Recomandări Social

Bărbat din Teaca, înjunghiat pe o pășune. Agresorul, sub control judiciar

În 26 noiembrie, pe pășunea din locul numit ”Doștină”, de pe raza localității Ocnița, comuna Teaca, a izbucnit un conflict spontan între un bărbat de 35 de ani din Teaca și un altul de 30 de ani din Reghin. În urma altercației, bărbatul de 30 de ani l-a lovit pe celălalt cu un cuțit, în zona gâtului, după care a plecat de fața locului.

Acesta a fost căutat de polițiștii de la Investigații Criminale și Acțiuni Speciale, fiind găsit la scurt timp, la o distanță de aproximativ 5 km de locul unde s-a petrecut agresiunea, aproape de județul Mureș.

Bărbatul din Teaca a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost examinat medico-legal de specialiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, constatându-se faptul că leziunile traumatice necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale și că acestea nu i-au pus în primejdie viața.

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar față de bărbatul din Reghin a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru tentativă la infracțiunea de omor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS