doamne ai mila de ei si fi langa ei cand o sa le vina randu.

    (4)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.