Recomandări Timp de gândire

Bisericile Evului Mediu

În ultima perioadă, comuna Rebrişoara a fost pe nedrept pomenită în contexte negative din cauza lui Cristian Pomohaci, născut aici şi recompensat – vedem acum că degeaba – cu titlul de Cetăţean de onoare. S-a vorbit mult despre practicile lui, demne de Evul Mediu, despre cât de sinistră e Biserica Ortodoxă care l-a tolerat închizând ochii la faptul că făcea exorcizări dimineaţa şi seara cânta la nunţi. L-au tolerat mult timp şi autorităţile care nu l-au întrebat niciodată despre cum justifică averea imensă, despre maşinile luxoase pe care le conducea, despre numerele lor modificate.

De la vlădică la opincă s-a dovedit că oamenii mai degrabă se tem de popa decât de Dumnezeu, mai degrabă girează şărlătănii în aşteptarea unei minuni decât să-şi folosească funcţia gândirii şi conştiinţa. De fac lucrurile acestea? În afară de lipsa de cultură, din ce în ce mai predominantă, o altă explicaţie ar putea fi sentimentul de vinovăţie. Unii fac bani în mod necinstit. Conştienţi de asta, devin mari donatori pe la biserici şi mănăstiri, pe scurt, ctitori pomeniţi la fiecare slujbă, un bilet de intrare în Rai, în opinia lor Alţii mint oamenii pentru voturi, pentru ca să câştige mai mulţi bani, alţii înşală, alţii pur şi simplu nu se ţin de cuvânt. Cu toţii ştiu că nu e bine ce fac, dar, cu toate acestea, le convine ca cineva să evite discuţia despre aceste „păcate” în favoarea unor ziduri pe care le ridică din banii lor de mari bisericoşi. Aşa se explică de ce nu avem mănăstire care să nu semene cu un palat şi nici preoţi „rugători” ca Pomohaci care să nu se dea cu Q7, toate aceste foloase necuvenite fiind rodul gândirii de Ev Mediu a prea multora dintre ortodocşi.

Fireşte că scandalul din biserica noastră mamă i-a făcut pe mulţi dintre neoprotestanţi să-şi frece mâinile de bucurie. Uite fix de-asta au plecat mulţi dintre ei spre secte fiindcă acolo nu există aşa ceva. Vorba vine. E de ajuns să ne uităm la scandalul penticostalului Vladimir Pustan ca să ne dăm seama că nici la alţii nu e mai bine. Doar că, în cazul lor, gunoiul se vâră rapid sub preş. Aceleaşi biserici neoprotestante se pretind moderne, dar mustesc la rândul lor de primitivism. Până de curând am crezut că înmormântările ortodoxe sunt printre cele mai greu de digerat fiindcă se ţine mortul în casă descoperit, se boceşte, lumea îşi smulge părul din cap, deşi nu s-a dovedit încă faptul că nu murim toţi la un moment dat, preotul inventează nişte „iertăciuni” penibile de învârtit cuţitul în rană punând vorbe în gura mortului, deşi mai înţelept ar fi să transmită un mesaj celor vii: spuneţi ce aveţi de spus în timpul vieţii fiindcă restul e tăcere. Parodii fără sens, greu de înţeles şi acceptat de un om raţional.

Totuşi, nişte penticostali din Rebrişoara au dovedit însă că se poate şi mai rău decât la ortodocşi. După ce a murit un băiat din sat, despre care înţeleg că ar fi fost fiul pastorului de la Biserica „Betel”, a urmat un spectacol derizoriu pe Facebook: prim planuri cu faţa mortului zile la rând, transmisiuni directe ale slujbei de priveghere, apoi de înmormântare, inclusiv cadre cu sicriul descoperit pus în groapă. Mii de oameni s-au uitat la aceste imagini, alte câteva sute au distribuit. Toată această regie a aparţinut aşadar familiei, conducătorului bisericii penticostale din Rebrişoara, nu a fost nicio ingerinţă în viaţa lor privată. Ei şi-au expus-o. Au făcut un circ gratuit care nu înţeleg la ce le foloseşte. Îl readuc la viaţă pe cel dispărut, suntem cu toţii mai buni şi mai înţelepţi după acest episod? Am compasiune faţă de durerea lor, dar pur şi simplu nu îi înţeleg pentru că aşa ceva este de neînţeles. De ce ai vrea să faci un spectacol dintr-o înmormântare? De ce nu îţi plângi în linişte şi decent copilul?

Dacă vreun ziar ar fi îndrăznit să publice vreo fotografie de la funeralii (noi nu am publicat niciodată feţe de morţi -n.a) l-ar fi crucificat toată lumea, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat. Când însă pastorii fac lucrul acesta este bine, e în slujba Domnului şi spre folosul credincioşilor. Cât de ipocriţi putem fi?

Nu ştiu cum se va sfârşi scandalul Pomohaci, nu am idee dacă Biserica Ortodoxă va putea măcar de data aceasta să fie fermă şi să scape de personaje care nu îi fac cinste, dar ştiu că nu e singura rămasă în Evul Mediu. Nu vă frecaţi mâinile de bucurie fiindcă oameni sunt peste tot, iar scuze se vor găsi în orice confesiune atunci când cineva derapează.

16 comentarii

  • Mare este gradina Domnului si multi ii sar gardul. Circul pe care l-au făcut nu serveste nicidecum mantuirii pe care o propovaduiesc. Jenant…

  • Libertatea prost inteleasa,lipsa decentei si exteriorizarea asazisei suferinte in spatiul public te fac sa aluneci in penibil si sila ! Unitatea credinciosilor si dragostea lor nu se dovedeste asa in ambele cazuri !

  • Scandalul in jurul pastorului penticostal Vladimir Pustan, aparut in urma cu cativa ani, dupa ce i s-au facut publice averile personale. Imediat dupa aceea conducerea cultului penticostal l-a suspendat temporar, fiind acuzat de unele abateri morale si administrative si astfel au aparut discutii aprinse in interiorul cultului pe acest subiect.
    Cazul este izbitor de asemanator cu cel al IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului , care detine o avere fabuloasa, acuzat că a demarat in mod fraudulos activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite.

  • stiam ca la inmormantarile la pocaiti e teatru nescris, circ fara bani etc
    da sa pui morbidul pe facebook e o chestie de mai vecha emisiune incredibil dar adevarat!
    vad insa ca la unii le place morbidul, curiozitate bolnava
    romanie e cea mai pitoreasca tara …ghiveci total

  • Doamna Dumneavostra Cunoașteti detaliile legate de pastorul Pustan? L ați auzit? Ați auzit de ce a fost acuzat? Eu cred ca nu cunoasteti mai nimic nici despre el nici despre familia bădița care au transmis live pentru ca prietenii și rudele sa poată vedea? Nu aveți compasiune dacă judecați fără sa cunoasteti. Și cine e fără păcat sa arunce primul cu piatra cum Domnul spunea.

  • Gandire sinistra au si pocaitii astia, ei se cred mai destepti si mai superiori dar sunt vai de ei… biserica fara sf sacramente este doar un simplu teatru… pacat ca nu vad padurea din cauza copacilor …… Bine punctat cu subiectul asta…. felicitari

  • Legat de exorcizări,ele sunt permise,doar că nu orice preot le face sau le poate face.Cetaniile Marelui Vasile reprezintă o lupta cu diavolul a preotului,care face conștient acest lucru,știind ca pot exista consecințe grave.Legat de circ,aveți dreptate!

  • Esti un mare prost sa spui asa ceva…. Biserica Lui Isus este o sarlatanie???? Atunci pt tine Isus nu reprezinta nimic… Daca tu nu crezi in biserica atunci taci si nu-ti mai exprima prostia in public.

  • clanul badita si penticostalii ,sicriu cu aer conditionat,lume multa,masini sa moara dusmanii,plodul clanului a murit cu o minora in masina ,popii lor au laudat mortul ,de acolo insusi ISUS HRISTOS a fost mic copil….

    • Sicriul nu este cu aer conditionat, e doar un capac atasabil care tine corpul decedatului la o temperatura de 2 grade celsius pe parcursul priveghiului. Ar trebui sa iti fie rusine sa vorbesti asa, cat despre decedat, esti foarte dezinformat, nu a murit cu nicio minora in masina iar faptul ca ai putea compara orice om cu Isus Hristos ar trebui sa spuna totul despre persoana ta. Recomandabil ar fi sa ne informam inainte sa comentam sau sa facem misto de necazul altora. ( Si nu, nu sunt si nici nu am legaturi cu „clanul” Badita)

  • Măi omule, fiecare crede în ce vrea, pricepi? Numai că una e credința în Dumnezeu , Budha , Allah , zeități antice , și cu totul altceva credința în niște specimene cu barbă și lanțuri de aur , de regulă scursuri ale societății grupați în organizații diabolice intitulate biserici. Isus din Nazaret a fost împotriva acestor ,,chipuri cioplite” , o spune chiar una din cele zece porunci. Pe lângă asta, Fiul Domnului detesta opulența , avariția , goana după bani și alte năravuri negative ale omului care se regăsesc în religiile contemporane. Așa că , nu cumva credința de care vorbești are toate atributele unei credințe false? Ai habar că orice ființă vie posedă o ,,biserică interioară” prin care interacționează cu Creatorul, singur , fără a necesita intermediere de orice fel?

  • Stimată doamnă,
    Pretinsa situare în Evul Mediu, de către dvs. și de către (mulți) alții, a Bisericii/Bisericilor se prea poate să fie, dar să nu uităm un lucru: toți actorii și circarii, dacă vreți, (urmând ca mass-media să-și aleagă categoria) care vrea să facă reprezentanție pentru popor face ceea ce-i place acestuia. Cam toți suntem medievali; moderne sunt, doar, elementele tehnologiei care se pare că nu depășesc cu mult, inclusiv capacitățile noastre de ancorare în cotidian. Deci tot cam pe acolo, prin Evul Mediu … cu toții. Ba, dacă mai știm un pic de istorie s-ar putea să fim chiar antici!

  • Isus nu a vrut să i se facă biserici spui habar nu ai ce vb.tipic romanesc tot ăia vorbesc care nu sunt în domeniu.ia citeste la ieșirea de la capitolul 25 și vezi că dumnezeu a dat porunca sa i se facă biserica si toate detaliile legate de biserica, altarul îmbrăcămintea prostească și toate cele. Sfat pt atotstiutori care habar nau „mucles”

  • Dragii mei „fraţi”, cred că pot să mă adresez cu această formulă tuturor celor care şi-au expus părerea lor despre tema adusă în discuţie prin articolul, ce
    ne-a fost pus în dezbatere. M-am adresat vouă în felul acesta, întrucât am ajuns la concluzia că suntem cu toţii creaţia lui Dumnezeu, că El nu a făcut şi nu face diferenţă de mici un fel între persoane, respectiv de gen, neam (naţiune, naţionalitate), limba vorbită, culoarea pielii. Pentru El şi în faţa Lui toţi am fost, suntem şi vom fi egali egali, toţi suntem Creaţia Lui. Dacă Tatăl nostru din cer nu ne-a judecat, deoarece ştiind că suntem păcătoşi, că am ajuns în robia Satanei, a Răului, totuşi a dovedit, că atât de mult a iubit (iubeşte şi va iubi) lumea (adică pe toţi oamenii), încât şi-a jertfit Unicul Fiu, Cuvântul, Dragostea, Adevărul, Viaţa, Calea, pentru ca cei care, (se pocăiesc, adică îşi dau seama că au păcătuit şi se căiesc, le pare rău de păcatele înfăptuite) şi cred în El, să nu piară, ci să dobândescă viaţa veşnică, iar ceilalţi să treacă spre veşnica pierzanie, aceasta este Evanghelia, adică vestea cea bună. Meditaţi asupra acestui lucru, gândindu-vă că numai Dumnezeu, cel Care ne-a creat, ale cărui „proprietate” suntem, are dreptul să ne judece, iar
    prin jertfa lui Isus Cristos, care a luat asupra sa păcatele întregii omeniri acum 2000 de ani, ne-a iertat păcatele, adică s-a plătit odată pentru totdea-una preţul păcatelor noastre, („contavenţia”), nu pentru meritele noastre, ci datorită Graţiei sale, din prea marea milă şi dragoste faţă de omenire. Asta nu înseamnă că putem să păcătuim în continuare, ci să căutăm să nu le mai comitem acele fapte care sunt considerate păcate, deoarece Tatăl i-a „delegat” Fiului său, Isus Cristos, care şade în dreapta Tatălui nostru Ceresc, toată puterea din Cer şi de pe Pământ, iar acesta va reveni (atunci când Tatăl va hotărâ) să judece pe cei vii şi pe cei morţi, deci să nu începem să facem noi judecata semenilor noştri, dar bineînţeles le putem face cunoscute prin mărturisirea Evangheliei, deoarece omul poate să se îndrepte, să se întoarcă cu faţa la Dumnezeu, numai cunoscându-i voinţa şi prin aceasta pe El, şi doar atunci va putea reface comuniunea cu Dumnezeu, să trăiască în Pacea Lui, Amin! (desigur aşa va fi).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS