Încă un bărbat a fost atacat de urs la Dealul Negru. Vânătorii spun că sunt cinci masculi agresivi în zonă

Holistic

Atraşi de fructele din livezile plantate pe vremuri de saşi, urşii au venit în număr mare la Dealul Negru, iar 30 dintre ei nu s-au dus încă la hibernat. În cursul acestei dimineţi, un cioban de 38 de ani din localitatea Petriş a auzit câinii lătrând furios şi a crezut că se încaieră. Abia după ce a intrat între ei şi-a dat seama că luptau cu urs mare, negru, care l-a atacat muşcându-l în zona coapsei. Câinii de la stână l-au salvat însă pe om de animalul furios.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, ciobanul s-a ales cu răni la nivelul coapsei drepte, al coapsei stângi şi a gambei stângi. Echipajul medical a preluat victima care era conştientă pentru a o transporta la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru mai multe tratamente şi investigaţii de specialitate.

Este al doilea atac al urşilor din zona Dealul Negru de luna aceasta. În 17 noiembrie, un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost muşcat de cap de un urs pe fondul de vânătoare de la Dealul Negru. Bărbatul participa la o partidă de vânătoare în care se urmărea tocmai împuşcarea ursului care l-a atacat. Animalul devenise foarte agresiv în ultima perioadă şi ataca animale domestice.

Asociaţia Cinegetică Ursul Brun, reprezentată prin Dumitru Carhaţ, gestionarul fondului de vânătoare Dealul Negru, spune că sunt nu mai puţin de cinci urşi agresivi în zonă care nu se mai tem de oameni.

„Sunt cinci masculi care ne fac probleme din 150 de exemplare. Avem unul, un urs mare, negru, care nu are o labă din faţă, care a fost împuşcat, mă gândesc că braconat, dar acum e vindecat, însă e foarte agresiv. Arealul lui se întinde până la Colibiţa, sus. Vine la noi toamna, el a atacat paznicul de vânătoare, după băiatul meu a fugit o dată. În trei labe se mişcă foarte repede. Pe camere îl vedem că e sănătos, dar şi agresiv, îi bate şi pe ceilalţi şi îi alungă de la mâncare. El ştie că omul e pericol. Am actele făcute să mai scoatem încă un urs. Punctul de vedere pentru vânarea celui de-al oilea urs e la Garda de Mediu, e trimis la Minister, ei ne dau aprobările. Aşteptăm. Primăvara, când încep să iasă din bârloage, efectivul e în jur de 50, iar acum, toamna, e de trei ori efectivul. Vin de pe toţi Munţii Călimani, se adună la pere cam 120-150. În teren acum mai sunt cam 30, restul au cam urcat la bârloage. Cei care atacă nu se mai tem de om. Toţi sunt omivori, iar cei mari îşi procură mult mai uşor carnea. Au forţă să poată prinde animalul. Faptul că nu îi vânăm, doar strigăm la ei, îi face să nu se mai teamă de om şi încep să atace fiindcă se consideră mai puternici decât omul. Când strigi la el să plece nu te bagă în seamă”, a spus Dumitru Carhaţ, gestionarul fondului de vânătoare Dealul Negru, pentru Timp Online.

Dacă vor primi aprobare, vânătorii vor începe să caute ursul agresiv. „Nu poate fi departe”, a mai spus Dumitru Carhaţ.

Foto cu caracter ilustrativ

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. ecologistul

    Faceti mai putin jinars si mai lasati pere si mere si la ursi ca d-aia va tute cate o laba ! Magarilor !Nu totul vi se cuvine nesatuilor de bipezi !

    (0)
    • Adi

      Și oxigen ar trebui lăsat mai mult pentru animale. Zic să înceapă un ecologist cu exemplul!

      (0)
  2. Cum scăpați de urs

    Schimbați numele străzii Ursului din Bistrița în Str. Liviu Nicolae Dragnea – întâiul vânător al țării – altfel nu scăpați la Dealul Negru în vecii vecilor de urs.

    (0)
  3. radu

    pai daca el a vazut ursul ca se bate cu dulaaii, el ce-a incercat? sa-i impace??? in loc sa o ia la sanatoasa??? ca nu se intelege. aia se bateau, el ii auzea de departe, s-a dus, a vazut ca e un urs si ce sa vezi? hai sa-l trag de urechi pe urs ca de ce ii enerveaza pe dulai!!!Cred ca ceva e cusut cu ata alba…….

    (0)
  4. Ecologistul Hârjoabă

    Este adevărat că Dragoș Hârjoabă a trecut la ecologiști, așa cum se zvonește prin Bistrița? Am auzit și că vrea să interzică mașinile în Județul BN după ultimile statistici publicate: În anul 2017 au murit aici 36 de oameni din cauza accidentelor rutiere! Păi bine, mă’ Hârjoabă, cum o să mai vină Andreicuț la noi în județ, călare pe măgar? Se compară el cu Iisus? Nu! Lui îi plac numai mașinile germane de aia îl și urăște din toți rărunchii pe neromul Iohannis. Hârjoabă, vezi-ți tu de urșii tăi: răpun mai multe persoane și decât bombele!?

    (0)
  5. Un urs normal și oameni nebuni

    „Avem unul, un urs mare, negru, care nu are o labă din faţă, care a fost împuşcat, mă gândesc că braconat, dar acum e vindecat, însă e foarte agresiv.” Și cum trebuie să fie, să-i facă plecăciuni lui Liviu Dragnea? Să-l pupe în cur pe vânător? Românii nu învață nimic, nici în ceasul al 12-lea de la urs?

    (0)
  6. Liviu Dragnea și manifestațiile de la 1 Decembrie

    1. „Când strigi la el să plece nu te bagă în seamă”, a spus Dumitru Carhaţ.
    2. „Nu poate fi departe”, a mai spus Dumitru Carhaţ.
    Zici că-i Liviu Dragnea ce se ascunde de manifestanți. Pardon, de protestanți.

    (0)
  7. Urșii și sașii

    „Atraşi de fructele din livezile plantate pe vremuri de saşi, urşii au venit în număr mare la Dealul Negru, iar 30 dintre ei nu s-au dus încă la hibernat.”
    Urșii nu hibernează! Rabinul, Alan Dala – pegra, nici aici nu scăpăm de sași?

    (0)
  8. Mutilarea ursului - studiu de caz

    „Vine la noi toamna, el a atacat paznicul de vânătoare, după băiatul meu a fugit o dată. În trei labe se mişcă foarte repede. Pe camere îl vedem că e sănătos, dar şi agresiv, îi bate şi pe ceilalţi şi îi alungă de la mâncare. El ştie că omul e pericol”. Realizați că acest pasaj este document? Bistrițeni, voi vă dați seama acuma de unde provine laba lui Hârjoabă, Hârjoabă Fălos Chef Cuțite? Dacă ar putea urșii să vorbească, dacă bistrițenii ar fi suficient de înțelepți ca să și priceapă. – Hârjoabă, Hârjoabă, te primim în județ și tu ne mutilezi urșii?

    (0)
    • Masca lui Hârjoabă

      Dacă-i așa cum zici, Dragoș Hârjoabă trebuie să-și pună obrăzari ca să poată ieși prin sat, așa cum își pune Liviu Dragnea când merge prin țară.

      (0)
  9. Ferma animalelor - Planeta maimuțelor

    Din țară au plecat 4 milioane de români. Natura, care lucrează mereu prin compensație, înmulțește urșii. Credeți în echivalențe? Dreptul animalelor? Or fi având și ele nicolicii, iordachii, șerbanii-nicolaii lor? Un consiliu județean, vreo primărie? Alegeri, referendum, președintele camerei deputaților, vreun hamster ceva? Or fi și ele conduse numai de maimuțe și de porci ca-n filme?

    (0)
  10. Poveste din Bistrița

    Poza este superbă. Sabău în limba maghiară înseamnă blănar, ori ursul lui Creangă din Capra cu trei iezi era cojocar: „- Doamne, cumătră, Doamne ! Oiu face și eu ca prostul… Oare nu cumva nenea Martin a dat pe la dumneata pe acasă ? Că mi-aduc aminte ca acu că l-am întâlnit odată prin zmeuriș; și mi-a spus că dacă-i vrea dumneata să-i dai un băiet, să-l învețe cojocăria.” Vă mai amintiți despre lupii pesediști care spuneau că ursul Iohannis răpește copiii pentru organe? Nu vi se pare că românii retrăiesc iar aceeași veche poveste?

    (0)
  11. bistritean

    Noroc cu URSII, cu Dracula si cu Printul CHARLES , doar asta e de bine despre Romania. Ai sai locuitori si conducatori sunt cu ZOMBI. Vai de curu vostru. V-o pus Dumnezeu in straita prea multe bunatati.

    (0)
  12. Călin G.

    Este posibil ca tocmai practica de a hrăni urșii în locuri special amenajate să fii contribuit la eliminarea fricii instinctive față de om, și totodată una din cauzele pentru care acei urși ajung să se apropie de zonele locuite, asociind prezența omului cu sursele de hrană.

    Un articol legat de hranirea artificială a urșilor:
    https://peterlengyel.wordpress.com/2014/07/09/ursul-starvurile-si-bomboanele-expirate/

    Si o metodologie de evaluare a riscurilor date de prezența urșilor în zone locuite. La pag.25 se pot citi informati legate de hranirea artificială a urșilor:
    http://carnivoremari.ro/pdf/Metologia-pentru-evaluarea-riscurilor-ridicate-de-prezenta-ursilor-in-zonele-locuite.pdf

    (0)
  13. Ursul în cârje

    La Dealul Negru umblă acuma techergheu un urs cu trei picioare pentru că cineva a avut nevoie neapărat la un chef de o labă. Mă, voi sunteți nebuni?

    (0)
  14. radu

    da mai! ursul a votat cu PSD !!!:::)))) pana si aici se separa lucrurile in functie de partide??? de unde stiti ca nu era nenea ursul PNL-ist si ciobanul PSD-ist??? poate protesta si el….ursu!!! doara nu ne-om gandi ca le distrugem din ce in ce mai tare mediul lor natural!!!! nuuuu, mai bine sa zicem ca un partid este de vina!!!::)))

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.