Bătrân de 87 de ani, primul la plata impozitelor: Nu-s PDSR-ist, dar toate aleile sunt puse la punct

Holistic

(FOTO) Viorel Macarie (87 de ani) s-a numărat printre primii bistriţeni care şi-au achitat taxele şi impozitele pe 2018, cash la ghişeu. Cu toate că se deplasează greu, sprijinindu-se de o cârjă, omul a ţinut neapărat să vină chiar el la Direcţia de Venituri a Primăriei Bistriţa şi să-şi plătească dările.

„Le-am achitat complet, pentru tot anul. Nu are niciun rost să vii de 10 ori. Nu am niciun leu datorie. Am plătit impozitul şi gunoiul. Taxele nu mi se par mari. Tot aşa am plătit şi anul trecut, 700 de lei, gunoiul şi impozitul pe clădire. Stau la casă. Sunt apicultor, am fost şeful Districtului de Drumuri şi Poduri Bistriţa-Suceava. Eu aşa fac în fiecare an, vin în prima zi când sunt încasate impozitele. Ce rost are să mai stau? Ce e de plătit trebuie plătit”, a spus Viorel Macarie.

Bătrânul este foarte mulţumit de cum se cheltuiesc banii publici la Bistriţa: „Câte alei am văzut ce-o făcut primarul ăsta, să ştiţi. Să nu credeţi că-s PDSR-ist că spun asta. M-am uitat că eu vin aşa, pe jos, şi am văzut că toate aleile sunt puse la punct faţă de când eram eu tânăr şi la şcoală. Sunt mulţumit de cum se cheltuiesc banii publici. Eu am lucrat 6 ani la Primărie când eram tânăr, tehnician cu probleme agricole. Şi atunci era greu. Era foametea din 47 şi vreau să vă spun că îmi place acum ordinea şi curăţenia. Ar mai trebui făcute şi altele. De exemplu, parcările. Maşinile nefolosite care stau în parcare – unde poate sta altă maşină – să fie scoase şi duse unde trebuie. Chiar şi în spatele grădinii mele sunt de-astea. Nu toţi plătesc impozitul pe parcare. Primăria ar trebui să verifice. Eu am garaj, dar toată lumea să plătească dacă vrea să aibă câte 2-3 maşini şi plătesc doar una”, a spus Viorel Macarie.

Viorel Macarie ne-a arătat chiar o fotografie cu dânsul în tinereţe ca să ne demonstreze că e un cetăţean model care a lucrat la construcţia acestei ţări.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. groapa din asfalt

    Cu tot respectul pt aceasta persoana dar nu cred ca a strabatut toate strazile si aleile din oras. Nu stie ca sunt strazi care stau in bezna de ani de zile, nu vede ca intrarea spre vechiul sens girator este varza, nu vede ca decebaul e varza, nu vede ca eroilor langa icra este varza, colibitei varza, nasaudului varza, in piata decebal sunt gropi, imp. traian este asfaltata in batjocura de cand s-a schimbat reteaua de gaz, grigore balan varza… deci despre ce vorbeste el.

    (0)
  2. Plătitor de taxe (din păcate pt hoti)

    Tot respectul nenea Viorel pentru vârsta,munca și corectitudinea d-voastră ,doar că și nepoții ar dori să ajungă la vârsta matale,iar ei sunt suparati pe cei care le distrug viitorul,tăind pădurea,poluand mediul ,furand din banii lor și al dumneavoastra,chiar ieri vreo mie de handralai pedeseriști au mâncat și băut anticipat din banii platiti pentru gunoi…..gunoaiele și grjania mami lor,,aia hoti,ăștia hoti,mama lor la toti!”

    (0)
  3. Zorro

    Bravo domnului!!! Dar e gresit ca eu sa am aspiratii muuult mai inalte pt anul 2018???
    Trebuie toti sa ne raportam la anii ‘47 ???
    Eu am alte standarde si puncte de reper! Nu mi se pare normal sa ne comparam cu Romania de acu 100 de ani… grav mod de gandire!!! Marea problema este ca nu doar domnul de 90 de ani are aceste valori in minte…. problema este ca politicienii gandesc asa si induc asta…. si ffff multi tineri spalati pe creier!!!!

    (0)
  4. Eu

    Bietu’ , a avut și el motiv sa iasă din casa :)) și voi ați sărit pe el.
    Dar de ce nu l-ați întrebat dacă ii place ca Bistrita a avut cele mai mari creșteri de taxe din zona :))

    (0)
  5. sam

    Felicitari, simt civic dezvoltat, Bistritean de cinste,cu el sa ne mandrim nu hoti care astazi alearga bine si traiesc pe pielea statului sau din sponsorizari.

    (0)
  6. veveritza

    pentru fraieri ca asta au sarbatorit aia 500 de smecheri mai alaltaieri si au baut un pahar de sampanie.
    si bineînteles, tot din banii lui vor achita si nota de plata.

    (0)
  7. Dan

    Mai bine spunea „nu-s PDSR-ist si nici nu ma intereseaza ca 70% din impozitul meu se duce pe contracte umflate”. Unii oameni merita sa fie furati, problema e cu ceilalti care nu merita, dar sufera din cauza unora care voteaza aiurea.

    (0)
  8. Fulga

    Sa fim si noi responsabili si corecti, mai buni in anul ce vine si sa ne gandim ca fiecare piatra pe care o aruncam spre altii s-ar putea sa ne loveasca fix in crestetul capului. Ca asa da Domnul…La multi ani dragi Bistriteni

    (0)
  9. :::::

    Săracul om se grăbește să dea bani statului dar nu știe că banii lui merg la SRI (care îți dublează în fiecare an bugetul) !!!!

    (0)
  10. Vasile Pop - cnam

    Țară de TÂMPITI. Să stai la coadă la plata impozitului in primele zile ale anului e cea mai elocventă dovadă de CRESTINISM . Dacă indivizi de teapa asta ne devin exemplu, să nu ne mai mirăm unde suntem ca națiune. Să nu mai avem nici un fel de asteptări.

    (0)
    • raul adrian

      corect. astia sint votantii PSD-ului adica a comunistilor. asta semanam…..asta culegem.
      si mai este o vorba cum ca cine voteaza cu impostori , hoti si corupti ……….nu mai este o victima , este complice.

      (0)
  11. Miriam

    Un bătrânel simpatic și responsabil care își expune punctul de vedere… Ma bucura faptul ca mai avem și astfel de persoane… Domnul este un exemplu pentru toți cetățenii.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.